joi, 5 iunie 2008

Street delivery -Cum te privesc

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

marți, 3 iunie 2008

The Mist (Francesca Leonte)


Negura
(The Mist)

Regia
Frank Darabont


In rolurile principale
Thomas Jane, Marcia Gay Harden


Gen
Horror



Intrebarea mea fundamentala este de ce se duc unii oameni sa vada anumite filme.Se iau dupa gen,dupa actori, dupa ora … Eu l-am ales pentru ca bineinteles vroiam horror, fiind o mare devoratoare de filme de gen. Asa ca am ochiul format si stiu cam ce astept de la un horror. A fost insa doar inca o dezamagire. Ma intreb de ce m-am dus eu sa vad “Negura” in loc sa stau sa dorm,spre exemplu sau sa imi inchipui ca ma sperii uitandu-ma la reflexia mea din oglinda. Dar in orice caz a fost o foarte proasta alegere filmul acesta.
Ideea lui ar fi cam aceasta: dupa o furtuna violenta, artistul David Drayton si locuitorii unui mic oras sunt victimele atacului unor creaturi infricosatoare, camuflate de o bizara ceata extrem de densa. Zvonurile sugereaza ca acestea sunt rezultatul unui experiment condus la baza militara din imediata apropiere. Baricadati intr-un supermarket, Drayton si grupul sau de supravietuitori trebuie sa-si rezolve problemele interne si abia apoi sa-si infrunte uniti inamicul pe care nici macar nu-l pot vedea, in afara de niste tentacule si alte formatiuni pe care le lasa in urma in schimbul celor pe care ii insfaca pur si simplu. Multa lume moare, nu se face extrem de mult sange dar destul, lumea inchisa in supermarket o ia razna si incepe sa dea vina pe un soldat si il iau la bataie;devin fanatici ai unei Biblii strambe,total gresit interpretata, cu ideea unei Apocalipse care cere varsare de sange in favoarea lui Dumnezeu. Conceptele dezvoltate in jurul acestei idei (desi total aberante) si polemicile iscate intre personaje sunt chiar interesante si astea macar dau un pic de consistenta tematica filmului.
Este totusi un film dur in opinia mea. De fapt sunt gesturi si ganduri ipotetice ale unor oameni obisnuiti in situatii limita (desi americanescul simt a dreptatii si curajului iese la iveala prin personajul Dayton care face si drege si e mare si tare, dar cred ca se poate trece peste acest aspect (oare??)); unii dintre ei vor ramane cu picioarele pe pamant insa majoritatea vor innebuni , avand in vedere nefirescul cazului si frica de necunoscut. Pana la sfarsit se va dovedi ca si acei, unii pe care ii vedeai ramand pe picioare si incercand sa se salveze vor cadea si ei pe alaturi de drum fiind parasiti toti de orice val de ratiune. Morala nu mi s-a parut fantastic de definita si bine exemplificata, lasand o idee destul de alambicata asupra starii de fapt, insa poate ca acest lucru e bun ca te lasa sa te gandesti tu singurel.
Efectele vizuale au fost foarte slabutze, creaturile din ceata aratand foarte neplauzibil, scarbos si desenate cu creionul pe monitor. Ei, nici chiar asa, exagerez dar oricum nu impresionau. Ceea ce speria era genul de filmare care nu acopera foarte bine toata privelistea si te face sa te gandesti ce o sa mai rasara din coltul drept al ecranului, lumina foarte prost aranjata (cand trebuia sa fie mai intuneric –contextul dadea asta de inteles- era prea lumina si viceversa). Coloana sonora nu a impresonat nici ea foarte mult desi in final (care da, a meritat sa vezi filmu numai pentru ultimele 5minute din el) muzica a fost destul de bine aleasa, transmitand cu destula precizie sentimentele traite de personaj si in sala de cinema pana si “durii” care faceau misto de film(“Ah, iata inca un paienjenel!) au tacut.
Totusi nu m-a tinut foarte mult impresionarea si cand am iesit de la film, m-am intrebat daca serios nu puteam face ceva mai inteligent in acele 117 minute....

Recenzie: Francesca Leonte

CUM TE PRIVESC


Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

Filme "bune"

Este incomplet a vorbi despre filme dacă nu exemplificăm! Dintr-un articol în care scriam de ce ne plac filmele am văzut necesar acest post pentru a veni cu titluri. Nu oricare! Vreau nume de filme care te-au impresionat, care te-au făcut să vezi viaţa altfel, filme pe care nu le vei uita niciodată şi care îţi vin prima oară în minte când auzi expresia: “cele mai bune filme“. Indiferent că sunt comedii sau drame, europene sau nu. Ţinând cont că sunt foarte mulţi regizori şi au multe filme bune, pentru a evita listele kilometrice, să încercăm să ne oprim la cele reprezentative, din punctul de vedere al fiecăruia, evident!
Voi lăsa aşadar o listă cu câteva filme care mi-au plăcut foarte mult, voi reveni cu comentarii pentru fiecare în parte să spun ce anume mi-a plăcut şi de ce îl consider foarte bun. Ordinea va fi aleatoare pentru că sunt unice, fiecare cu farmecul său.
Ştiu că s-a mai scris despre filme, de regulă pe forumuri sau separat, câte un film, două pe blog. Mă gândeam că e bine să fie toate adunate pentru a şti la ce să ne uităm atunci când căutăm calitate. Topurile de pe imdb sunt realizate numai de cei care au cont pe acel site aşa că nu prea le pot lua în serios, mai ales că acolo se merge pe încasări şi premii. Aici mergem pe impresii personale, suntem în România, avem alte gusturi! Tind să cred că rafinate, mai ales că în ultima vreme am văzut comentarii interesante despre filme bune, puţin zis bune! Aşadar vine lista!
1. Stalker - Andrei Tarkovsky
2. Persona - Ingmar Bergman
3. Fight Club - David Fincher
4. Mar Adentro - Alejandro Amenabar
5. Pay it forward - Mimi Leder
6. Ordet - Carl Theodore Dreyer
7. American Beauty - Sam Mendes
8. Spring, Summer, Autumn, Winter… and Spring - Kim Ki-Duk
9. Ostrov - Pavel Lungin
10. La vita e bella - Roberto Benigni
11. Forrest Gump - Robert Zemeckis
12. Dekalog - Krzysztof Kieslowski
13. Eternal Sunshine of the Spotless Mind - Michel Gondry
Mă opresc momentan aici, realizez că sunt foarte multe. O să încerc pe parcurs să las şi direcţiile de unde pot fi ele găsite!
de Duma Alain

Contele de Monte Cristo


Avand in vedere ca acum cateva zile am terminat si romanul(care este foaarte mare dar care merita citit), m-am hotarat sa scriu despre Contele de Montele Cristo.
Regia: Kevin Reynolds
In rolurile principale: James Caviezel, Richard Harris, Guy Pearce
Ceea ce e captivant in primul rand la acest film este ca nu se bazeaza in mod special pe efecte speciale, ci pe actiune in sine(lucru pe care rar il mai intalnim la filmele comercializate).
Contele de Monte Cristo al lui Alexandre Dumas este povestea clasica a unui barbat care intra pe nedrept la inchisoare. Filmul prezinta stralucita si indelungat planificata strategie de razbunare a acestuia impotriva celor i-au inscenat vinovatia.
Chipesul marinar Edmond Dantes (interpretat de Jim Caviezel) este un tanar onest a carui viata linistita si planuri de a se casatori cu frumoasa catalana Mercedes (interpretata de Dagmara Dominczyk) sunt naruite de prietenul lui cel mai bun, Fernand (interpretat de Guy Pearce) care il inseala pentru ca o vrea pe Mercedes doar pentru el [in carte Fernand este de fapt prietenul lui Mercedes]. Inchis pe nedrept in inchisoarea din insula Chateau D'If, Edmond este prizonierul unui cosmar care dureaza timp de treisprezece de ani. Macinat de cursul nedorit pe care-l luase viata lui, el abandoneaza tot ceea ce crezuse despre bine si rau de-a lungul timpului si da frau liber gandurilor istovitoare ale razbunarii impotriva celor care l-au tradat. Cu ajutorul unui detinut nevinovat ca si el (Richard Harris), Dantes pune la cale si reuseste evadarea din inchisoare, dupa care se transforma in misteriosul si bogatul Conte de Monte Cristo. Cu o cruzime vicleana el se strecoara in mod inteligent in randurile nobilimii franceze si-i distruge in mod sistematic pe oamenii care l-au manipulat si inrobit.
Contele de Monte Cristo este diferit de versiunile anterioare. Este diferit pentru ca urmarim unele evenimente din carte mult mai fidel decat s-a facut in filmele anterioare, (care au avut initiative creative). Personajele au mai multa profunzime si urmaresc indeaproape finalul cartii.
Filmul serveste unei idei morale si anume ca razbunarea este foarte dulce, dar e nevoie de inteligenta si tarie de sine sa o duci la bun sfarsit.
Insa, oricum ar fi, cartea bate fiecare ecranizare a filmului.

What is happiness to you?


Titlul recenziei mele nu este un titlu de film, ci un anumit motiv al unuia. Vanilla Sky, film aparut in 2001, ce se incadreaza in categoria dramelor cu sfarsit ambiguu, dar si in categoria filmelor misterioase, sau poate chiar sci-fi reuneste nume mari pe platourile de la holywood: Tom Cruise, Penelope Cruz sau Cameron Diaz fiind cateva dintre ele.


Ce se intampla in Vanilla sky?

Filmul il prezinta pe David, un redactor de succes care are insa o problema mentala: visele lui sunt o proiectie a realitatii, fiind la un moment dat foarte greu sa deosebeasca viata lui reala de visele care il chinuie noapte de noapte.

O colega a lui, Julie, se indragosteste de el, iar aceasta dragoste devine o obsesie ce-l va duce pe David foarte aproape de moarte. Cand Julie afla ca el este indragostit de o italianca pe nume Sofia, Julie ajunge la disperare si hotaraste sa comita suicid chiar cu David in masina.

Julie moare pe loc insa David supravietuieste impactului (ajungand totusi sa regrete ca viata lui a continuat). Este supus unui numar foarte mare de operatii estetice, fata si una din maini necesitand reconstruire. Din pacate, accidentul a lasat urme mult prea adanci in infatisarea lui, nici macar imensa suma de bani investita in chirurgi plasticieni nu au reusit sa-l readuca la normal. Visele continuau sa-i joace feste, iar Sofia era de asemenea o alta persoana, evitandu-l din ce in ce mai mult dupa accident.

Dupa o inalnire cu Sofia si cu inca un prieten intr-un club, David lesina in drum spre casa, iar cand se trezeste a doua zi dimineata o vede pe Sofia alaturi de el. Viata lui pare sa revina la normal, reuseste chiar sa-si refaca fata si sa isi construiasca o viata alaturi de Sofia.

Cu toate ca filmul pare sa fie la final (unul fericit chiar), actiunea devine din nou ciudata in momentul in care in scena reintra Julie. David incepe sa aiba o viata neclara, fiind imposibil pentru el sa-si dea seama cand traieste in vis si cand nu. Un moment foarte ciudat este atunci cand un tip aparent necunoscut ii spune ca ar putea sa faca absolut orice cu lumea din jurul lui, iar cand David spune ca si-ar dori ca toata lumea sa taca, toate persoanele din localul in care se afla au incremenit.

In continuare, David este acuzat ca o maltrateaza pe Sofia, chiar daca el nu-si aminteste asa ceva, ajunge sa o vada pe Julie in locul Sofiei de mai multe ori si pana la urma o ucide pe Sofia, parandu-i-se ca, de fapt, alaturi de el era Julie.

In inchisoare incearca sa puna totul cap la cap cu avocatul sau, insa realizeaza si el ca are o problema mentala, pentru ca isi aminteste exact ca a ucis-o pe Julie, dupa care a vazut-o moarta pe Sofia.


Incheierea

David vede un pliant al unei firme care promitea ca le ofera oamenilor ocazia de a-si trai visele si isi aminteste ca semnase un contract cu ei. Tipul necunoscut care i-a spus ca poate manipula oamenii cum vrea el se dovedeste a fi "suportul tehnic" al lui David si ii spune totul despre viata lui. Se pare ca din momentul in care a lesinat pe strada si s-a trezit apoi alaturi de Sofia a inceput o viata a viselor, insa subconstientul i-a jucat cateva feste, risc pe care si l-ar fi asumat in momentul semnarii contractului. In realitate, David se trezise a doua zi pe aceeasi strada, plecase si la scurt timp murise.

Dupa ce pune cap la cap intraga poveste a vietii lui, delimiteaza momentele de visare si de realitate, David doreste sa revina la viata lui normala (momentul nu este precizat, ceea ce lasa o anumita doza de subiectivism filmului si, bineinteles, intrebarea "dar cand se intampla asta?"), asa ca se arunca din turnul companiei de vise.


Final ambiguu?

Ultima scena: David isi deschide ochii (nu se arata daca fata lui era normala sau nu) si o voce feminina ii spune sa se trezeasca (replica "wake up, David" este spusa si de Julie si de Sofia de mai multe ori in film, deci nu prea poti sa iti dai seama care dintre ele ii spune asta).


Interpretare personala

Eu as spune ca David si-a reluat viata din momentul in care a lesinat si ca Sofia este cea care il trezeste, exact ca in visul lui (dar acum: ce e cu povestea in care el in viata reala a murit? nu stiu) si ca de fapt el ar fi ajuns sa traiasca viata pe care a visat-o chiar si fara acel contract si probabil si fara problemele de subconstient. Dupa cum am spus, este vorba de o mare doza de subiectivism si de felul de interpretare al fiecaruia.


De ce mi-a placut Vanilla sky?

Mi-a placut jocul de-a realitatea foarte foarte mult...mi-a placut faptul ca este un film la care trebuie sa fii foarte atent si pe care trebuie sa-l vezi pana la sfarsit ca sa il poti intelege. In prima ora, chiar prima ora si jumatate, e imposibil sa intelegi exact despre ce este vorba pentru ca scenele sunt de trei tipuri: scene care arata viata reala, scene in care David viseaza si scene in care el este la inchisoare (de fapt, el povesteste tot ce s-a intamplat avocatului, insa spectatorului ii este dezvaluit acest lucru in ultimele 15minute de film, sau asa ceva).

Ca sa spun de ce mi-a placut intr-o propozitie cat mai simpla, voi spune ca Vanilla Sky este genul de film care iti capteaza atentia mai mult decat oricare film pe care l-am vazut eu pana acum.

Obosesti sa tii pasul cu actiunea si personajele. Dar merita!


De ce Vanilla Sky?

Vanilla Sky era un tablou (preferatul mamei lui David) care ilustra un cer aproape ireal, peisaj care l-a influentat si pe David in alcatuirea vietii lui perfecte, dar si cerul sub care a renuntat la aceasta, aruncandu-se din turn.


"every passing moment is another chance to turn it all around"

Oyu - sama





Oyu-sama sau in traducere Doamna Oyu(la japonezi sufixul "sama" este folosit pentru a arata un grad foarte mare de respect) este un film din realizat in 1951,in Japonia, avand ca tema iubirea dintre doi oameni ce nu pot fi impreuna datorita conventiilor sociale ale perioadei respective.

Regizor: Kenji Mizoguchi
Scriitori :Junichirô Tanizaki si Yoshikata Yoda

Cu: Kinuyo Tanaka, Nobuko Otowa, Eitaro Shindo, Eijiro Yanagi etc.

In Era Meiji a Japoniei,un tanar tamplar,Shinnosuke,are nevoie de sotie,iar matusa lui se ofera sa il ajute sa gaseasca o sotie potrivita.Au loc mai multe intalniri dar nici una dintre candidate nu pare sa fie cea potrivita.Intriga filmului este constituita din hotararea matusii sale,Osumi, de a-i prezenta o fata pe nume Oshizu. In timp ce o astepta pe Oshizu, Shinnosuke vede o femeie de care se indragosteste la prima vedere.El crede ca este Oshizu,dar aceasta se dovedeste a fi sora ei mai mare,Oyu-sama,o vaduva.Datorita conventiilor sociale din Japonia anului 1951,iubirea lor este imposibila,o iubire adevarata care totusi va duce la distrugerea lor spirituala.

Oyu-sama este un film ce reuseste sa ilustreze punctele cheie ale culturii japonezilor: onoarea,profunzimea, respectul.Este un film simbolistic care merita vazut,un film care surprinde o intreaga cultura.

Paprika




Titlu: "Paprika"

Producator: MADHOUSE,

Sony Pictures Entertainment

Regizor: Satoshi Kon


Intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, intr-un institut de cercetari in domeniul psihologic, Dr. Chiba Atsuko [terapista] si omul de stiinta Tokita Kosaku au creat si continua sa imbunatateasca un mic mecanism [cat o palma] numit "DC-mini" ce le ofera capabilitatea de a intra efectiv in mintea pacientului pentru a explora lumea interioara a acestuia si a descoperi sursa angoaselor, insomniilor si altor tulburari usoare a psihicului acestuia.


Dr. Chiba Atsuko [aprox. 30 ani], cu dubla-i personalitate [ea si cea care este numita "Paprika" (aprox. 18 ani) - vezi foto - ], joaca rolul detectivului de vise, transpunandu-se in mintea celui tratat, deseori interactionant cu "acesta" in visele sale, acompaniindu-l si ajutandu-l sa descopere care-i problema sa. Filmul debuteaza cu un asemenea tratament.


Anime-ul are o tenta vesela prin coloana sonora placuta si explozia de culori pe tot parcursul actiunii, elemente de suprarealism, de circ, papusi, parade, iar cand unul din cele 4 prototipuri este furat de un asistent al inventatorilor, totul.. asolut totul o ia razna. Ceilalti asistenti devin somnambuli aparent, captivi in lumea viselor in timp ce umbla aiurea prin institut sau mai rau, pe strazi si-nafara.


Cel ce-a furat mecanismul se joaca cu mintea oamenilor, dandu-le iluzia ca visele se contopesc cu realitatea, oameni urmariti de 'monstruleti', cladiri ce se deformeaza, peisaje ce se topesc si multe alte minunatii.


Totul se termina, doar.. dupa ceva mai mult eforturi ale d-soarei Paprika ce survoleaza in lumea creata de hotul nebun. Prinsa intr-un cinematograf, intr-o camera, intr-un pat si la un moment dat 'disecata' ca un fluture ce iese din cocon, Paprika dispare ['adoarme'] iar Dr. Atsuko va trebui sa continue si sa puna capat acestei nebunii.


Mai mult nu spun, caci animatia are un farmec aparte, ea fiind usor suprarealista, destul de mult psihologica, cu ceva conspiratii, iar schimbul dintre cele doua personalitati ale domnisoarei in cauza este usor haotic la un moment dat precum si nebunia declansata de manipulatorul hot; personajele sunt bine conturate iar majoritatea pline de viata, precum toata actiunea antrenanta ce-l face numa bun de vizionate de catre copii, tineri si nu numai.









Matrix




Motto: "Nu eşti cel mai puternic când crezi aceasta, ci când o ştii..."

Programatorul IT Thomas Anderson duce o viaţă secretă de hacker sub pseudonimul "Neo". Vrea să afle răspunsul la întrebarea "Ce este Matricea?". El este contactat de un personaj misterios, Morpheus, care se oferă să îi dezvăluie adevărul despre Matrice. Neo accepta şi înghite o pilulă roşie, după care se trezeşte brusc într-un cocon artificial, plin cu lichid, ataşat pe un turn gigant. El observă că are cabluri conectate la aparate pe aproape toată suprafaţa corpului. O mulţime de alţi oameni, aflaţi în stare inertă de hibernare, stau lângă el în containere asemănătoare, ataşate aceluiaşi turn. După un timp scurt în care Neo este şocat de ceea ce vede, el este deconectat de la aparate, cablurile îi sunt extrase brusc şi este aruncat într-un canal. De acolo este salvat de Morpheus, şi dus pe nava pe care o are sub comandă - Nebuchadnezzar (Nabucodonosor). Corpul atrofiat al lui Neo este refăcut, iar Morpheus îi explică situaţia.
Neo renaşte în lumea reală


Anul estimat a fi este 2199, iar umanitatea duce un război împotriva maşinilor inteligente, create la începutul secolului 21. Cerul este acoperit de o "pătură" neagră, creată de oameni, într-o încercare disperată de a opri alimentarea cu energie solară a maşinilor. Acestea au reacţionat înrobind umanitatea şi folosind corpul uman ca sursă de energie. Oamenii sunt creaţi şi ţinuţi în fabrici, iar corpurile lor sunt folosite pentru recoltarea energiei bioelectrice şi a căldurii pe care acestea le produc. Lumea în care Neo trăia de când s-a născut este Matricea, o realitate simulată iluzorie, construită după modelul lumii din 1999 şi dezvoltată de maşini pentru a ţine populaţia umană docilă, sub control. Morpheus şi echipajul lui sunt un grup de oameni liberi, care îi deconectează pe ceilalţi de la Matrice şi îi recrutează pentru a asista în războiul contra maşinilor. Înăuntrul Matricei, ei sunt capabili să încalce legile fizicii, într-o anumită măsură, având puteri super-umane. Morpheus crede că Neo este "Alesul", un om despre care s-a prezis că va pune capăt războiului, prin puterea sa nelimitată asupra Matricei.

Neo este antrenat pentru a deveni un membru din grup. O mufă aflată în partea de spate a capului, folosită înainte pentru a fi conectat la Matrice, permite încărcarea digitală a informaţiei direct în creierul său. Învaţă numeroase arte marţiale şi îşi demonstrează abilităţile Kung Fu, ducând o luptă virtuală cu Morpheus, într-un mediu asemănător cu Matricea şi impresionând echipajul cu agilitatea lui. Apoi Morpheus îi explică cum Matricea îl poate influenţa în viaţa reală. Rănile suferite în lumea virtuală sunt reflectate în cea reală. Dacă este omorât în Matrice, la fel se va întâmpla şi cu corpul lui din lumea adevărată. Este avertizat de prezenţa "Agenţilor", programe digitale puternice care au abilitatea de a prelua controlul oricărui individ conectat la sistem şi ai căror scop este să identifice şi să distrugă orice ameninţare pentru Matrice. Cu toate acestea, Morpheus prezice că odată ce Neo îşi va înţelege din plin puterile, nimeni nu va putea să-l oprească.
Neo şi Oracolul


Echipajul intră în Matrice, iar Morpheus îl duce pe Neo în apartamentul Oracolului, femeia care a profeţit apariţia Alesului. Ea îi spune lui Neo că are "darul" dar pare că aşteaptă ceva, probabil viaţa lui următoare. Îi mai spune faptul că Morpheus crede atât de mult în el, încât este pregătit să îşi dea şi viaţa pentru a-l salva. Dezamăgit de vorbele Oracolului, Neo trage concluzia că nu este Alesul. Echipajul se întoarce către locaţia care facilitează ieşirea din Matrice, dar este atacat de Agenţi şi trupele SWAT, iar Morpheus este capturat în timp ce restul echipajului scapă. Grupul a fost trădat de un membru al echipajului, Cypher, care, preferând vechea lui viaţă virtuală în locul celei adevărate, a făcut un târg cu Agenţii pentru a le da pe Morpheus în schimbul întoarcerii lui permanente în Matrice. Trădarea duce la moartea tuturor membrilor echipajului, în afară de Neo, Trinity, Tank şi Morpheus, care este ţinut captiv într-o clădire guvernamentală în cadrul Matricei. Agenţii încearcă să obţină de la el codurile de acces pentru calculatorul principal din Zion, ultimul refugiu al omenirii, aflat adânc sub pământ. Neo şi Trinity se întorc în Matrice şi invadează clădirea, salvându-l pe conducătorul lor. Neo devine mai confident şi mai încrezător în puterea sa de manipulare a Matricei, reuşind să evite gloanţele trase către el de un Agent. Morpheus şi Trinity folosesc o ieşire localizată într-o staţie de metrou pentru a se deconecta din Matrice, dar înainte ca Neo să poată scăpa şi el, este atacat de Agentul Smith. Neo se luptă cu el şi reuşeşte să scape, pentru un moment, de acesta.
Neo încalcă legile Matricei


Neo fuge prin oraş către o altă ieşire, fiind urmărit de mai mulţi Agenţi, în timp ce în lumea reală, roboţi de atac ai maşinilor denumiţi "Santinele" localizează poziţia navei Nebuchadnezzar şi atacă. Neo ajunge la locaţia ieşirii dar este împuşcat mortal de Agentul Smith înainte să poată scăpa. Crezând că este mort, Smith şi ceilalţi Agenţi se retrag, dar Neo învie miraculos şi se ridică de la pământ. Agenţii încep să tragă în el, dar Neo ridică palma şi opreşte gloanţele în mijlocul aerului. Acum a realizat că el este Alesul, şi nimic nu îi mai poate ţine faţă în Matrice. Cu o ultimă încercare, Agentul Smith încearca să îl doboare, dar eforturile lui sunt zadarnice, iar Neo îl distruge. Ceilalţi doi Agenţi o iau la fugă, iar Neo se întoarce în lumea reală exact la timp înainte ca pulsul electro-magnetic al navei (EMP) să distrugă Santinelele care reuşiseră deja să intre în camera echipajului. Filmul se termină cu un epilog scurt care îl arată pe Neo înapoi în Matrice, adresându-le printr-un telefon maşinilor că le va arăta oamenilor înrobiţi în sistem lumea reala, unde "orice e posibil".
Neo "citeşte" lumea virtuală

Distribuţia

* Keanu Reeves (Neo) - personajul principal al filmului. un hacker care descoperă că lumea în care trăieşte este o simulare.
* Laurence Fishburne (Morpheus) - mentorul lui Neo şi căpitanul navei Nebuchadnezzar
* Carrie-Anne Moss (Trinity) - ofiţer pe nava lui Morpheus, care va dezvolta o relaţie romantică puternică cu Neo.
* Hugo Weaving (Agentul Smith) - un program de pază al Matricei care ia forma unui agent guvernamental.
* Joe Pantoliano (Cypher) - un membru al echipajului lui Morpheus care îl trădează pentru a se întoarce în Matrice şi a duce o viaţă fără griji.
* Julian Arahanga (Apoc) - tehnician al echipajului.
* Anthony Ray Parker (Dozer) - pilot al navei, un om născut în rezistenţă
* Marcus Chong (Tank) - fratele lui Dozer, operator al programului de antrenament.
* Matt Doran (Mouse) - programator tânăr al echipajului.
* Gloria Foster (Oracolul) - program exilat din sistem, deghizat sub forma unei femei de culoare, care îi ajută pe oamenii liberi cu previziunile şi înţelepciunea ei.

Premii

Matrix a câştigat patru premii Oscar pentru: cel mai bun montaj, cel mai bun montaj sonor, cele mai bune efecte vizuale şi cel mai bun sunet. Mai mult, a fost primul film care a câştigat la categoria cele mai bune efecte speciale vizuale, în competiţia cu un film din seria Războiul Stelelor (Episodul I - Ameninţarea Fantomei). În 1999, a câştigat două premii Saturn pentru cel mai bun film science-fiction şi cea mai bună regie. A câştigat de asemenea premii BAFTA pentru cel mai bun sunet şi cea mai bună realizare în efecte speciale, şi a mai fost nominalizat la categoriile cinematografie, design de producţie şi montaj.

Shrek



Pot spune ca filmul Shrek este cel mai bine realizat film de animatie , datorita actiunii sale , al personajelor , personajul principal fiind un capcaun . Shrek nu este decât la prima vedere un căpcăun clasic: trăieşte singur, este ursuz şi tăcut, iar ţăranii din împrejurimi încearcă din când în când să îşi învingă teama şi vin să îl vâneze. Pe parcursul desfăşurării acţiunii ne dăm seama însă că Shrek este un căpcăun aparte, total diferit de cel din poveştile copilăriei noastre. "Shrek" este povestea unui căpcăun modern, care sparge toate barierele personajului de basm clasic pe care îl reprezintă, cum de altfel o fac toate personajele. Capcăunul verde locuieşte singur şi fericit într-o mlaştină. Într-o bună zi, în timp ce agăţa în pădurea din preajma mlaştinii sale placute care să ţină eventualii curioşi departe de cuibuşorul său, Shrek este deranjat de un măgăruş aflat pe fugă. Acesta scăpase câteva clipe mai devreme din mâinile oamenilor lui Farquaad, care, la vederea căpcăunului, dau bir cu fugiţii. Drept recunostinţă şi mai ales de frica soldaţilor şi respectiv a ţărăncii care vroise să îl vândă, Măgăruşul se ţine scai de noul protector, spre disperarea singuraticului şi tăcutului Shrek. În seara aceleiaşi zile, Shrek se trezeşte invadat de sute de alte creaturi de basm, toate căutând refugiul în mlaştina căpcăunului. Pentru a-şi recăpăta liniştea cât mai repede, Shrek porneşte, însoţit de Măgăruş, în căutarea lordului Farquaad, pentru a-i cere acestuia să îl scape de musafirii nepoftiţi.
Ajuns la castelul lui Farquaad, Shrek este nevoit să accepte un troc dubios: lordul promite să îi cureţe mlaştina de creaturi dacă Shrek îi aduce mireasa mult-visată, – Fiona - o prea-frumoasă prinţesă închisă într-un turn şi păzită de un dragon fioros. Odată ajuns la castel, Shrek reuşeşte, după o serie de aventuri şi însoţit de Măgăruş, să o sustragă pe Fiona fără a-l omorî însă pe dragon. Dragonul se dovedeşte a fi o femelă-dragon, ce rămâne singură şi nealinată, îndrăgostită de Măgăruş. Pe drum spre castelul lui Farquaad, Shrek se îndrăgosteşte de Fiona, cu care are foarte multe lucruri în comun. Fiona, la început dezamăgită că a fost salvată de un banal căpcăun şi nu de prinţul pe care îl visase, se îndrăgosteşte de Shrek. Lucru care pare uşor de înţeles din momentul în care ne dăm seama că Fiona a fost blestemată să se transforme, în fiecare zi, odată cu apusul soarelui, într-o femelă-căpcăun. Această vraja poate fi ruptă doar de primul sărut al dragostei curate. Shrek, deşi îndrăgostit de Fiona şi îngrozit de gândul că aceasta se va căsători cu Farquaad, nu are curaj să-şi mărturisească sentimentele; tocmai când îşi luase inima în dinţi şi se hotărâse să o facă, Shrek ascultă din întâmplare un fragment din conversaţia Măgăruşului cu Fiona şi înţelege greşit cuvintele Fionei. Se decide să îi aducă mirele, pentru a încheia povestea. Măgăruşul, cunoscând adevărul, încearcă să îl oprească, dar căpcăunul nu e de clintit. Se retrage morocănos în mlaştina sa, alungându-l pe Măgăruş, pe care îl consideră trădător.
Măgăruşul însă nu se dă bătut şi se întoarce la prietenul său verzui, explicându-i parte din sensul cuvintelor Fionei şi asigurându-l de dragostea acesteia. Shrek şi Măgăruşul o pornesc pe spinarea dragonului spre castelui lui Farquaad şi reuşesc să întrerupă ceremonia căsătoriei. Dragonul îl inghite pe Farquaad iar Shrek îi mărturiseşte Fionei dragostea; o săruta şi rupe vraja, dar, spre mirarea Fionei, ea rămine căpcăun. Cei doi se întorc în mlaştina lui Shrek unde, după căsătorie, se organizează o seară de karaoke, la care participă creaturile de basm de la începutul filmului.

luni, 2 iunie 2008

CALIFORNIA DREAMIN' [nesfarsit]


DISTRIBUTIE:
Capitanul Jones• ARMAND ASSANTE
Doiaru• RAZVAN VASILESCU
Sergentul David McLaren• JAMIE ELMAN
Monica• MARIA DINULESCU
Primarul• ION SAPDARU
Andrei• ALEX MARGINEANU
Marian• ANDI VASLUIANU
Liderul sindical• GABRIEL SPAHIU
sotia primarului• CATALINA MUSTATA

Dupa parerea mea, filmul lui Cristian Nemescu este o capodopera cinematografica. daca aveti ocazia sa il vedeti, va veti da seama ca nu sunt doar cuvinte goale. Din marea de blockbustere facute pe banda rulanta pentru a obtine profit cu care sunt obisnuiti cei care merg la cinema, inclusiv si romanii, exista si filme facute din suflet, bine gandite, care reusesc sa transmita un mesaj puternic.


Actiunea se desfasoara in 1999, in timpul razboiului din Kosovo, intr-un mic sat din Romania, Capalnita, seful statiei de tren(un fel de gangster local) opreste un tren transportand echipament NATO. Cei doi ofiteri americani care se ocupa de misiune au doar aprobare verbala, iar lipsa documentelor oficiale este motivul invocat pentru a le opri acestora drumul. Pornind de la stationarea fortata a americanilor, se contureaza un portret dur, obiectiv al realitatii romanesti. Problemele din Romania, raul si uratul din cotidian sunt prezentate in mod haios, insa acumularea imaginilor duce la o senzatie de frustrare, deoarece fiecare dintre noi se confrunta in fiecare zi cu ele. Felul in care comunitatea se schimba in prezenta americanilor este extraordinar-vom recunoaste petrecerile cu mici, cu lautari, deschiderea romancelor catre baietii de peste ocean.

Sincer sa fiu, nu stiu daca strainii care l'au vazut, au inteles foarte bine accentele si comice si dramatice ale situatiilor respective, dar pentru noi romanii, trecuti, unii dintre noi si prin situatiile respective, concluziile si starea generala a personajelor e usor de ghicit.

Titlul sugestiv al filmului (identic cu cel al cantecului din 1963) face referire la asteptarea celor mai in varsta a venirii americanilor si la dorinta tinerilor de a trai visul american. in prima categorie il regasim pe Doiaru(Razvan Vasilescu), seful statiei de gara, iar din a doua face parte fata sa, Monica(interpretata excelent de catre Maria Dinulescu, care a mai jucat si in scurt-metrajul din 2003 al aceluiasi regizor, "Poveste de la scara C", care a castigat Marele Premiu la Festivalul de la Berlin pentru scurt-metraj).

Unul dintre cele mai bune filme pe care le'am vazut in ultimul an, California Dreamin merita cu adevarat vazut. Este o lectie de cinematografie, data de un geniu ce a plecat prea devreme dintre noi, Cristian Nemescu.








*pentru cei interesati, filmul are si un site: http://www.californiadreaminnesfarsit.ro/ .

The dreamers - filmul.intre vis si cinema-




The dreamers, cunoscuta si sub numele de The innocents in unele tari, este o drama aparuta in 2003, in colaborare cu cu Anglia si cu Franta, regizata de Bernardo Bertolucci. Filmul este adaptarea romanului The holy innocents al lui Gilber Adair. Filmul a fost produs de catre Jeremy Thomas, iar actorii principali sunt Eva Green, Louis Garrell si Michael Pitt.
Filmul a fost distribuit de catre Fox Searchlight Pictures, 20th Century Fox. Pe ecranele Italiei, filmul ruleaza timp de 130 de minute, iar in SUA 115 minute.
Muzica de fundal a aparut si sub forma unui album, in 2004.

Desi este ciudat pentru un film despre obsesie, pasiune si posibilitati, THE DREAMERS este un proiect care s-a concretizat din intamplare, a fost pus la inceput sub semnul intrebarii si n-ar fi fost realizabil din punctul de vedere al unui alt regizor. Atunci cand Bernardo Bertolucci a pus mana pentru prima oara pe romanul lui Gilbert Adair, The Holy Innocents, tocmai se gandea la urmatorul sau proiect, si a abordat destul de circumspect aceasta poveste introspectiva despre un menage a trois desfasurat in mijlocul rebeliunilor din Parisul anilor `70. Francofil in esenta, italianul nascut in Parma s-a simtit foarte apropiat de evenimentele din acel an tulburat si a privit cu ambivalenta transpunerea lor cinematografica, gandindu-se la riscul de a vulgariza atat experientele sale cat si pe cele ale altora.
Pentru Bertolucci, poetul a carui dragoste pentru cinema a fost impulsionata de arta franceza din anii `30 si de regizorii New Wave de la sfarsitul celui de-al cincilea deceniu, acest spirit presupune un uimitor amestec de elemente. " Era ceva magic in anii `60 ", isi aminteste el, "era o vreme in care eram.....ei bine, sa spunem, visatori. Puneam pe acelasi plan cinematografia, politica, jazz-ul, rock-n-roll-ul, sexul, filosofia, drogurile, si le devoram pe toate, intr-un permanent extaz".
Bertolucci spune: "Totul incepe intr-o zi la Paris, cand eroii nostri se intalnesc. Parintii celor doi francezi au plecat in vacanta pentru o luna, asa ca pustii se inchid in casa. Au o relatie extrem de intensa, o adevarata initiere, chiar daca dureaza doar cateva zile. Stau ascunsi in casa, iar cand in cele din urma ies, deja au crescut. Au devenit adulti".

"Este un film despre calatoria lor initiatica", adauga Adair. "Este un film despre primavara: primavara din Paris, aceasta primavara a constiintei politice, dar si a corpurilor celor trei. Iar ceea ce se intampla in apartament pare a reflecta, intr-un fel, ceea ce se intampla afara." Intr-adevar, evenimentele din 1968 au multe intelesuri pentru toti cei implicati, intelesuri care nu sunt doar politice. " Oamenii ma intreaba daca acest film este despre mai `68 ", spune Bertolucci, " iar eu le spun ca da, actiunea are loc in `68, si am folosit mult din spiritul acelui an, dar nu este un film despre baricadele si luptele din strada. Se refera mai mult la intreaga experienta. Eu am fost acolo, si n-o sa uit niciodata ce s-a intamplat. Era atata speranta in toti acei tineri, n-am mai vazut niciodata asa ceva si nici nu cred c-o sa mai vad vreodata. A fost fantastica aceasta incercare de a evada in viitor, in libertate. A fost ultima oara cand s-a intamplat ceva atat de idealist, de utopic."


Pe scurt, filmul concentrează în 116 minute experienţa celor cîteva zile pe care gemenii Isabelle şi Théo le petrec în apartamentul părinţilor alături de noul lor prieten, americanul Matthew. În vreme ce afară "ţara se mişcă", această "bande a part" înaintează pe o spirală periculoasă, făcută din jocuri sentimental-erotice, din atracţii periculoase (sic) şi dorinţe ricoşate, spirală ce la final va trebui normal să se facă ţăndări. În decadentul apartament parizian al familiei, dorinţele şi speranţele celor trei tineri se reflectă în oglinzi subţiri şi ricoşează încrucişat. Isabelle e dublul feminin al lui Théo, apariţia lui Matthew îi tulbură şi pe unul şi pe celălalt şi va trebui ori pe o cale, ori pe alta să-i dezlipească şi să-i redea existenţei individuale. În apartamentul labirintic (apartament real, Bertolucci nedorind să se complice cu artificialitatea studioului), nu ştii prea bine cine trage sforile, cine e "veriga slabă", dar la final inocentul american este cel care va rupe vraja, redîndu-i pe gemeni vieţii. În miezul revoltelor de stradă se şi termină idila lor complicată, iar narcisismul se resoarbe în mijlocul mulţimii.


The Shawshank Redemption


The Shawshank Redemption este o drama a unor valori fundamentale (prietenia, speranta). Desi povestea nu straluceste prin originalitate, atentia cu care este lucrat fiecare detaliu al acesteia o face unica.
Andy, un bancher de succes, este condamnat sa isi petreaca restul vietii in inchisoarea Shawshank, pentru uciderea sotiei sale si a amantului acesteia, crime de care nu este vinovat. Desi lucrurile sunt foarte nefavorabile pentru el la inceput, Andy isi pastreaza speranta si, cu timpul, isi creeaza prieteni, printre care Red, un detinut influent. El castiga increderea altor detinuti, si chiar pe a unui gardian foarte violent, datorita caruia scapa de agresorii sai. Datorita inteligentei sale, Andy ajunge sa fie apreciat de majoritatea detinutilor si gardienilor, si primeste o functie importanta in inchisoare. Cu ajutorul unui ciocan primit de la Red el reuseste sa termine de sapat un tunel din celula sa in 19 ani (dand dovada de o ambitie nemarginita) si evadeaza. Dupa ceva timp, lui Red ii este acceptata in sfarsit cererea de eliberare conditionata, si va ajunge sa se revada cu Andy si sa lucreze impreuna.
Acest rezumat nu cred ca va atrage pe cineva, deoarece lipsesc tocmai elementele de detaliu ale povestii, cele ce ii confera un farmec aparte. Fiecare moment din film este intens, captivant. The Shawshank Redemption se regaseste la loc de cinste in categoria filmelor care m-au impresionat cu adevarat.





















Happy feet


Detalii despre film
Distributia:
Brittany Murphy (Gloria)
Nicole Kidman (Norma Jean)
Elijah Wood (Mumble)
Robin Williams (Ramon/Lovelace)
Hugh Jackman (Memphis)
Regizor:
George Miller
Gen:
Animatie | Comedie |Aventura
Durata:
108 minute



Sincera sa fiu nu am mai vazut un film bun de ceva vreme. In general nu prea imi plac filmele de animatie, dar acesta este genial am si ras dar am si plans la trista poveste a lui Mumble, care pana la urma se dovedeste ca nu este asa de trista.


Povestea se desfasoara undeva in inima Anctarticii, unde in marea natie a pinguinilor imperiali esti un nimeni daca nu sti sa canti, aceasta fiind o adevarata nenorocire pentru Mumble si familia sa, el fiind cel mai talentat dansator vazut vreodata.
Desi mama sa Norma, considera dragut acest obicei, tatal lui Memphis spune ca“nu este pinguinesc” si amandoi sunt constienti de faptul ca fara un cantec al inimii, poate Mumble nu iti va gasi niciodata dragostea.


Intamplarea face ca singura lui prietena, Gloria, sa fie cea mai buna cantareata din acel loc. Mumble si Gloria au o relaţie incepand cu clipa in care ies din oua, insa ea se opune felului lui ciudat de a topai. Mumble este mult prea diferit, mai ales pentru Noah cel Batran, severul conducător al Tinutului Pinguinilor Imperiali, care in cele din urmă il exclude din comunitate.

De aici nu va mai povestesc.Va las sa descoperiti singuri prin cate aventuri va mai trece Mumble pentru a ajunge la inima Gloriei.

Din punctul meu de vedere este un film bine realizat, cu actori destul de buni, muzica este geniala, eu personal din cate filme de aninmatie am vazut(putine) nu mi-a placut altul mai mult decat acesta, asa ca vi-l recomand cu caldura!Enjoy!

Pulp Fiction

Distributie:
John Travolta (Vincent Vega)
Samuel L. Jackson (Jules Winnfield)
Tim Roth (Pumpkin - Ringo)
Amanda Plummer (Honey Bunny - Yolanda)
Bruce Willis (Butch Coolidge)
Ving Rhames (Marsellus Wallace)
Uma Thurman (Mia Wallace)
Harvey Keitel (Winston 'The Wolf' Wolfe)

Regizor:
Quentin Tarantino

Gen:
Comedie, Drama



Un film, cu o distributie de exceptie si un scenariu semnat Quentin Tarantino, ce reuseste sa impresioneze prin modul de abordare nonlinear, interpretarea actorilor, modul absolut natural in care se intersecteaza povestile personajelor principale, atmosfera creata prin combinarea elementelor de comedie neagra cu cele ale dramei si prin stropul de violenta ce are rolul ce a condimenta actiunea filmului. Filmul este inteligent segmentat in mai multe parti, fiecare avand un titlu reprezentativ si un alt personaj principal asupra caruia se pune accent; insa partile sunt ordonate in mod neobisnuit, ele neavand un curs cronologic. "Pulp Fiction" a foarte laudat de criticii de film, inca de la lansarea din 1994, fiind recompensat cu 11 nominalizari (dintre care 6 la Oscar si 5 la Globul de Aur) si 2 premii importante (Oscar si Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu).



I - Vincent Vega si Jules Winnfield sunt doi asasini angajati de catre mafiotul Marsellus Wallace pentru a recupera o valiza, al carui continut era foarte important pentru seful acestora. Ei au nenumarate dificultati in a duce misiunea la bun sfarsit, fiind nevoiti sa scape de cadavrul unui om pe care l-au impuscat neintentionat. In cele din urma, ei sunt ajutati de catre experimentatul asasin cunoscut sub numele de "The Wolf", unul dintre cei mai buni oameni ai lui Marsellus.
II - Vincent este rugat de catre seful sau, Marsellus, sa aiba grija de sotia sa, Mia. Vincet si Mia isi petrec seara intr-un restaurant, luand cine si participand la un concuns de dans, insa lucrurile iau o intorsatura neplacuta pentru Vincent cand femeia il invitat in casa ei, iar aceasta face infarct din cauza unei supradoze de cocaina. Asasinul incearca sa o salveze pe fata, gandindu-se ca Marsellus l-ar putea omori daca aceasta moare.



III - Butch Coolidge este un boxeur care este platit de Marsellus pentru a pierde un meci. Acesta castiga partida de box, omorandu-si adversarul, si doreste sa fuga din oras alaturi de prietena sa, Fabienne, cu banii mafiotului. Deoarece uitase in apartamentul sau ceasul ce avea o valoare sentimentala inestimabila, fiind mostenit de la tatal sau, Butch se intoarce din drum, insa este asteptat de catre asasinul lui Marsellus. Aceasta intalnire se va termina intr-un mod sangeros.
IV - Ringo si Yolanda, un cuplu de hoti, doresc sa jefuiasca un restaurant; insa nu au foarte de mult noroc, deoarece in acel resuaturant se aflau si Vincent cu Jules. Cei doi hoti au strans intr-o punga toate portofelele clientilor, insa acestia nu s-au multumit cu atat si doreau si valiza pe care cei doi asasini trebuiau sa i-o duca lui Marsellus. Jules nu se lasa intimidat si protejeaza geanta, incercand sa-i convinga pe hoti sa se calmeze si sa plece pentru a nu avea probleme mai mari.

A Beautiful Mind

Un film care m-a impresionat prin valorile umane evidentiate de personajul principal, John Nash, cel care infrunta indiferenta si rautatea celor din jur, muncind cu perseverenta si ambitie si pastrandu-si credinta si vointa in ciuda dificultatilor cauzate de boala de care sufera.
Este 1947 si John Forbes Nash Jr. ( Russell Crowe) ajunge la Princeton pentru a studia matematica. Misteriosul geniu din West Virginia nu are nici traditie in familie la Universitatea Princeton nici o avere care sa-i permita patrunderea in Ivy League – cea mai prestigioasa fratie a studentilor. Acomodarea nu va fi usoara nici pentru Nash nici pentru Princeton. Viata sociala si mondena nu inseamna nimic pentru el, dupa cum nici frecventarea cursurilor. Este obsedat de un singur lucru: sa gaseasca o idee originala. Acesta crede el, este singurul lucru care conteaza. Facultatea de Matematica de la Princeton promoveaza o competitie brutala si unii dintre colegii lui Nash s-ar bucura sa-l vada ratand. Ei il tolereaza si din cand in cand il incita. El este impreuna cu ei cand reactia lor la vederea unei blonde ii atrage atentia. Rivalitatea dintre ei practic ii aprinde vapaia descoperirii. Rezultatul este o teorie a jocului – o matematica a competitiei- care contrazice doctrina lui Adam Smith, parintele economiei moderne. O suta cinzeci de ani de gandire acceptata si invatata este abrupt demontata si data la o parte si viata lui Nash se schimba pentru totdeauna. Nash primeste post de cercetator si catedra la MIT, dar nu este multumit. Stiinta a avut un rol imens in triumful Americii in cel de-al doilea razboi mondial si acum, cand incepe razboiul rece, Nash vrea sa joace un rol. Dorinta sa este indeplinita cand fantomaticul William Parcher ( Ed Harris) il recruteaza pt o misiune secreta de spargere a codurilor inamicului. Nash se arunca intr-un efort urias in timp ce continua munca sa la MIT. Aici destinul sau il intersecteaza pe cel al Aliciei Larde ( Jennifer Connelly) o studenta la fizica care ii preda lui Nash un curs despre ceea ce el nu aluat niciodata in serios : DRAGOSTEA. Nash si Alicia se casatoresc dar el nu-i incredinteaza secretul colaborarii cu Parcher. Este ascuns, obsedat si in final pierdut intr-o lume a deziluziilor. Diagnosticul este schizofrenie. Devastata de implicatiile starii sotului sau, Alicia lupta costienta ca iubeste un geniu. Dintr-un cuplu stralucitor si fericit se transforma intr-unul de groaza. Dar ea nu uita angajamentul facut atunci cand s-au casatorit si il determina si pe el sa lupte. Nash va invinge nu numai o boala incurabila dar si degenerativa. Cu foarte multa lupta, credinta si vointa, el continua sa munceasca si in 1994 ia Premiul Nobel. De-a lungul vietii dobandeste pe langa o minte sclipitoare si o inima la fel.

Asa tot ce fost mai sus scris a fost scos , povestit inflorit si pe scurt tot filmul se regaseste acolo .
Parerea mea despre film : filmul este extraordinar de bun , acesta impresioneaza prin modul de constructie , stabilitate , idei care sunt foarte reale si prezinta o patura sociala diferita , totul se potriveste perfect : perioada in care a fost facut prezinta o "realitate intr-o lume greu de crezut".Eu am vazut filmul cred acum 3 ani prima oara am ramas socat si profund impresionat de ce viziune mia prezentat mie filmul asupra vietii.O sa inchei prin ideea ca filmul merita vazut cel putin o data pentru a luat contact cu adevarata sa splendoare.Este genial!
http://uk.youtube.com/watch?v=aS_d0Ayjw4o

Hell vine de la Elle

Ma numesc Hell; sunt predestinată.

Am iubit întotdeauna suferinţa. Mă complăceam să-mi exacerbez decepţiile, reflexiile amare; comunicarea defectuoasă cu părinţii, lipsa de înţelegere a celorlalţi copii, cruzi şi mărginiţi, cu toţii, şi de care nu puteam avea pretenţia să mă apropii, distanţa la care am fost ţinută până la sfârşitul adolescenţei, când am înţeles că era mai bine să mă prefac că ştiu mai puţin decât ceilalţi şi, la urma urmei, să fac pe proasta..., cam atunci am început să presimt că viaţa este absurdă, lucru confirmat de numeroasele mele lecturi, atunci am atins cu degetul pustiul sufletesc, de atunci mi-am pus tot mai des întrebarea "la ce bun?" şi mi s-a părut intolerabilă, de atunci am văzut că fiinţa umană, în care voiam să cred, era pervertită în fel şi chip, am văzut gaura neagră a viitorului, care avea să aducă, inevitabil, moartea şi adevărata gaură neagră, de atunci am început să fiu muncită şi de alte gânduri asemenea, pe care nici măcar nu mă mai chinuiam să le alung.

Apoi, am făcut avortul.

La început, n-am simţit nimic altceva decât un soi de satisfacţie abjectă, văzând că intuiţia, care mă făcuse să prevăd suferinţa, se confirma.

Şi o uimire: că nu sufeream.

Această conştientizare a avut loc în faţa magazinului cu hăinuţe pentru copii, la câteva ore după operaţie. Atunci, mi s-a tăiat respiraţia, am avut senzaţia că în ţeasta mea exploda o jerbă de scântei...

Criza care a urmat m-a speriat chiar şi pe mine...

Nu prin violenţa ei, ci datorită faptului că mi-era imposibil s-o controlez.

Printr-un straniu paradox, contemplarea propriilor emoţii mă pusese la adăpost de suferinţele pe care le voi numi tangibile, pentru că au o origine definită; eram o maşină programată să simtă, plângând când voiam să plâng, râzând când voiam să râd.

Dar durerea pricinuită de pierderea acestui copil nu era controlabilă şi nu puteam înţelege modul ei de manifestare; de exemplu, lucrul care mă îndurerează cel mai mult, când mă gândesc la el, este că nu ştiu unde să mă uit şi, atunci, mă uit spre cer.

În acel moment, când am înţeles că suferinţa nu era decât un mijloc de a scăpa de platitudine, de a atinge sublimul, aveam şaptesprezece ani. Şi totuşi, nu această încercare şi nu durerea pe care mi-a pricinuit-o şi încă mi-o pricinuieşte au făcut din mine ceea ce sunt.

Nu ştiu nimic despre deznădejdea care urlă în mine şi împotriva căreia nu pot face nimic.

Nu va spune nimic numele, mai mult ca sigur, din simplu motiv ca nu e un film atat de cunoscut.Va voi spune cum am ajuns eu sa-l cunosc..Eram in Franta anul trecut, maica-mea era disperata ca nu citesc nimic in franceza si m-a tarat intr-o librarie...Trebuia neaparat sa-mi iau o carte in franceza ca sa o multumesc si am dat cu ochii de "Hell" de Lolita Pile.Eram sigura ca nu o sa o citesc niciodata, dar era simpatica coperta.Cred ca am citit primele pagini de cel putin 5 ori, nu intelegeam nimic pana cand neuronii mei s-au pus in miscare si au inteles dincolo de cuvintele necunoscute esenta..
De atunci am citit cartea de 3 ori in intregime.E fabuloasa, nu am cuvinte pentru ea, o am in romana pentru cei interesati.E vorba despre viata luxoasa din Paris , un fe de "Si bogati plang" varianta moderna.E vorba despre o pustoaica de 17 ani, plina de bani care isi povesteste viata superficiala, drumuri intre avenue Montagne si Place Vendome, adica intre Dior,Chanel, Miu miu si Cesare Paciotii, drumuri intre cafenelele din diferite arondismente, intre cluburi de noapte, intre casele diferitilor barbati, intre masinile lor scumpe , toate afumate bine cu marijuana.Atat insemana viata lui Hell pana cand il intalneste pe Andrea. Ca in orice carte pe placul femeilor urmeaza o poveste de dragiste tumultoasa intre ei doi.De fapt, aceasta este intriga, Hell e o tipa oarecum inacesibila din punct de vedere sentimental, in schimb pentru Andrea face o adevarata pasiune , dusa la extrem..Intresant este faptul ca nepotrivirea dintre ei doi consta in faptul ca sunt la fel, ea, o depravata, el, un depravat.Nu va povestesc tot, ca sa va tin in suspans poate cititi cartea, dar sunt rea si va povestesc sfarsitu, Andrea moare, iar ea ramane la fel, o depravata in adevaratul sens al cuvantului.

"Nu asteptati nici o incheiere a acestei povesti, pentru ca nu exista.El e mort si, petru mine nimicnu mai are sens.Privesc spre viitor ca spre o eternitate de suferinta si de plictis.Lasitatea ma impiedica sa-mi pun capat zilelor. Voi continua sa is, sa trag prafuri pe nas, sa beau si sa-i persecut pe tembeli.Pana ce-o sa crap.Omenirea sufera.Si eu sufar o data cu ea".

E o drama impresionanta, eu am plans prima oara cel putin jumatate de ora, te face sa te gandesti ce insemni tu si pentru mine a fost socant faptul ca anumite trasaturi de caracter erau identice cu cele ale lui Hell si asta ma sperie.

Apoi a urmat filmul, care este demential, il gasitit pe youtube.Se joaca in "Laptaria lui Enache " duminica, de la 4 si piesa de teatru pe care vreau neaparat sa o vad.Enjoy cu un fragmente din film si fiti super atenti la prima replica a lui Hell.



http://www.youtube.com/watch?v=mYrj7i91Spo

FANTOMA MEA IUBITA

„Fantoma mea iubita” este un film extrem de captivant, ce prezinta o viziune a vietii de apoi, intr-un amestec de adevar si fantezie. Cand este comparat cu intelegerea ortodoxa a ceea ce i se intampla unui suflet atunci cand paraseste trupul, in film apar o serie de elemente care sunt exacte si o serie care sunt false. Aceste elemente in sine nu ridica nici o problema majora unui credincios. Ceea ce este problematica, este insa directia generala a filmului.
Suntem confruntati cu lipsa totala a conceptului de virtute. Exista oameni „buni” si oameni „rai”. Cand cei „rai” mor, cum ar fi criminalii si hotii, sufletele lor ies din trupuri si, in cateva secunde, niste forme intunecate ingrozitoare rasar din pamant, cu maraituri si urlete, ducandu-i pe nenorocosii ce tipa catre tinutul de dedesubt. Ceea ce este, intr-adevar, o abordare exacta si pe de-a intregul ortodoxa. Exista o multime de marturii, in povestirile din Pateric si in diverse vieti ale Sfintilor, care sustin aceasta. Astfel ca, pana si in anii `90, se poate infatisa intr-un mod adevarat soarta unei persoane rele. Problema rezida in cum definim o persoana „buna”.
In film, eroul este ucis in niste circumstante tragice. Dupa ce este impuscat intr-o lupta cu un hot de buzunare, el se trezeste dintr-o data in afara sa, uitandu-se la prietena sa ce ii tine trupul plin de sange, in coma. Socul si incredulitatea sunt infatisate adecvat, ca si faptul ca se gaseste acolo si se priveste cum moare. Experienta iesirii din corp a fost bine documentata, in toate perioadele Bisericii, pana in ziua de astazi. Vedem o raza de lumina ce se deschide, si apoi se inchide pentru eroul Sam, lasandu-l esuat aici pe pamant. Acesta gaseste prin oras alte suflete, in aceeasi situatie, pe masura ce povestea avanseaza. Ceea ce nu intelegem este ce anume il face pe Sam cu mult mai bun decat ceilalti nefericiti care sunt trasi inspre Iad. In cele din urma, el si prietena sa traiau in concubinaj. Amandoi erau angajati in scopuri lumesti, fara nici o legatura cu Dumnezeu. Erau reprezentatii tipici ai acestei generatii, ce au cautat si au obtinut succesul material ignorandu-si in totalitate sufletele. Nu au dorit raul nimanui, dupa cum nici nu au incercat sa ajute pe cineva – fie si unul pe celalalt. Erau niste simpli oameni „de treaba”. Problema cu „de treaba” este ca se afla la o mare distanta de „bine”.
Aici zace adevarata problema a filmului. A fi de treaba este mai degraba masura virtutii decat insasi virtutea. Presupunerea mea este ca scenaristul ar avea mari dificultati in a defini virtutea. Pana la urma, nu exista nici un motiv pentru care cuplul sa nu fi fost casatorit. Nu are nici o influenta asupra intrigii, nici nu ar fi slabit in vreun fel legatura dintre cuplu si durerea despartirii lor. De fapt, un cuplu cu o casnicie fericita ar fi intarit aceste legaturi si ar fi crescut puterea emotionala a filmului. In loc de aceasta, scriitorul a hotarat sa ponegreasca casatoria, punand pe picior de egalitate „dragostea” egoista a unui cuplu in concubinaj cu adevarata legatura spirituala dintr-o casnicie puternica. Acest fapt este necinstit si daunator pentru spectatorii adolescenti, care se lupta cu patimile lor si cauta orice scuza pentru a le da curs. Filmul incurajeaza un astfel de comportament distructiv, incurcand dragostea adevarata cu implinirea egoista a pasiunilor unui individ.
Alta problema a filmului este promovarea spiritismului si a mediumismului. Mediumul din film, intrepretat de Whoopi Goldberg, este infatisat destul de corect ca fiind prefacut si fals. Cei mai multi mediumi sunt astfel. Ea si surorile ei il cheama pe Iisus ca si majoritatea mediumilor. Oricum, uneori ei sunt surprinsi, la fel ca si acest personaj, atunci cand „cineva” chiar apare. [Pentru un studiu mai complet asupra spiritismului, ii sugerez cititorului sa consulte Ortodoxia si religia viitorului, a Parintelui Serafim Rose.] Cine este acel „cineva” e adevarata intrebare. Potrivit Bisericii Ortodoxe, sufletele omenesti nu sunt lasate sa pribegeasca prin aceasta lume. Un motiv ar fi ca este periculos, caci acest taram apartine demonilor. Cand o persoana ce nu este rea pe deplin moare, sufletul ii este insotit de ingeri, in timpul celor trei zile sau cate sunt pana la inmormantare, pentru a-l proteja de atacurile demonilor. In film, o lumina apare si apoi dispare, lasandu-l pe Sam sa rataceasca nefericit prin oras. Nu exista ingeri sau calauze care sa il ajute, ci numai alte suflete esuate, ce au un pic mai multa experienta. Dar demonii nu par sa se afle prin imprejur, ci numai ca sa duca oamenii in Iad. Sam este lasat sa vorbeasca cu mediumul si ea aude ce ii spune. Aceasta este o confirmare a spiritismului, care inseala audienta in a crede ca sufletele omenesti vorbesc catre si prin mediumi, in locul demonilor. Dar cabinetul unui spiritist este un loc unde se strang de obicei demonii si isi bat joc de nefericitii care se lasa in seama lor. Filmul chiar demonstreaza posedarea de catre un duh a mediumului, dar iarasi pretinzand in mod eronat ca „spiritele” sunt suflete omenesti, in loc de demoni. Acest gen de dezinformare poate numai sa incurce si sa insele oamenii in a crede evanghelia spiritista, mai ales tineretul.
Dar cea mai trista parte a filmului rezida in totala ignoranta asupra vietii spirituale ce se gaseste la fata ramasa singura. In film, ea chiar spune „Nu cred in viata de apoi”. Este, din nefericire, un personaj al acestor vremuri, infatisat foarte realist. Din cauza esecului tuturor principalelor biserici americane crestine de a aduce o prezentare coerenta si factica a ce se intampla dupa moarte, zeci de milioane de oameni din aceasta cultura impartasesc dilema acestui biet personaj. Lipsa de rugaciune si de consolare pentru cel ramas singur, ce se gaseste in acest film, este cu atat mai trista din cauza acestei lipse de informare. Nu exista nici o garantie data de acea Speranta de Viata, pentru care toti credinciosii isi duc vietile de asa maniera, incat sa aiba sufletele pregatite pentru moarte. O asemenea pregatire nici nu este luata in considerare, in multe cazuri. Rugaciunea pentru cel mort a fost atat de complet inlaturata din aceasta societate de influenta protestanta, incat chiar si credinciosii se simt lasati deseori goi in interior si li se refuza usurarea pe care rugaciunea pentru morti o da sufletului.
Una din cele mai puternice componente ale credintei ortodoxe este revelatia continuitatii vietii dupa parasirea trupului. Feluritele parastase si slujbe pentru cel decedat, ofera persoanei vaduvite o legatura directa cu lumea ce va veni si au scopul de a ne reaminti interconexiunea dintre lumea spirituala si cea in care ne aflam. Doua sute de ani de rationalism au inlaturat efectiv orice recunoastere oficiala din societate a lumii spirituale. Spiritismul si alte idei „New Age” au venit sa umple golul spiritual provenit din inlaturarea intelegerii ortodoxe a mortii si a celui pe moarte. Pustiiciunea fetei din film este un portret tragic al ajutorului sters oferit de bisericile crestine ale acestor vremuri. Cineva ar putea acuza Hollywood-ul pentru distorsionarea unor concepte ca moartea, muribundul si lumea spirituala. Dar adevarata vina se afla la conducatorii moderni ai crestinatatii ca un intreg, pentru lasarea acestui subiect intr-o ignorare desavarsita.

duminică, 1 iunie 2008

Fight Club








Am vazut Fight Club acum vreo 2 luni si inca sunt obsedata de el. E un film pe care trebuie sa il vedeti si sa il intelegeti. Este bazat pe cartea lui Chuck Palahniuk cu acelasi nume. M-a impresionat absolut totul-de la jocul actorilor, pana la regie, muzica, dar in special filozofia din spatele acestui film.
Regie:David Fincher
In roluril principale: Edward Norton(un actor foarte bun), Brad Pitt(se spune ca ar fi unul din cele mai bune roluri ale sale, daca nu cel mai bun), Helen Bonham Carter, Meat Loaf.
Gen: Actiune, Thriller, Drama
Durata:139 minute
Tagline: How much can you know about yourself if you've never been in a fight? :d

Jack este un banal functionar ce sufera de insomnie. Viata sa consta in serviciu, mobila cumparata de la Ikea si multe condimente in casa dar fara mancare. Suna cunoscut? Anyway, el vorbeste cu un doctor despre insomnia sa, iar acesta ii spune ca nu e nimic grav, si daca ar vrea sa vada ceva cu adevarat trist sa vada cercurile celor care sufera de boli incurabile. Jack incepe sa le frecventeze, si eliberandu-se prin plans, reuseste sa doarma. Asta pana cand apare Marla, o "turista" la fel ca el, care ii produce un blocaj psihic astfel, gasindu-se din nou in aceeasi situatie de a nu putea dormi.
In timpul unei calatorii de serviciu, langa el se aseaza un tip cu care face cunostinta si incepe sa vorbeasca. Pe respectiv il chema Tyler Durden si facea sapunuri. Jack se intoarce acasa, insa in fata blocului sau vede masini de politie si de pompieri si afla ca apartamentul sau a explodat. Gaseste cartea de vizita de la Tyler si se intalneste cu acesta , dormind astfel la el acasa. Jack isi schimba total viata, pornind un club impreuna cu Tyler in care barbati saturati de viata lor se lupta unul cu altul.
Mai departe nu va spun pentru ca stric tot farmecul.
Descrierea mea este complet neinteresanta si banala, asa ca va propun sa va uitati singuri.
Filmul este aparte datorita mai multor chestii, precum psihologia personajului principal(nu va spun ce si cum:P) dar si anticonsumerismul prezentat.


This is your life and it's ending one minute at a time.

Shrek The Third


Da, stiu, o sa radeti cu lacrimi cand o sa vedeti articolul acesta dar sincer, e ultimul film la care am ras pe saturate( in conditiile in care nu am mai vazut un film de ceva vreme). Mie chiar mi-a placut chiar daca e mai mult pentru copii( special azi, de ziua lor, de fapt a nostra).

Cateva date despre film:
Regia: Raman Huj, Chris Miller
In rolurile principale: Cameron Diaz, Eddie Murphy, Mike Myers
Gen: aventuri,animatie,comedie
Durata: 93 minute
Produs de DreamWorks SKG, Pacific Data Images (PDI)
Distribuitorul international
United International Pictures (UIP)




Asa, toata actiunea incepe cand tatal Fionei moare. Scenele sunt foarte hazlii in ciuda momentului menit sa fie tragic. Ca urmare acestei morti neasteptate, mostenitorul tronului devine Shrek. Insa capcaunul nu are deloc chef sa devina imparat avand in vedere ca nu stie ce trebuie sa faca si, in fond, este un capcaun, cum sa devina tocmai el rege, un rege plin de responsabilitati?
Astfel, cei trei prieteni( in poza-de la stanga la dreapta- Donkey, Shrek, Puss in boots) pornesc in cautarea unui nou rege. Singurul dispus sa accepte acest rol este insa un tip foarte ciudat, neplacut de nimeni numit "Artie"( cunoscut noua drept "Regele Arthur"). Intrebarea care ramane insa in mintea tuturor e: va accepta acest "Artie" responsabilitatea?


Cei trei eroi pornesc in calatorie. La plecare insa, Shrek mai primeste o veste care il va uimi poate mai mult ca prima: va deveni tata. Urmeaza nopti pline de vise inspaimantatoare despre cum e sa fii parinte. Dialogurile dintre prieteni fac deliciul publicului.
In timp ce Shrek este plecat, dusmanul sau vesnic, Prince Charming, Fat Frumos adica, isi face aparitia in tinutul Far-Far Away avand pretentia de a deveni rege. Lucrurile se complica fiind nevoie de multa atentie si munca in echipa pentru ca pacea sa revina in regat.
Sfarsitul sunt sigura ca il cunoasteti. Arthur este incoronat rege, iar Sherk accepta ideea ca va deveni tata. Deci, totul e bine cand se termina cu bine.


Incercarea mea de a povesti acest film nu se compara absolut deloc cu actiunea filmului. Dupa parerea mea, trebuie sa-l vedeti. Enjoy!
Si mai vorbim dupa ce va uitati la el.
In special despre Donkey care mi se pare cel mai bine creat personaj al fimului. Poate e de vina si faptul ca imi place foarte mult Eddie Murphy.

The Departed


Trecusera 11 ani de cand regizorul Martin Scorsese nu se mai aventurase in cotloanele promiscue ale lumii interlope, populate de mafioti atotputernici si de marionete care sa le faca jocurile murdare. Ultima data a facut-o cu Casino (1995), un film bun, in care a exploatat vizual toata duritatea si mizeria morala ce guverneaza acest univers sordid, scaldat in bani si in sange. Revine anul acesta cu The Departed, cu siguranta cel mai bun film al anului 2006. De data aceasta accentul nu mai cade pe crime in sine, ci pe oamenii implicati mai mult sau mai putin in comiterea lor, pe relatiile de determinare ce se stabilesc intre acestia si pe situatiile extreme carora trebuie sa le faca fata pentru a nu deveni din vanator vanat. Ierarhia este cat se poate de bine determinata, fiecare pas trebuie calculat milimetric si contra timp, iar orice eroare te poate scoate definitiv din sistem. Usa de iesire: moartea.
Concentrarea pe conflicte si personaje nu afecteaza cu nimic ritmul filmului, care este extrem de alert si imprima filmului acea energie coplesitoare ce creste nivelul de adrenalina pe toata perioada vizionarii.
In ceea ce priveste subiectul, acesta il urmareste indeaproape pe cel al hitului asiatic Infernal Affairs, pe care The Departed se bazeaza, desi Scorsese isi ancoreaza filmul in suburbiile irlandeze ale sudului Bostonului, adaptandu-l asadar la cultura si mentalitatea acestei locatii.
Este scena pe care se desfasoara Jack Nicholson, izvorul de genialitate al filmului si motivul pentru care te intrebi ulterior vizionarii cat de departe poate impinge un actor limitele perfectiunii artistice. Si daca cei care, urmarind One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1975), Terms of Endearment (1983) sau As Good as It Gets (1997) – am amintit doar filmele pentru care a luat Oscarul, fara a le inventaria si pe cele noua pentru care a fost nominalizat – au considerat ca l-au vazut jucandu-si rolul vietii, sunt convins ca aceasta pelicula le va reordona, valoric, ierarhia. Cu un ranjet diabolic si o privire ce frizeaza dementa, el construieste un personaj (Frank Costello) fascinant, de o ironie savuroasa, ce gandeste si reorganizeaza lumea pe care o conduce in termeni transanti. Scopul actiunilor sale: banii. Mijloacele prin care ii obtine: irelevante. Inteligenta si viclenia sunt atuurile sale, iar cu acestea poate sa-si conduca in liniste imperiul underground construit si sa le scape printre degete politistilor care cred ca-i urmaresc fiecare miscare. Cu The Departed Nicholson se detaseaza net de rigorile interpretative ale unui rol. El nu numai ca joaca, ci SE joaca in, si cu fiecare cadru in care apare, facandu-si personajul atat de veridic, incat el pare sa se sustraga oricarei indicatii regizorale.
Revenim la subiect. Aflata intr-o continua miscare si restructurare, aceasta comunitate ce conduce sistemul de crima organizata din Boston are nevoie in permanenta de oameni noi, care sa-i inlocuiasca eventual pe cei prinsi sau ucisi in timpul “schimburilor amicale de pareri” intre diferite bande. Dar pentru a fi eficienti, acesti oameni trebuie sa fie loiali si versati. Si intrucat este greu sa monotorizezi intentii criminale in randurile oamenilor tai, cand trebuie sa-ti mentii atentia asupra celor din afara, ce te vor la randul lor mort, cea mai buna modalitate de a-ti face rost de oameni de incredere este sa-i atragi in plasa ta inca de mici. Este ceea ce face Costello cu un baietel irlandez, fiul unuia dintre oamenii care lucrau pentru el, caruia ii cumpara bunavointa si devotamentul.
Prin intermediul unei elipse temporale il vedem peste cativa ani mai tarziu pe acelasi baiat devenit adult si antrenandu-se pentru a intra in fortele politiei de stat din Massachusetts. El este Colin Sullivan (Matt Damon), cel mai promitator tanar din echipa sa si, cum vom afla ulterior, cand este acceptat in cadrul departamentului ce se ocupa de crima organizata, informatorul lui Costello.
In timp ce Sullivan se face comod in scaunul pe care il ocupa in biroul respectiv si in luxosul apartament care ii este pus la dispozitie, un alt absolvent al Academiei de Politie, Billy Costigan (Leonardo DiCaprio), este intimidat de capitanul Queenan (Martin Sheen) si de mana dreapta a acestuia, sergentul Dignam (Mark Wahlberg), care il considera un impostor si deloc potrivit pentru meseria de politist. Fortati de imprejurari, ei se vor razgandi ulterior si ii vor oferi tanarului o sansa extrema – aceea de a se infiltra in banda lui Costello pentru a-i informa de miscarile acestuia.
Ceea ce urmeaza este un permanent joc de-a soarecele cu pisica, in care cei doi informatori incearca sa anticipeze si sa contracareze miscarile celor pentru care lucreaza. Construit pe acelasi tipar al mentalitatii corupte ca si mentorul sau, Sullivan reuseste sa fandeze cu gratie intre cele doua vieti pe care le traieste, incercand de fiecare data sa extraga un beneficiu propriu din situatiile in care este implicat. Pentru Billy insa, fiecare zi este un cosmar. Respiratia lui Costello, pe care o simte tot timpul in ceafa, devine parca o prezenta materiala, privirea lui scrutatoare ameninta sa-i descopere secretul, iar crimele al caror martor devine ii bantuie cosmaresc constiinta.
Curand, atat Costello, cat si Queenan isi vor da seama ca exista cate un informator in randurile oamenilor lor, insa inteligenta (in cazul lui Sullivan) si norocul (in ceea ce-l priveste pe Costigan) amana parca la nesfarsit aflarea adevarului.
Exista o serie de alte elemente, pe langa jocul actoricesc al lui Nicholson, care fac din The Departed o capodopera a genului in care se incadreaza (este primul film, in multi ani, in care nu m-a deranjat grandomania hollywoodiana). Primul dintre ele scenariul, desi, avand in vedere faptul ca pelicula este un remake, dreptul nu ii poate reveni in totalitate acestui film. Ceea ce mi s-a parut extraordinar a fost introducerea elementelor-surpriza. Cu doi oameni infiltrati in tabere diferite, este destul de previzibil, inclusiv pe scene in parte, incotro se indrreapta actiunea. Nu insa si in The Departed. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi din nici un unghi, iar finalul productiei lasa zambetul reconfortant al unei gimnastici a mintii la care filmul ne antreneaza. Scenele sunt ingenios construite, fiecare personaj isi are locul lui bine determinat, nimic nu este intamplator.
Al doilea element il reprezinta dialogurile. Uitati toate filmele cu gangsteri in care limbajele pareau insiruiri aleatorii de onomatopee, iar stridenta sonora a conversatiilor purtate va faceau sa va acoperiti urechile. Da, si personajele din The Departed fac apel la injuraturi pentru a-si sublinia punctul de vedere, insa contextele lingvistice in care acestea sunt folosite si imaginatia ce le genereaza sunt de-a dreptul… artistice! Luati aminte numai la episoadele in care sergentul Dignam preia cuvantul…
Prestatia actoriceasca a lui Mark Wahlberg este de asemenea impresionanta. Cati cantareti nu isi incearca norocul in cinematografie si esueaza lamentabil? In cazul lui Wahlberg nu vorbim despre un non-esec, ci de o performanta extraordinara, pentru ca ceea ce reuseste sa faca in pielea agresivului agent de politie este cu adevarat uimitor. Personal am fost mult mai impresionata de prestatia lui decat de cea a lui Matt Damon, care ramane si in acest film egal cu el insusi. Damon este, fara indoiala, un actor bun, dar in The Departed atentia nu cade asupra sa. Pentru ca am intuit intotdeauna potentialul lui Di Caprio, nici acesta nu mi-a oferit vreo surpriza, in ciuda faptului ca joaca excelent.
Cel mai bun film din ultimii ani. Punct.

Eurotrip

Dupa cum spune si titlul articolului, Eurotrip este un film in care este prezentata povestea unor prieteni care fac o calatorie in Europa cu ocazia terminarii liceului.
Filmul aparut in 2004 (pe 20 februarie) reuseste sa impresioneze in continuare datorita scenariului foarte reusit si a jocului actoricesc foarte bun.
Genul filmului este de comedie-aventura; Soundtrackul (foarte apreciat de site-urile de specialitate) este gen Punk si Pop. Bugetul filmului a fost de 25 milioane de $.
O scurta descriere: Tanarul Scott corespondeaza pe internet cu o studenta din Germania pe nume Mieke pentru a se obisnui cu limba germana si pentru a obtine o nota de trecere la examenul de germana. Cand afla ca Mieke este o blonda foarte frumoasa, se decide sa se duca intr-o calatorie in Europa pentru a o intalni. Alaturi de amicii sai Cooper, Jenny si Jamie, el are o multime de aventuri prin Londa, Paris si Amsterdam.
Acest film m-a impresionat intr-un mod placut, iar filme de acest gen mai bune ca acesta nu am mai intalnit.
Vi-l recomand!