Fusta Mini este o fusta ce se întinde de la talie pana la aproximativ 20-30 de centimetri deasupra genunchiului. Se consideră că ea a fost concepută de creatoarea de modă Mary Quant, care se inspirase de la automobilul Mini Cooper, foarte popular în anii ‘60. Cu toate acestea, André Courrèges este des citat ca inventator, şi nu se ştie exact cărora dintre cei doi le-a venit prima dată ideea. Anii ‘60 în sine au reprezentat un deceniu al şocului, iar fusta mini a fost unul din ele.
Mary Quant deţinea un magazin (Bazaar) în Chelsea (Londra) pe strada King’s Street, o arteră comercială, unde îşi punea spre vânzare creaţiile proprii. Spre sfârşitul aniilor ‘50 ea a început sa creeze fuste mai scurte, care au dus la fusta mini în anii ‘60. Din cauza influenţei lui Quant asupra curentului Swinging London*, această modă a putut evolua dintr-o simplă încercare într-un trend internaţional.
Fusta mini a fost introdusă în Franţa de către designer-ul André Courrèges, care a introdus-o din proprie iniţiativă în colecţia de primăvară-vară din 1965. Fustele acestuia nu erau aşa şocante, întrucât erau concepute pentru a fi purtate cu cizmele Courrèges, care erau albe şi foarte lungi. Prin introducerea fustei mini în haute-couture*-ul modei franceze, Courrèges i-a dat un grad de respect mai mare, fără de care ar fi ajuns doar o modă trecătoare. În Marea Britanie, interesul crescând din anii ‘60 a necesitat un nou fel de a stabili preţurile la fuste, încât înainte costul fustelor era direct proporţional cu lungimea.
Anul 1963 fusese declarat Anul Picioarelor. Emisiunile de la televizor în care apăreau femei îmbrăcate cu fuste mini trebuiau să fie difuzate dupa 9 seara. În alte emisiuni fustele mini chiar erau interzise. Astfel s-a format Societatea Britanică pentru Prezervaţia Fustei Mini, pentru a se împotrivi celor care înceracau să înlăture această modă. În Septembrie 1966 Societatea a protestat în faţa casei de modă Christian Dior, unde noua colecţie conţinea doar haine şi fuste lungi. Cei patru demonstranţi aveau bannere cu Fusta Mini pentru totdeauna! şi Susţineţi mini!. Preşedintele acestora, Bill Scharf, susţinea că Societatea, care număra peste 400 de membri, există pentru binele omenirii.
În ciuda trendurilor de pe Vechiul Continent, în Australia fustele nu treceau deasupra genunchiului în mijlocul aniilor ‘60. De fapt lungimea de 10 centimetri deasupra genunchiului era considerată limita decenţei. Cu toate acestea, 1966 fusese anul fustei mini. În New York se purtau fuste cu pana la 15 centimetri peste genunchi, iar în Londra chiar până la 25 de centimetri. Orice fată care avea ce să arate purta fustă mini.
În anul 1967 şi-a făcut apariţia şi fusta micro, sau fusta-curea. Aceasta acoperea doar locurile intime. După aceea, în anii 70, excesele ultimului deceniu au mai dispărut, şi au apărut la modă fustele midi sau maxi, mai lungi decât ce se purtase în ultimii ani. Oricum, şi fustele mini au rămas populare.
Acum, în secolul 21, încă se mai poartă fuste mini, în special peste blugi. Iar fustele micro au devenit chiar şi mai scurte, însă sunt purtate rareori în public. Fusta mini astfel nu a fost numai o modă, putem spune că a fost un fel de exprimare a unei generaţii si se facea astfel diferenta intre mama si fiica.Bine asta depindea si de mama daca isi lasa fiica sa poarte. Fetele care purtau fusta mini pe atunci erau privite cu mare admiratie si erau cele mai “tari”. E un fel de “uite,ea are tanga” a zilelor noastre. Problema era mamele care purtau fusta mini. Daca se indraznea asta si fara un sacou care sa consituie un “deux-piece” cu fusta, mama respectiva nu era privita tocmai bine. Intr-un final as putea spune nu m-as fi gandit ca as fi gasit chestii asa interesante cand mi-a venit ideea cu fuste mini.
*1 Swinging London – Termen asociat trendurilor culturale din anii ’60 din Marea Britanie, cu centrul în Londra. Acestea erau de obicei adresate tineretului, cu deschidere largă spre nou.
*2 Haute-couture – Termen francez folosit pentru a descrie îmbrăcămintea făcută la comandă, de înaltă calitate, în cantităţi mici. Această modă a fost imitată şi în New York, Londra şi Milano.
Mary Quant deţinea un magazin (Bazaar) în Chelsea (Londra) pe strada King’s Street, o arteră comercială, unde îşi punea spre vânzare creaţiile proprii. Spre sfârşitul aniilor ‘50 ea a început sa creeze fuste mai scurte, care au dus la fusta mini în anii ‘60. Din cauza influenţei lui Quant asupra curentului Swinging London*, această modă a putut evolua dintr-o simplă încercare într-un trend internaţional.
Fusta mini a fost introdusă în Franţa de către designer-ul André Courrèges, care a introdus-o din proprie iniţiativă în colecţia de primăvară-vară din 1965. Fustele acestuia nu erau aşa şocante, întrucât erau concepute pentru a fi purtate cu cizmele Courrèges, care erau albe şi foarte lungi. Prin introducerea fustei mini în haute-couture*-ul modei franceze, Courrèges i-a dat un grad de respect mai mare, fără de care ar fi ajuns doar o modă trecătoare. În Marea Britanie, interesul crescând din anii ‘60 a necesitat un nou fel de a stabili preţurile la fuste, încât înainte costul fustelor era direct proporţional cu lungimea.
Anul 1963 fusese declarat Anul Picioarelor. Emisiunile de la televizor în care apăreau femei îmbrăcate cu fuste mini trebuiau să fie difuzate dupa 9 seara. În alte emisiuni fustele mini chiar erau interzise. Astfel s-a format Societatea Britanică pentru Prezervaţia Fustei Mini, pentru a se împotrivi celor care înceracau să înlăture această modă. În Septembrie 1966 Societatea a protestat în faţa casei de modă Christian Dior, unde noua colecţie conţinea doar haine şi fuste lungi. Cei patru demonstranţi aveau bannere cu Fusta Mini pentru totdeauna! şi Susţineţi mini!. Preşedintele acestora, Bill Scharf, susţinea că Societatea, care număra peste 400 de membri, există pentru binele omenirii.
În ciuda trendurilor de pe Vechiul Continent, în Australia fustele nu treceau deasupra genunchiului în mijlocul aniilor ‘60. De fapt lungimea de 10 centimetri deasupra genunchiului era considerată limita decenţei. Cu toate acestea, 1966 fusese anul fustei mini. În New York se purtau fuste cu pana la 15 centimetri peste genunchi, iar în Londra chiar până la 25 de centimetri. Orice fată care avea ce să arate purta fustă mini.
În anul 1967 şi-a făcut apariţia şi fusta micro, sau fusta-curea. Aceasta acoperea doar locurile intime. După aceea, în anii 70, excesele ultimului deceniu au mai dispărut, şi au apărut la modă fustele midi sau maxi, mai lungi decât ce se purtase în ultimii ani. Oricum, şi fustele mini au rămas populare.
Acum, în secolul 21, încă se mai poartă fuste mini, în special peste blugi. Iar fustele micro au devenit chiar şi mai scurte, însă sunt purtate rareori în public. Fusta mini astfel nu a fost numai o modă, putem spune că a fost un fel de exprimare a unei generaţii si se facea astfel diferenta intre mama si fiica.Bine asta depindea si de mama daca isi lasa fiica sa poarte. Fetele care purtau fusta mini pe atunci erau privite cu mare admiratie si erau cele mai “tari”. E un fel de “uite,ea are tanga” a zilelor noastre. Problema era mamele care purtau fusta mini. Daca se indraznea asta si fara un sacou care sa consituie un “deux-piece” cu fusta, mama respectiva nu era privita tocmai bine. Intr-un final as putea spune nu m-as fi gandit ca as fi gasit chestii asa interesante cand mi-a venit ideea cu fuste mini.
*1 Swinging London – Termen asociat trendurilor culturale din anii ’60 din Marea Britanie, cu centrul în Londra. Acestea erau de obicei adresate tineretului, cu deschidere largă spre nou.
*2 Haute-couture – Termen francez folosit pentru a descrie îmbrăcămintea făcută la comandă, de înaltă calitate, în cantităţi mici. Această modă a fost imitată şi în New York, Londra şi Milano.
