Hainele de sub haine

Cum au ajuns doamnele sa poarte lenjeria intima? Este greu de stabilit geneza exacta a „hainelor de sub haine”, dar am putea considera ca „frunza” purtata de Eva în gradina Edenului este cel mai vechi stramos al chilotului. Denumirea de lenjerie deriva de la frantuzescul „lin” care înseamna bumbac.
În antichitate, hainele erau purtate la început direct pe corp. Apoi doamnele romane au adaugat „tunica intima”, care s-a pastrat si în Evul Mediu la curtile nobiliare.
Primele modele de corset si lenjerie intima au aparut în secolul XV, iar piesa de baza era deseori decorata si încrustata cu numele iubitului. Pâna în secolul XVIII numai femeile batrâne, bolnave sau de rang social inferior purtau pantalonasi lungi din matase, bumbac sau lâna sub rochii, doamnele de lume buna fiind considerate indecente daca purtau asa ceva. Daca pâna atunci era scandalos sa porti „haine pe sub haine”, în sec al XIX – lea, odata cu moda crinolinei, a devenit inacceptabil sa nu o faci. Lungi captuseli din bumbac, care se prindeau în talie - niste fuste mai flexibile – protejau femeile de expuneri indecente.
În anii 1900, este promovata imaginea femeii fragile si delicate. Talia de „clepsidra” ce se obtinea prin strângerea nemiloasa a corsetului, dispare, deoarece obiceiul provoca dese lesinuri ale doamnelor care purtau permanent în geanta saculete de saruri cu mirositoare. Corsetul dispare în urma unor campanii de presa în favoarea unor haine accesibile femeilor active si muncitoare. Dispare si juponul, slipul îsi reduce volumul, apar ciorapii sutinuti de jartiere. Începând cu secolul al XX-lea lenjeria intima feminina devine obiect de imaginatie al designerilor. În anii '20-'30 apare primul combinezon-slip, stramosul body-ului. Dupa razboi, se revine la „talia de viespe”. În anii '60 apare fusta mini care duce la aparitia inevitabila a colantilor opaci sau stravezii care, daca în trecut faceau parte din domeniul lenjerie, acum ajung vesmânt de suprafata.