Un film care m-a impresionat prin valorile umane evidentiate de personajul principal, John Nash, cel care infrunta indiferenta si rautatea celor din jur, muncind cu perseverenta si ambitie si pastrandu-si credinta si vointa in ciuda dificultatilor cauzate de boala de care sufera.
Este 1947 si John Forbes Nash Jr. ( Russell Crowe) ajunge la Princeton pentru a studia matematica. Misteriosul geniu din West Virginia nu are nici traditie in familie la Universitatea Princeton nici o avere care sa-i permita patrunderea in Ivy League – cea mai prestigioasa fratie a studentilor. Acomodarea nu va fi usoara nici pentru Nash nici pentru Princeton. Viata sociala si mondena nu inseamna nimic pentru el, dupa cum nici frecventarea cursurilor. Este obsedat de un singur lucru: sa gaseasca o idee originala. Acesta crede el, este singurul lucru care conteaza. Facultatea de Matematica de la Princeton promoveaza o competitie brutala si unii dintre colegii lui Nash s-ar bucura sa-l vada ratand. Ei il tolereaza si din cand in cand il incita. El este impreuna cu ei cand reactia lor la vederea unei blonde ii atrage atentia. Rivalitatea dintre ei practic ii aprinde vapaia descoperirii. Rezultatul este o teorie a jocului – o matematica a competitiei- care contrazice doctrina lui Adam Smith, parintele economiei moderne. O suta cinzeci de ani de gandire acceptata si invatata este abrupt demontata si data la o parte si viata lui Nash se schimba pentru totdeauna. Nash primeste post de cercetator si catedra la MIT, dar nu este multumit. Stiinta a avut un rol imens in triumful Americii in cel de-al doilea razboi mondial si acum, cand incepe razboiul rece, Nash vrea sa joace un rol. Dorinta sa este indeplinita cand fantomaticul William Parcher ( Ed Harris) il recruteaza pt o misiune secreta de spargere a codurilor inamicului. Nash se arunca intr-un efort urias in timp ce continua munca sa la MIT. Aici destinul sau il intersecteaza pe cel al Aliciei Larde ( Jennifer Connelly) o studenta la fizica care ii preda lui Nash un curs despre ceea ce el nu aluat niciodata in serios : DRAGOSTEA. Nash si Alicia se casatoresc dar el nu-i incredinteaza secretul colaborarii cu Parcher. Este ascuns, obsedat si in final pierdut intr-o lume a deziluziilor. Diagnosticul este schizofrenie. Devastata de implicatiile starii sotului sau, Alicia lupta costienta ca iubeste un geniu. Dintr-un cuplu stralucitor si fericit se transforma intr-unul de groaza. Dar ea nu uita angajamentul facut atunci cand s-au casatorit si il determina si pe el sa lupte. Nash va invinge nu numai o boala incurabila dar si degenerativa. Cu foarte multa lupta, credinta si vointa, el continua sa munceasca si in 1994 ia Premiul Nobel. De-a lungul vietii dobandeste pe langa o minte sclipitoare si o inima la fel.
Asa tot ce fost mai sus scris a fost scos , povestit inflorit si pe scurt tot filmul se regaseste acolo .
Parerea mea despre film : filmul este extraordinar de bun , acesta impresioneaza prin modul de constructie , stabilitate , idei care sunt foarte reale si prezinta o patura sociala diferita , totul se potriveste perfect : perioada in care a fost facut prezinta o "realitate intr-o lume greu de crezut".Eu am vazut filmul cred acum 3 ani prima oara am ramas socat si profund impresionat de ce viziune mia prezentat mie filmul asupra vietii.O sa inchei prin ideea ca filmul merita vazut cel putin o data pentru a luat contact cu adevarata sa splendoare.Este genial!
http://uk.youtube.com/watch?v=aS_d0Ayjw4o
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu