FANTOMA MEA IUBITA

„Fantoma mea iubita” este un film extrem de captivant, ce prezinta o viziune a vietii de apoi, intr-un amestec de adevar si fantezie. Cand este comparat cu intelegerea ortodoxa a ceea ce i se intampla unui suflet atunci cand paraseste trupul, in film apar o serie de elemente care sunt exacte si o serie care sunt false. Aceste elemente in sine nu ridica nici o problema majora unui credincios. Ceea ce este problematica, este insa directia generala a filmului.
Suntem confruntati cu lipsa totala a conceptului de virtute. Exista oameni „buni” si oameni „rai”. Cand cei „rai” mor, cum ar fi criminalii si hotii, sufletele lor ies din trupuri si, in cateva secunde, niste forme intunecate ingrozitoare rasar din pamant, cu maraituri si urlete, ducandu-i pe nenorocosii ce tipa catre tinutul de dedesubt. Ceea ce este, intr-adevar, o abordare exacta si pe de-a intregul ortodoxa. Exista o multime de marturii, in povestirile din Pateric si in diverse vieti ale Sfintilor, care sustin aceasta. Astfel ca, pana si in anii `90, se poate infatisa intr-un mod adevarat soarta unei persoane rele. Problema rezida in cum definim o persoana „buna”.
In film, eroul este ucis in niste circumstante tragice. Dupa ce este impuscat intr-o lupta cu un hot de buzunare, el se trezeste dintr-o data in afara sa, uitandu-se la prietena sa ce ii tine trupul plin de sange, in coma. Socul si incredulitatea sunt infatisate adecvat, ca si faptul ca se gaseste acolo si se priveste cum moare. Experienta iesirii din corp a fost bine documentata, in toate perioadele Bisericii, pana in ziua de astazi. Vedem o raza de lumina ce se deschide, si apoi se inchide pentru eroul Sam, lasandu-l esuat aici pe pamant. Acesta gaseste prin oras alte suflete, in aceeasi situatie, pe masura ce povestea avanseaza. Ceea ce nu intelegem este ce anume il face pe Sam cu mult mai bun decat ceilalti nefericiti care sunt trasi inspre Iad. In cele din urma, el si prietena sa traiau in concubinaj. Amandoi erau angajati in scopuri lumesti, fara nici o legatura cu Dumnezeu. Erau reprezentatii tipici ai acestei generatii, ce au cautat si au obtinut succesul material ignorandu-si in totalitate sufletele. Nu au dorit raul nimanui, dupa cum nici nu au incercat sa ajute pe cineva – fie si unul pe celalalt. Erau niste simpli oameni „de treaba”. Problema cu „de treaba” este ca se afla la o mare distanta de „bine”.
Aici zace adevarata problema a filmului. A fi de treaba este mai degraba masura virtutii decat insasi virtutea. Presupunerea mea este ca scenaristul ar avea mari dificultati in a defini virtutea. Pana la urma, nu exista nici un motiv pentru care cuplul sa nu fi fost casatorit. Nu are nici o influenta asupra intrigii, nici nu ar fi slabit in vreun fel legatura dintre cuplu si durerea despartirii lor. De fapt, un cuplu cu o casnicie fericita ar fi intarit aceste legaturi si ar fi crescut puterea emotionala a filmului. In loc de aceasta, scriitorul a hotarat sa ponegreasca casatoria, punand pe picior de egalitate „dragostea” egoista a unui cuplu in concubinaj cu adevarata legatura spirituala dintr-o casnicie puternica. Acest fapt este necinstit si daunator pentru spectatorii adolescenti, care se lupta cu patimile lor si cauta orice scuza pentru a le da curs. Filmul incurajeaza un astfel de comportament distructiv, incurcand dragostea adevarata cu implinirea egoista a pasiunilor unui individ.
Alta problema a filmului este promovarea spiritismului si a mediumismului. Mediumul din film, intrepretat de Whoopi Goldberg, este infatisat destul de corect ca fiind prefacut si fals. Cei mai multi mediumi sunt astfel. Ea si surorile ei il cheama pe Iisus ca si majoritatea mediumilor. Oricum, uneori ei sunt surprinsi, la fel ca si acest personaj, atunci cand „cineva” chiar apare. [Pentru un studiu mai complet asupra spiritismului, ii sugerez cititorului sa consulte Ortodoxia si religia viitorului, a Parintelui Serafim Rose.] Cine este acel „cineva” e adevarata intrebare. Potrivit Bisericii Ortodoxe, sufletele omenesti nu sunt lasate sa pribegeasca prin aceasta lume. Un motiv ar fi ca este periculos, caci acest taram apartine demonilor. Cand o persoana ce nu este rea pe deplin moare, sufletul ii este insotit de ingeri, in timpul celor trei zile sau cate sunt pana la inmormantare, pentru a-l proteja de atacurile demonilor. In film, o lumina apare si apoi dispare, lasandu-l pe Sam sa rataceasca nefericit prin oras. Nu exista ingeri sau calauze care sa il ajute, ci numai alte suflete esuate, ce au un pic mai multa experienta. Dar demonii nu par sa se afle prin imprejur, ci numai ca sa duca oamenii in Iad. Sam este lasat sa vorbeasca cu mediumul si ea aude ce ii spune. Aceasta este o confirmare a spiritismului, care inseala audienta in a crede ca sufletele omenesti vorbesc catre si prin mediumi, in locul demonilor. Dar cabinetul unui spiritist este un loc unde se strang de obicei demonii si isi bat joc de nefericitii care se lasa in seama lor. Filmul chiar demonstreaza posedarea de catre un duh a mediumului, dar iarasi pretinzand in mod eronat ca „spiritele” sunt suflete omenesti, in loc de demoni. Acest gen de dezinformare poate numai sa incurce si sa insele oamenii in a crede evanghelia spiritista, mai ales tineretul.
Dar cea mai trista parte a filmului rezida in totala ignoranta asupra vietii spirituale ce se gaseste la fata ramasa singura. In film, ea chiar spune „Nu cred in viata de apoi”. Este, din nefericire, un personaj al acestor vremuri, infatisat foarte realist. Din cauza esecului tuturor principalelor biserici americane crestine de a aduce o prezentare coerenta si factica a ce se intampla dupa moarte, zeci de milioane de oameni din aceasta cultura impartasesc dilema acestui biet personaj. Lipsa de rugaciune si de consolare pentru cel ramas singur, ce se gaseste in acest film, este cu atat mai trista din cauza acestei lipse de informare. Nu exista nici o garantie data de acea Speranta de Viata, pentru care toti credinciosii isi duc vietile de asa maniera, incat sa aiba sufletele pregatite pentru moarte. O asemenea pregatire nici nu este luata in considerare, in multe cazuri. Rugaciunea pentru cel mort a fost atat de complet inlaturata din aceasta societate de influenta protestanta, incat chiar si credinciosii se simt lasati deseori goi in interior si li se refuza usurarea pe care rugaciunea pentru morti o da sufletului.
Una din cele mai puternice componente ale credintei ortodoxe este revelatia continuitatii vietii dupa parasirea trupului. Feluritele parastase si slujbe pentru cel decedat, ofera persoanei vaduvite o legatura directa cu lumea ce va veni si au scopul de a ne reaminti interconexiunea dintre lumea spirituala si cea in care ne aflam. Doua sute de ani de rationalism au inlaturat efectiv orice recunoastere oficiala din societate a lumii spirituale. Spiritismul si alte idei „New Age” au venit sa umple golul spiritual provenit din inlaturarea intelegerii ortodoxe a mortii si a celui pe moarte. Pustiiciunea fetei din film este un portret tragic al ajutorului sters oferit de bisericile crestine ale acestor vremuri. Cineva ar putea acuza Hollywood-ul pentru distorsionarea unor concepte ca moartea, muribundul si lumea spirituala. Dar adevarata vina se afla la conducatorii moderni ai crestinatatii ca un intreg, pentru lasarea acestui subiect intr-o ignorare desavarsita.