joi, 17 aprilie 2008

Segment temporal

Nu ştiu daca a-ţi avut vreodată senzaţia, doar privind intrarea într-un loc, ca acel loc este sau nu primitor! Ei bine Anaid Art Gallery este un astfel de loc! La intrare te întâmpină o poartă metalică cenuşie (închisă) si un interfon (în dreptul butonului de sus scrie: Anaid Art Gallery). Senzaţia de neprimitor, pe care o capeţi la început, dispare o dată cu intrarea in curtea clădirii! Eşti întâmpinat, de cele mai multe ori, de persoana care te îndruma pe tot parcursul vizitării galeriei.

La parter este organizat cel mai recent eveniment găzduit de Anaid (“UV 35”A fi politically correct faţă de mediu a devenit un fel de scop militant si o tendinţă a cărei recurenţă îi dovedeşte actualitatea.Toate aspectele cu privire la poluarea mediului înconjurător sunt redate într-o atmosferă agresivă printr-un fel de colaj: tricouri imprimate cu mesaje militante metaforice,semnale urbane etc.). În fine….nu această prezentare a fost motivul vizitei mele, ci exponatele aflate le etaj (nu că ar fi mai lipsită de importanţă “UV 35”)!

Sub conceptual de SEGMENT TEMPORAL- ANTAGONISM CEREBRAL sunt reunite picturile unor trei artişti contemporani: András SZABÓ, Traian BOLDEA şi Sorana ŢĂRUŞ! Pentru înţelegerea viziunea sub care sunt construite aceste lucrări se face apel la nivelul creierului unde ajung impulsurile vizuale, auditive si tactile responsabile cu percepţia reprezentând “Segmentul temporal”. Expoziţia celor trei artişti surprinde situaţii sau fragmente din realitatea înconjurătoare! Imaginile nu mai au un înţeles anume, sunt rupte parcă dintr-un Întreg, fiind o situaţie in curs de desfăşurare! Având în verede că in ziua de azi oamenii gravitează în jurul timpurilor trecut-viitor, picturile conturează o lume de timpuri paralele în care se întrepătrund conceptele de “ce a fost” şi “ce va fi”.


Lucrările fiecăruia dintre cei trei artişti sunt realizate cu tehnici diferite: Traian BOLDEA-acrilic pe panza, Sorana ŢĂRUŞ-ulei pe panza si András SZABÓ-tehnica propie. Fiecare pictor are o vizune total diferită de a celuilalt: de exemplu, în picturile lui Traian BOLDEA sunt figurate fiinţe-oameni prinşi în cursa clipei prezente (este transmis o senzaţie de viaţă)-, pe când in cele ale Soranei ŢĂRUŞ nu apare nici o fiinţa (un sentiment puternic de dezumanizare progresivă a lumii)



Sorana Ţăruş


Dressing

Tehnica ulei pe panza












Traian Boldea


Nash


Tehnica acrilic pe panza








Sorana Ţăruş


Scara


Tehnica ulei pe panza










Traian Boldea


Hello


Tehnica acrilic pe panza





András SZABÓ are o viziune mai diferită in raport cu oricare dintre ceilalţi doi!Picturile lui transmit un alt gen de emoţie.El pune mai mult accentul pe intamplarea propriu-zisă şi jocul hazardului la momentul prezent! În privinta tehnicii folsite pot spune că este una asemănătoare gravurii, însă nu are nimic in comun cu acel proces tehnic şi lipsit de personalitate! Lucrările sunt practic “zgâriate” linie cu linie, mai adanc şi mai superficial, astfel încât la final suportul (dintr-un material asemănător cartonului şi invelit într-un plastic rezistent) se scufundă in tuş pentru ca apoi să fie indepărtat excesul de cerneala şi să ramana forma finală! Nu pot spune că am prezentat cu exactitate tehnica, dar în mare parte la lucrurile astea se rezumă!


András SZABÓ

Buba

Tehnica proprie




András SZABÓ

Mici 2000

Tehnica proprie


În final aş vrea să spun că am ales să vizitez o galerie de artă contemporană pentu că doresc să ştiu ce se întâmpla, în acest moment, în acest câmp de cunoaştere! Presupun ca ştim cu toţii câte ceva despre istoria artei şi despre artiştii consacraţi(probabil nu foarte multe,dar suficient pentru o cultură generală). Aşa că intoarceţi privirea şi spre adevărata arta contemporană!


luni, 14 aprilie 2008

Mai presus de o simpla pensula


Am stat un pic sa ma gandesc. M-am gandit la varianta unei vieti intr-o pictura.
Ar fi mult mai usor sa traim prin linii, sa fim stropiti cu cele mai calde culori, si sa reusim sa stam afara intr-o zi cu soare galben, chiar daca pe jos e ud. In picturi, fetele oamenilor sunt lipsite de mimica. Le sunt atribuite niste expresii seci, permanente. Nimeni nu ar avea cum sa se supere sau sa se certe. Se zice ca picturile transmit anumite senzatii, simti ceva cand privesti o pictura anume, bine realizata. Si totusi, pana la urma, fiecare pictura si tablou are povestea ei/lui.
Tin minte chiar o poveste pe care mi-a zis-o mama. Hara cred ca se numeste cel care a realizat aceasta pictura. Tabloul sta chiar in sufragerie, in mijlocul unui perete mare, alb. La prima vedere, nu e nimic interesant de vazut. O simpla tarancuta care calca un pamant de toamna, tinandu-si sapa in mana.
"Este o olandeza, batrana de prin anul 1900." Asa mi-a zis mama. Mi-a zis ca domnul care a pictat asta a trait demult, si ca acesta s-a inspirat dintr-o zi cand se plimba pe camp, si a vazut aceasta fata tanara, cu ochii care pareau plini de viata, incercand sa isi duca munca la capat. Era sfarsitul zilei, si in ciuda acelei lumini puternice din ochii ei, era ostenita. Acest pictor a tinut-o minte, si i-a adus un omagiu prin acest minunat tablou. S-a gandit probabil la toate tinerele si femeile care lucreaza intr-un loc deschis, in plantatii sau oriunde, pe campuri.
Ciudat, nu am stat niciodata sa ma uit atent la el. Mama mi-a zis de multe ori..."Uita-te mai atent la ea, sigur ascunde o poveste. Este incarcat de multe emotii."
Avea dreptate. Autorul acestei picturi a reusit sa realizeze un contrast intre expresia fetei ei, si cerul intunecat. Parca tristetea ei si oboseala au adus niste nori cumpliti, lasand totusi loc mai incolo si de niste lumina, in speranta zilei de maine, in speranta ei. Putem observa chiar, ca insusi pamantul pe care sta este plin de frunze moarte, iar cel care se vede in zare este de un verde pal.
Deci da, orice mica panza impregnata cu cele mai inchise sau cele mai aprinse culori, cu cele mai mici sau cele mai pline forme, cu cele mai subtiri sau cele mai groase rame, ascunde o multime de intelesuri, pe care fiecare le intelegem in felul nostru, si in limita ratiunii noastre.
Multumiri artistilor pentru secretele artei!:)

Millet deasupra pensulei ( ! )



Jean François Millet, Torcatoare, -scoala de la Barbizon. Am expus si aceasta lucrare pentru aceleasi motive pentru care l-am asezat in replica si pe Velazquez ori Renoir. Torcatoarea lui Millet este cu atit mai graitoare cu cit se apropie tematic, cromatic si chiar din punct de vedere al atmosferei, de lucrarea expusa cu un articol mai inainte. Sper ca veti reusi sa faceti comparatia lesne, fara a mai risipi vorbele pe explicatii excesive. In mod evident exista particularitati deosebite care tin de compozitie si mai ales de factura sau metode de realizare, foarte elaborate si realmente emotionante. B.T.

Reply: mai presus de o pensula


Diego Velasquez, Bufonul Calabazas, 1631-32



































Auguste Renoir, Acrobate la circul Fernandez, 1879

La cantatrice chauve


La cantatrice chauve…pentru cei care nu inteleg (ar fi cazul sa invatati franceza) traducerea este “Cantareata cheala”. Un nume surprinzator, care n-a fost prima alegere a scriitorului in limba franceza, de origine romana, Eugen Ionescu, despre care va spun un singur lucru, care este de ajuns: a facut liceul la Sava.

Totul a inceput in primavara anului 1950, intr-o mica sala in care Nicolas Bataille, un regizor francez, facea repetitii pentru piesa unui necunoscut, al carui nume suna bizar pentru francezi, asa ca i-au spus mai pe intelesul lor: Eugène Ionesco. La acele repetitii, din motive necunoscute, un actor a rostit in loc de „l’institutrice blonde (invatatoarea blonda)”, „la cantatrice chauve(cantareata cheala)”. Titlul initial era „Engleza fara efort”, dar acest lapsus al actorului a reusit sa dea planurile peste cap, iar titilul a devenit „La cantatrice chauve (Cantareata cheala)”.

Desi inceputul nu a fost tocmai spectaculos din cauza lipsei banilor, a lipsei de spectatori si a criticii dure, dupa ce a aparut in mai 1950 la Théâtre des Noctambules, piesa a fost reluata in 1957 la Théâtre de la Huchette din Paris, unde se joaca fara intrerupere inca de la acea data. Piesa se joaca si in Bucuresti, la Teatrul Foarte Mic.