miercuri, 11 iunie 2008

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I
Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Un comentariu:

Floor Lola spunea...

Timpul tău și-a eliberat sinele pentru sărăcie și barieră
Distanța nu este o problemă, nu te uita să-ți cunoști corpul liber pentru sărăcie, părinții tăi trăiesc în viața săracă nu înseamnă că vei trăi în viață săracă, nu te uita înapoi, este timpul tău pentru a-ți elibera sinele pentru sărăcie
(1) dacă vrei bani instantanee
(2) dacă îți dorești înapoi fosta iubită sau iubitul tău
(3) dacă doriți puterea de a conduce ministerul
(4) dacă doriți să câștigați numărul loto sau pariați 9ja
(5) dacă vrei să fii bogat fără sacrificiu de sânge uman
(6) dacă vrei să-ți controlezi soțul sau soția
(6) dacă doriți limba de comandă
(7) dacă doriți să fiți membru al continuității
(8) dacă sunteți în căutarea unui copil, soț, soție sau soluție la problema dvs.
(9) dacă doriți ca afacerea dvs. să se mute ca și cum cunoașteți alții,
(10) puterea de a câștiga cazul
(11) puterea unui post înalt în biroul sau locul de muncă
(12) dacă vrei farmec
(13) dacă vrei o putere spirituală de a controla oamenii
(14) dacă doriți un loc de muncă
(15) dacă nu aveți soluție în străinătate, contactați acum baba pe e-mail: Ededetemple@gmail.com SAU whtasapp +38972751056 înainte ca ora să fie prea târziu ...