Billy Elliot

      Nici o persoana care a vazut musical-ul "Billy Elliot" nu poate sa nu aprecieze atat maretia cat si autenticitatea sa.

      Subiectul este destul de usor de inteles: aceasta este povestea incredibila a unui baietel de 11 ani, fiul unui miner, care locuieste in nordul Angliei si a carui viata va fi schimbata pentru totdeauna cand nimereste din greseala in clasa de balet a Drei. Wilkinson, in timpul lectiei lui saptamanale de box. Nu dupa mult timp, Billy devine foarte implicat in balet, demonstrand un rar talent nativ si tintind catre visul care va schimba complet atat existenta sa cat si vietile celor din jurul sau. 

      Accentul nordic (aproape scotian) combinat cu limbajul dur utilizat de mineri de-a lungul piesei, ii dau acesteia o autenticitate superioara oricarui alt musical de acest gen. 

      In caz ca nu stiati, "Billy Elliot" a fost in primul rand un film, avand-ul pe Jamie Bell ca protagonist. Mai tarziu, Elton John a adaugat muzica si versuri epicului original, astfel creand mult-laudatul musical londonez.

      Distributia pentru personajul Billy Elliot este in continua schimbare, 4 tineri baieti fiind permanent gata sa apara pe scena.

      Una din partile de neuitat ale musicalului "Billy Elliot" este ultima scena a primului act, scena care emana energie si sentiment , spectatorii aflandu-se practic in mintea baietelului Billy, fiind martori ai furiei sale interioare si a repulsiei sale impotriva "razboiului" constant dintre mineri si politisti. 

      Alta scena oarecum subtila este cea in care Billy il gaseste pe prietenul sau imbracat in hainele mamei lui, incaltat cu o pereche de pantofi cu toc si foarte fardat. Acesta intr-un final il corupe si pe Billy sa se imbrace la fel si amandoi incep sa cante despre exprimarea libera, un cantec care incepe cu versul: "What the hell's wrong with expressing yourself?" 

      Am fost foarte placut surprinsa cand am auzit tema principala a baletului "Lacul Lebedelor" de Tchaikovski fiind reprodusa in musical ca melodia pe care Billy isi demonstreaza talentul la balet. Parerea mea e ca aceasta este o alegere foarte interesanta, avand in vedere ca la baza reprezinta opozitia dintre intuneric si lumina, negru si alb, rau si bine, in timp ce "Billy Elliot" functioneaza pe un principiu asemanator de opozitii, cum ar fi boxul si baletul, diferenta dintre duritate si gratie, violenta si blandete, razboi si arta, ca sa nu mentionez faptul ca "Lacul Lebedelor" este unul din spectacolele de balet cele mai cunoscute din toate timpurile. 

     Prin aceasta recenzie incerc sa aduc un omagiu unui musical contemporan foarte profund, plin de substanta si autenticitate, o piesa ce nu se axeaza numai pe ambitia unui tanar baiat de a ajunge cel mai mare dansator de balet la The Royal Ballet School, dar si pe viata si greutatile minerilor din timpul decretului lui Margaret Thatcher de a inchide minele. 

Toma Caragiu

Pe mine m-a marcat acest actor deoarece, peste umorul sau extraordinar, a reusit intr-o mica masura sa ridiculizeze perioda in care a trait(comunism). Am vazut intamplator unele filme cu el, impreuna cu tata, si am observat felul cum foarte subtil face referire la unele lucrui de atunci(bineinteles le-am observat atentionat de tata): de exemplu a avut o gluma in care a facut haz de cantitatea de unt pe care el „o cumpara” , sau de acele shopuri care existau, sau de multele posibilitati pe care le aveai in acea perioada. Mi se pare extraordinar cum au putut sa „supravietiuasca” toate acele filme din aceea perioada.

As vrea sa spun cate ceva despre acest mare actor:

Toma Caragiu a fost unul din cei mai mari actori români, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie(preferatele mele), dar a excelat şi în drame, unul dintre filmele sale de referinţă fiind Actorul şi sălbaticii.

S-a născut la 21 august 1925 dintr-o familie de aromâni (Nico Caragiu si Atena Papastere Caragiu ) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epirus.

Familia Caragiu se stabileste la Ploiesti, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti. Actorul va declara mai târziu:
„...am copilărit şi am făcut şcoala la Ploieşti. Sunt deci ploieştean get-beget.”

Este cooptat în trupa de teatru a liceului şi scrie în revista liceului „Frământări”. Ia diploma de bacalaureat în vara anului 1945.

Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile şi intra la Conservatorul de Muzica şi Arta Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. În vacanţe susţine o vie muncă de animator cultural, adună în jurul său tineri artişti şi realizează spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan.

Astfel, ia fiinţă „Brigada culturală Prahova”, nucleu ce se va transforma în 1947 în „Teatrul Sindicatelor Unite” din care se va naşte, în 1949, „Teatrul de Stat Ploieşti”.

Debutul pe o scenă adevarată se produce în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piata Amzei, când, student fiind, în anul III, i se încredinţează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia lui Ion Şahighian.

La 1 mai 1948 este angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Naţional. În 1949, la 24 ani, obţine Diploma de absolvire a IATC.

La 1 Aprilie 1951 se angajează la nou înfiinţatul Teatru de Stat din Constanţa unde joaca, printre altele, rolul Rica Venturiano din „O noapte furtunoasă".

În anul 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit Director al Teatrului de Stat Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri.

În 1965 pleacă, invitat de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, lăsând în urma lui o zestre de 90 de premiere.

A jucat alături de alţi mari actori cum ar fi Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu, etc.

A murit în mod tragic, sub darâmăturile blocului din Bucureşti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Aici puteti vizualiza filme din ale sale: http://www.dataord.com/redux/index.php?tag=Caragiu

ULTIMA SAPTAMINA PENTRU RECENZII

Dragi elevi,

Deoarece cred ca s-a strecurat o confuzie cu privire la termenul si conditiile conform carora veti primi a doua nota pentru a putea incheia cu bine acest an scolar si experienta noastra de vreo doi ani cheltuiti pe eforturile de a intelege arta, revin cu citeva mentiuni. Daca sezonul de primire de articole s-a incheiat definitiv, cel de PRIMIRE RECENZII mai dureaza doar O SAPTAMINA, incepind cu astazi 26 mai 2008. Daca este depasit termenul, se primeste nota cuvenita. Doar saptamina viitoare se mai pun note, urmatoarea fiind rezervata mediilor si situatiilor limita.

Ilustratie cu dispozitivul lui Marey de fotografiat, fusil photographique, dupa 1882.

Genurile spectacolului teatral: BALETUL -lectie

Baletul: gen teatral care implica o proportie specifica intre dans, pantomima si muzica.

[compozitie coregrafica; sinteza a mijloacelor expresive ale corpului uman -miscare, gesturi, pozitii/posturi, mimica, atitudine-, organizate intr-un dans scenic stilizat, a carui dinamica si al carui ritm sint sugerate de muzica]

Originile cele mai indepartate ale baletului se regasesc in dansurile ritualice si ceremoniale antice, insa abia prin Renastere incepe sa se cristalizeze ca gen propriu. Atunci baletul se prezenta ca un dans improvizat sub forma de pantomima insotita de muzica, pe un subiect dat, de regula mitologic.
In acea epoca apare si prima incercare de stabilire a principiilor coregrafice prin eforturile lui Domenico de Ferrara.

Prima compozitie coregrafica aproape de genul baletului a fost Le Ballet comique de la reine din 1582, in timpul lui Ludovic al XIII-lea, cu o tema inspirata din Odiseea: fabula Circe, pe o coregrafie de Balthazar Beaujoyeux, bazata pe un stil geometric.

Primul pas spre formula moderna a baletului a fost realizat de J.G. Noverre (autor al Lettres sur la danse, 1760), prin eliberarea de cintec si cuvinte si prin urmarirea cu precadere a expresivitatii de sine statatoare a dansului.

Istoria baletului cuprinde cel putin trei etape importante:
-epoca preliminariilor, a experimentelor
-epoca clasica, a baletului alb, corespunzatoare secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea si romantismului muzical.
-epoca moderna, care include perioada expresionista si Baletele Ruse.

In epoca clasica se stabileste o terminologie, costumul "standard" si normele specifice baletului. Datorita participarii criticilor si coregrafilor francezi, terminologia se va pastra in limba franceza -attitude, grande elevation, assembles, sissonne, arabesque, danseur,-euse etoile, s.a.

Costumul de balet:
balerina: corset strins fara mineci sau cu mineci scurte pentru a alungi silueta, fusta scurta in forma de corola de crin rasturnata, care impreuna cu corsetul se numeste tutu, ciorapi lungi colanti si poante cu panglici, intarite in virf.
balerinul: maiou strimt si alb, pantaloni colanti si pantofi demi-poante, peste care se pun accesoriile specifice fiecarui rol.

Concomitent cu le ballet blanc se dezvolta baletul de caracter incpirat de dansurile populare ale diferitelor tari.

[Maria Taglioni a introdus tehnica poantelor]
[in secolul al XVIII-lea exista intre dansatori o egalitate a rolurilor expresive, care insa va fi depasita in secolul al XIX-lea cind apar poantele si odata cu ele noi tehnici coregrafice; dansatoarele ii vor intrece pe barbati in elevation cu ajutorul poantelor]

[balerinul va deveni din ce in ce mai discreditat in romantism, deoarece dansatoarele cistiga mai multa admiratie, diminuind rolul dansatorului la cel de sustinator. Un exemplu este spectacolul Silfida cu un pas des quatre pentru dansatoarele Taglioni, Elssler, Grisi si Grahn la Londra in 1845]

[secolul al XIX-lea se va remarca prim numele marilor balerine Carlotta Grisi, Maria Taglioni, Fanny Elssler, Lucile Grahn, Fanny Cerrito]

[traditiei scolilor franceza si italiana de balet i se va alatura la sfirsitul secolului al XIX-lea, scoala rusa care i-a lansat pe coregrafii Marius Petipa (academist, autor al coregrafiilor pentru Lacul Lebedelor si Frumoasa din Padurea adormita, de P.I. Ceaikovski), Lev Ivanov (coregraf pentru Spargatorul de nuci, de P.I.Ceaikovski), Alexander Gorski, dansatorii Vaslav Nijinski, T. Carsavina, Ana Pavlova, Olga Spesvitseva, Rudolf Nureiev, s.a.]

Baletul modern:
-expresionismul in care se produc mari autodidacti si improvizatori ca Loie Fuller, Isadora Duncan, si mai recent Martha Graham.
-Baletele Ruse conduse de Serghei Diaghilev, avind un dublu caracter riguros si experimental. In fenomenul Baletelor Ruse vor fi implicati muzicieni ca Igor Stravinski (Petruska, Pasarea de foc, Le Sacre du Prientemps), Maurice Ravel, Arnold Schonberg, Manuel de Falla (Nopti in Gradinile Spaniei, Tricornul), Claude Debussy, pictori ca Leon Bakst, Pablo Picasso, Georges Braques, Henri Matisse, coregrafi precum Leonid Massine, Serge Lifar, Georges Balanchine, Mihail Fokine s.a.

In baletul contemporan s-au remarcat coregrafi ca: Maurice Bejart (autor al unor coregrafii cum sint: Simfonia a IX-a de Beethoven sau Messa pentru timpul prezent) sau Roland Petit.


Compozitori de balete (muzica pentru balet):
Lully, Rameau, Gluck, secolul al XVIII-lea, Beethoven autor al baletului Prometeu, Leo Delibes (a compus Sylvia, Coppelia acesta din urma dupa o poveste de E.T.A. Hoffmann), P.I.Ceaikovski (Lacul Lebedelor, Spargatorul de nuci, Frumoasa din Padurea adormita), Igor Stravinski, Bela Bartok, Asafiev, Aram Haciaturian, Serghei Prokofiev (Romeo si Julieta) , Minkus (Don Quijote), Mihail Jora, Z. Vancea, Paul Constantinescu, A. Mendelshon, H. Jerea, s.a.

Postare articole: SEZON ÎNCHIS!

Dragi elevi,

Au trecut deja zece zile de la data limită stabilită pentru publicarea articolelor voastre pentru blogul clasei. După cum am convenit, nimeni nu mai poate posta articole noi care să conteze pentru prima din cele -cel puţin, două note, însă putem în continuare menţine un dialog pe tema artei şi a influenţei sale asupra altor domenii de cunoaştere, a vieţii sau cercetărilor de orice fel. Îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva prin lipsa comentariilor scrise, imposibil de oferit într-un timp atît de puţin ca al meu. Ramîn încă dator; promit că măcar temei kitsch-ului, propusă, dar aproape ignorată, voi răspunde cu o replică pe masură. Promit iarăşi să organizez premierea celor mai bune intervenţii imediat ce îmi voi fi degajat puţintel programul, sufocat de datorii. Şi iarăşi, făgăduiesc să postez pe fiecare din blog-uri cîte un film scurt, în vederea obţinerii comentariilor voastre, ca alternativă posibilă la tema recenziilor, iată deja atacată. Voi adăuga, cum e firesc, şi un clasament al blog-urilor, împreună cu cîteva aprecieri critice. Pînă atunci, mă voi rezuma să afirm că proiectul nostru şi-a atins scopul doar parţial şi cu succese moderate, în pofida cîtorva articole si propuneri deosebite. Am observat în general superficialitate, lipsă de responsabilitate intelectuală, neîncredere, lipsă de loialitate si punctualitate, deopotrivă cu lipsa respectului de sine. Desigur, lucrurile se schimbă şi nu se opresc aici şi nu pot să nu mă arăt extrem de voios faţă de suficient de numeroasele cazuri, pînă la urmă, cînd toate acestea au fost altminteri. Există printre voi oameni serioşi, sinceri, curajoşi si plini de haz, cu multe şanse. Sper că ne-a fost de folos tuturor, măcar ca experienţă de comunicare, dacă nu chiar intelectuală. Cu drag,

prof. Bogdan Teodorescu

Tangou Final

Tangou Final

de Mario Diament

Regia: Moshe Yassur

Cu: Maia Morgenstern si Tudor Aaron Istodor

Duminica aceasta am fost la Teatrul Evreiesc de Stat si am vazut piesa mai sus numita! Nu pot spune ca m-am dus datorita unor lucruri extraordinare pe care le-as fi auzit, ci mai degraba curiozitatii in legatura cu Maia Morgenstern si felul cum interpreteaza aceasta!

Trebuie sa spun ca am ramas cu adevarat uimit de modul in care reuseste sa treaca de la o stare la alta, de la bucurie la tristete, de la calm la isterie etc. A reusit sa-mi transmita un mesaj foarte puternic in legatura cu semnificatia povestii prin care trece personajul sau! Mi s-a parut destul de dificila interpretare dramei actritei si a tulburarilor sale psihice (m-am facut ca ignor problema cu alcoolul-mai ales sampania care a curs pe tot parcursul spectacolului atat pe scena cat si pe actorul ce interpreta ziaristul [Tudor Aaron Istodor])

Interpretatre fiului Maiei a fost la inaltimea asteptarilor, insa nu a reusit sa redea un personaj cu adevarat verosimil, observandu-se pe alocuri o anumita intentionalitate in jocul actoricesc, o sfortare parca pentru a reda cat mai bine caracteristicile personajului!

Piesa are la bază povestea unei mari actriţe ce se confruntă, într-un moment de adevăr, cu umbrele şi luminile propriei existenţe. Actriţa interpretează o fostă stea de cinema care ura ziariştii pentru că i-au distrus viaţa şi cariera, dar a acceptat să dea un ultim interviu. Povestea este simplă, dar cu o mare încărcătură emoţională. Ea, fosta stea de cinema, silită de false împrejurări să-şi dezvăluie trecutul tenebros unui ziarist (Tudor Aaron Istodor) care a idolatrizat-o, măcinat el însuşi de propriile complexe. Un interviu nonconformist, care nu va ajunge niciodată în paginile ziarului. Pentru că răzbunarea fostei dive va fi cruntă.

Aceasta piesa de teatru merita vazuta pentru interpretarea actorilor cat si pentru povestea ce sta la baza textului dramatic, o poveste al carui fir epic-usor de urmarit- te poate inpresiona mai ales prin final (un final ce poate fi intrezarit sau anticipat daca esti atent). Singurul lucru care m-a surprins in mod neplacut a fost faptul ca sala a fost mai mult de jumatate goala TRIST DAR ADEVARAT!

Scuzati-ma pentru pozele acestea, insa altele nu se gasesc (nici macar pe site-ul oficial al Teatrului Evreiesc de Stat)

LEONARDO

La mai bine de cinci veacuri de la disparitia lui Leonardo, intr-un moment in care cutia de supa concentrata Campbell si-a facut intrarea triumfala in expozitii si muzee iar mustatile puse, odata, Giocondei se constitute ca un eveniment de neocolit din istoria artei secolului nostru.
Caci, intr-adevar, ceea ce s-a schimbat in cei patru sute optzeci si noua de ani de la moartea lui Leonardo nu a fost nicidecum opera sa —facand abstractie, evident, de palirea progresiva a Cinei de la Milano —, ci modul nostru, capacitatea noastra, de a ne-o apropia.

Leonardo face, incontestabil, parte din istoria mintii noastre. Din aceasta cauza, azi, orice demers asupra operei sale nu-si mai poate permite a fi apologetic ori denigrator, ci trebuie, cu orice pret, sa tinda spre a fi cel putin constatativ si, pe cit se poate, lucid si adevarat.
A fost, se stie prea bine, un pictor care a pictat putin. Voci dintre cele mai autorizate au sustinut ca artistul ar fi fost depasit de genial stiintific. El insusi isi considera arta stiinta. De ce depasire poate fi vorba ? Vasari ni-l infatiseaza ca pe un pocait tardiv pe patul de moarte.Relatarea merita a fi citata integral:
’’In cele din urma, ajuns la batrinete, a stat multe luni bolnav si, vazandu-se la un pas de moarte, s-a intors cu ravna catre catolicism, pe calea cea buna a sfintei credinte crestine, fi si-a marturisit pacatele plingind si caindu-se. . . Sosind si regele, care il vizita cu drag, adeseori, Leonardo s-a ridicat cuviincios in capul oaselor si a vorbit despre boala pe care o avea si despre chinurile pe care le indura, recunoscand totusi cit de mult il jignise pe Dumnezeu si pe oameni nelucrind in arta asa cum s-ar fi cuvenit’’.
Nimic mai firesc decat sa ne intrebam: « cum s-ar fi cuvenit», .oare, sa picteze Leonardo ? Ca Ghirlandaio, ca Benozzo Gozzoli, sau — sa spunem — ca Botticelli ? Poate ! Atunci n-ar fi jignit, probabil, pe nimeni: nici « divinitatea » si nici pe oameni. Si-ar fi limitat existenta omeneste, si omeneasca i-ar fi fost moartea.
Leonardo « a lucrat in arta aşa cum nu s-a cuvenit»! lata un fapt pe care el îl ştia prea bine, dar a carui semnificatie ii scapa uşor lui Văsari atunci cand transcrie episodul sfirsitului. A pictat si a desenat cu elanul nedefinirii. Nu si-a incheiat operele, caci simplul contur le-ar fi rupt de Unitate. Sfirsitul implacabil ii apare atunci, desigur, ca o nedreptate, iar tentatia — pagana aproape — a vietii necircumscrise, curgatoare si infinite, o culpa.

http://static.artbible.info/large/avondmaal_davinci.jpg

de Duma Alain