Am stat un pic sa ma gandesc. M-am gandit la varianta unei vieti intr-o pictura.
Ar fi mult mai usor sa traim prin linii, sa fim stropiti cu cele mai calde culori, si sa reusim sa stam afara intr-o zi cu soare galben, chiar daca pe jos e ud. In picturi, fetele oamenilor sunt lipsite de mimica. Le sunt atribuite niste expresii seci, permanente. Nimeni nu ar avea cum sa se supere sau sa se certe. Se zice ca picturile transmit anumite senzatii, simti ceva cand privesti o pictura anume, bine realizata. Si totusi, pana la urma, fiecare pictura si tablou are povestea ei/lui.
Tin minte chiar o poveste pe care mi-a zis-o mama. Hara cred ca se numeste cel care a realizat aceasta pictura. Tabloul sta chiar in sufragerie, in mijlocul unui perete mare, alb. La prima vedere, nu e nimic interesant de vazut. O simpla tarancuta care calca un pamant de toamna, tinandu-si sapa in mana.
"Este o olandeza, batrana de prin anul 1900." Asa mi-a zis mama. Mi-a zis ca domnul care a pictat asta a trait demult, si ca acesta s-a inspirat dintr-o zi cand se plimba pe camp, si a vazut aceasta fata tanara, cu ochii care pareau plini de viata, incercand sa isi duca munca la capat. Era sfarsitul zilei, si in ciuda acelei lumini puternice din ochii ei, era ostenita. Acest pictor a tinut-o minte, si i-a adus un omagiu prin acest minunat tablou. S-a gandit probabil la toate tinerele si femeile care lucreaza intr-un loc deschis, in plantatii sau oriunde, pe campuri.
Ciudat, nu am stat niciodata sa ma uit atent la el. Mama mi-a zis de multe ori..."Uita-te mai atent la ea, sigur ascunde o poveste. Este incarcat de multe emotii."
Avea dreptate. Autorul acestei picturi a reusit sa realizeze un contrast intre expresia fetei ei, si cerul intunecat. Parca tristetea ei si oboseala au adus niste nori cumpliti, lasand totusi loc mai incolo si de niste lumina, in speranta zilei de maine, in speranta ei. Putem observa chiar, ca insusi pamantul pe care sta este plin de frunze moarte, iar cel care se vede in zare este de un verde pal.
Deci da, orice mica panza impregnata cu cele mai inchise sau cele mai aprinse culori, cu cele mai mici sau cele mai pline forme, cu cele mai subtiri sau cele mai groase rame, ascunde o multime de intelesuri, pe care fiecare le intelegem in felul nostru, si in limita ratiunii noastre.
Multumiri artistilor pentru secretele artei!:)
4 comentarii:
Am citit cu placere articolul tau, insa cu o incordare care vine din dificultatea de a face lucrurile sa fie clare in ceea ce priveste emotiile artistice in fata cu reactiile psihologice. In cuvinte putine, tabloul tau sub aspectul exigentelor artistice nu este un reper reprezentativ. Ii lipsesc adevarate calitati artistice, dincolo de preferintele mele in arta! Acesta este unul din exemplele de piese unde mai degraba conteaza legenda artistului -daca exista ceva de acest soi, si in buna masura legaturile afective cu obiectul in discutie; tabloul se afla de mult in casa, ai crescut probabil linga el, iti este recomandat de mama, care tine la tablou cam in felul in care tii si tu.Iar povestile mamei sint de nepretuit!
Perceptia comuna despre pictura este ca in arta nu poate fi vorba de verdicte finale si ca totul este dominat de subiectivitate. Chiar daca este pe jumatate adevarat si pe jumatate fals, in arta exista si certitudini, altfel nu s-ar mai gasi autoritatea, artistii si arta insasi. De pilda despre Diego Velazquez se spune ca e pictorul pictorilor. Motivele sint foarte limpezi; cariera relativ scurta sau nu atit de prolifica, viata fara evenimente, insa destul de remarcabila datorita relatiilor cu regalitatea spaniola din sec. al XVII-lea, teme simple si mai cu seama, pictura ca vizualitate pura. In opera lui Velazquez nu emotia, nu imaginarul in formula angajata in mitologie, simbolistica sau teologie -exista putine teme religioase si chiar mai putine mitologice in cariera sa, ci insasi pictura este elementul central al intregului demers velazquin. Discutia s-ar putea intinde pina departe si transforma intr-un adevarat curs de hermeneutica (interpretare) a picturii sau artei. Ma opresc la timp si trimit la un tablou pe care il asez in oglinda celui prezentat in articol pentru meditatie. Cu drag, prof. B.T.
Mi-a facut o deosebita placere sa citesc articolul postat d tine Betz:P,am regasit calmul,armonia si muzicalitatea vocii tale in fiecare sintagma,te-am simtit undeva in spatele cuvintelor frumoase si surprinzator ,dar parca iti zaream si zambetul zglobiu pe buze:).Adesea,auzindu-te la ora de Lb. Romana citind o compunere,sau pur si simplu un text din manual,imi spuneam ca viitorul tau de "boboc devorator de fericire" este acela de a fi scriitoare.Ai o voce placuta,cu efect terapeutic,ai imaginatie,esti sensibila..in cat mai putine cuvinte ai fi un scriitor de proza iubit de cititori,iar toate astea se vad in articolul tau care se citeste cu drag.E adevarat ca fiecare tablou are propria-i poveste de spus,are o zi de nastere,o perioada de maturizare(de definitivare),are grai,are un termen de valabilitate,un destin,o perioada de glorie,un apogeu,o perioada critica(daca este o creatie de succes,dar nu neaparat,e clar faptul k va trezi la un moment dat controverse),are si amici,dar si adversari,si iata unde vroiam sa ajung..e clar ca acest tablou are o valoare sentimentala pentru tine la fe ca si pentru mama ta(asa cum a observat de indata si Domnul Profesor),dar un tablou nu este valoros(asa cum am dezbatut de atatea ori la ora de Educatia Plastica)"pentru ca imi place mie",sau pentru ca "l-am primit de la bunica si este o mostenire care a supravietuit din generatie in genereatie",sau pentru ca"este autoportretul bunicii",si lista de motive ar putea continua,fireste acestea sunt motive pe care le invocam noi cand este vorba despre o opera de arta care ne apartine,insa asa cum spune si Domnul Profesor daca criteriile de stabilire a valorii unui tablou sau a diferentierii artei de "nearta" ar fi:"Imi place",respectiv "Nu-mi place"-"este morbid",sau "este inexpresiv//prea intunecat",s.a,autoritatea menita sa stabileasca acest lucru ar fi de prisos.Cu toateastea IMI PLACE:d articolul tau,e a nu tiu cata oara cand folosesc cuvantul articol:))..
Continuand ideea Herminei eu chiar te-am regasit in articolul asta.E stilul tau de a vorbi asa frumos si cu pasiune despre ceva.Dar sa revenim.Eu sunt o persoana careia ii place sa asocieze tablourilor si creatiilor artistice in general(carti,piese muzicale etc) legende.Adica pt mine cunoasterea contextului in care a fost creata opera joaca un rol destul de important in intelegerea cat mai profunda a acesteia,desi asa cum a zis si domnul profesor asta nu este intotdeauna relevant.Cel mai mult mi-a placut ultima fraza a articolului tau,ceea care se refera la faptul ca orice creatie artistica contine o gama larga de intelesuri,deoarece intotdeauna cand ma gandesc la intelesurile unei opere ma gandesc ca tot ce vorbim noi sunt simple speculatii...nimeni nu o sa stie vreodata exact ce a vrut sa spuna artistul.Desi el transmite prin opera sa ceea ce vrea sa spuna eu cred ca este imposibil ca noi sa simtim exact ce si-a dorit autorul sa transimta deoarece ne raportam diferit la viata,la mediul inconjurator,avem caractere diferite,in cateva cuvinte simtim si traim diferit unele lucruri.
Trimiteți un comentariu