Trist dar adevarat

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

2008-06-11T00:55:00.000-07:00

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I

Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Street delivery -Cum te privesc

2008-06-05T14:19:00.001-07:00

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

The Mist (Francesca Leonte)

2008-06-03T13:48:00.000-07:00

Negura
(The Mist)

Regia
Frank Darabont

In rolurile principale
Thomas Jane, Marcia Gay Harden

Gen
Horror

Intrebarea mea fundamentala este de ce se duc unii oameni sa vada anumite filme.Se iau dupa gen,dupa actori, dupa ora … Eu l-am ales pentru ca bineinteles vroiam horror, fiind o mare devoratoare de filme de gen. Asa ca am ochiul format si stiu cam ce astept de la un horror. A fost insa doar inca o dezamagire. Ma intreb de ce m-am dus eu sa vad “Negura” in loc sa stau sa dorm,spre exemplu sau sa imi inchipui ca ma sperii uitandu-ma la reflexia mea din oglinda. Dar in orice caz a fost o foarte proasta alegere filmul acesta.
Ideea lui ar fi cam aceasta: dupa o furtuna violenta, artistul David Drayton si locuitorii unui mic oras sunt victimele atacului unor creaturi infricosatoare, camuflate de o bizara ceata extrem de densa. Zvonurile sugereaza ca acestea sunt rezultatul unui experiment condus la baza militara din imediata apropiere. Baricadati intr-un supermarket, Drayton si grupul sau de supravietuitori trebuie sa-si rezolve problemele interne si abia apoi sa-si infrunte uniti inamicul pe care nici macar nu-l pot vedea, in afara de niste tentacule si alte formatiuni pe care le lasa in urma in schimbul celor pe care ii insfaca pur si simplu. Multa lume moare, nu se face extrem de mult sange dar destul, lumea inchisa in supermarket o ia razna si incepe sa dea vina pe un soldat si il iau la bataie;devin fanatici ai unei Biblii strambe,total gresit interpretata, cu ideea unei Apocalipse care cere varsare de sange in favoarea lui Dumnezeu. Conceptele dezvoltate in jurul acestei idei (desi total aberante) si polemicile iscate intre personaje sunt chiar interesante si astea macar dau un pic de consistenta tematica filmului.
Este totusi un film dur in opinia mea. De fapt sunt gesturi si ganduri ipotetice ale unor oameni obisnuiti in situatii limita (desi americanescul simt a dreptatii si curajului iese la iveala prin personajul Dayton care face si drege si e mare si tare, dar cred ca se poate trece peste acest aspect (oare??)); unii dintre ei vor ramane cu picioarele pe pamant insa majoritatea vor innebuni , avand in vedere nefirescul cazului si frica de necunoscut. Pana la sfarsit se va dovedi ca si acei, unii pe care ii vedeai ramand pe picioare si incercand sa se salveze vor cadea si ei pe alaturi de drum fiind parasiti toti de orice val de ratiune. Morala nu mi s-a parut fantastic de definita si bine exemplificata, lasand o idee destul de alambicata asupra starii de fapt, insa poate ca acest lucru e bun ca te lasa sa te gandesti tu singurel.
Efectele vizuale au fost foarte slabutze, creaturile din ceata aratand foarte neplauzibil, scarbos si desenate cu creionul pe monitor. Ei, nici chiar asa, exagerez dar oricum nu impresionau. Ceea ce speria era genul de filmare care nu acopera foarte bine toata privelistea si te face sa te gandesti ce o sa mai rasara din coltul drept al ecranului, lumina foarte prost aranjata (cand trebuia sa fie mai intuneric –contextul dadea asta de inteles- era prea lumina si viceversa). Coloana sonora nu a impresonat nici ea foarte mult desi in final (care da, a meritat sa vezi filmu numai pentru ultimele 5minute din el) muzica a fost destul de bine aleasa, transmitand cu destula precizie sentimentele traite de personaj si in sala de cinema pana si “durii” care faceau misto de film(“Ah, iata inca un paienjenel!) au tacut.
Totusi nu m-a tinut foarte mult impresionarea si cand am iesit de la film, m-am intrebat daca serios nu puteam face ceva mai inteligent in acele 117 minute....

Recenzie: Francesca Leonte

CUM TE PRIVESC

2008-06-03T12:00:00.000-07:00

Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

Filme "bune"

2008-06-03T06:03:00.001-07:00

Este incomplet a vorbi despre filme dacă nu exemplificăm! Dintr-un articol în care scriam de ce ne plac filmele am văzut necesar acest post pentru a veni cu titluri. Nu oricare! Vreau nume de filme care te-au impresionat, care te-au făcut să vezi viaţa altfel, filme pe care nu le vei uita niciodată şi care îţi vin prima oară în minte când auzi expresia: “cele mai bune filme“. Indiferent că sunt comedii sau drame, europene sau nu. Ţinând cont că sunt foarte mulţi regizori şi au multe filme bune, pentru a evita listele kilometrice, să încercăm să ne oprim la cele reprezentative, din punctul de vedere al fiecăruia, evident!
Voi lăsa aşadar o listă cu câteva filme care mi-au plăcut foarte mult, voi reveni cu comentarii pentru fiecare în parte să spun ce anume mi-a plăcut şi de ce îl consider foarte bun. Ordinea va fi aleatoare pentru că sunt unice, fiecare cu farmecul său.
Ştiu că s-a mai scris despre filme, de regulă pe forumuri sau separat, câte un film, două pe blog. Mă gândeam că e bine să fie toate adunate pentru a şti la ce să ne uităm atunci când căutăm calitate. Topurile de pe imdb sunt realizate numai de cei care au cont pe acel site aşa că nu prea le pot lua în serios, mai ales că acolo se merge pe încasări şi premii. Aici mergem pe impresii personale, suntem în România, avem alte gusturi! Tind să cred că rafinate, mai ales că în ultima vreme am văzut comentarii interesante despre filme bune, puţin zis bune! Aşadar vine lista!
1. Stalker - Andrei Tarkovsky
2. Persona - Ingmar Bergman
3. Fight Club - David Fincher
4. Mar Adentro - Alejandro Amenabar
5. Pay it forward - Mimi Leder
6. Ordet - Carl Theodore Dreyer
7. American Beauty - Sam Mendes
8. Spring, Summer, Autumn, Winter… and Spring - Kim Ki-Duk
9. Ostrov - Pavel Lungin
10. La vita e bella - Roberto Benigni
11. Forrest Gump - Robert Zemeckis
12. Dekalog - Krzysztof Kieslowski
13. Eternal Sunshine of the Spotless Mind - Michel Gondry
Mă opresc momentan aici, realizez că sunt foarte multe. O să încerc pe parcurs să las şi direcţiile de unde pot fi ele găsite!
de Duma Alain

Contele de Monte Cristo

2008-06-03T05:04:00.000-07:00

Avand in vedere ca acum cateva zile am terminat si romanul(care este foaarte mare dar care merita citit), m-am hotarat sa scriu despre Contele de Montele Cristo.
Regia: Kevin Reynolds

In rolurile principale: James Caviezel, Richard Harris, Guy Pearce

Ceea ce e captivant in primul rand la acest film este ca nu se bazeaza in mod special pe efecte speciale, ci pe actiune in sine(lucru pe care rar il mai intalnim la filmele comercializate).

Contele de Monte Cristo al lui Alexandre Dumas este povestea clasica a unui barbat care intra pe nedrept la inchisoare. Filmul prezinta stralucita si indelungat planificata strategie de razbunare a acestuia impotriva celor i-au inscenat vinovatia.

Chipesul marinar Edmond Dantes (interpretat de Jim Caviezel) este un tanar onest a carui viata linistita si planuri de a se casatori cu frumoasa catalana Mercedes (interpretata de Dagmara Dominczyk) sunt naruite de prietenul lui cel mai bun, Fernand (interpretat de Guy Pearce) care il inseala pentru ca o vrea pe Mercedes doar pentru el [in carte Fernand este de fapt prietenul lui Mercedes]. Inchis pe nedrept in inchisoarea din insula Chateau D'If, Edmond este prizonierul unui cosmar care dureaza timp de treisprezece de ani. Macinat de cursul nedorit pe care-l luase viata lui, el abandoneaza tot ceea ce crezuse despre bine si rau de-a lungul timpului si da frau liber gandurilor istovitoare ale razbunarii impotriva celor care l-au tradat. Cu ajutorul unui detinut nevinovat ca si el (Richard Harris), Dantes pune la cale si reuseste evadarea din inchisoare, dupa care se transforma in misteriosul si bogatul Conte de Monte Cristo. Cu o cruzime vicleana el se strecoara in mod inteligent in randurile nobilimii franceze si-i distruge in mod sistematic pe oamenii care l-au manipulat si inrobit.

Contele de Monte Cristo este diferit de versiunile anterioare. Este diferit pentru ca urmarim unele evenimente din carte mult mai fidel decat s-a facut in filmele anterioare, (care au avut initiative creative). Personajele au mai multa profunzime si urmaresc indeaproape finalul cartii.

Filmul serveste unei idei morale si anume ca razbunarea este foarte dulce, dar e nevoie de inteligenta si tarie de sine sa o duci la bun sfarsit.

Insa, oricum ar fi, cartea bate fiecare ecranizare a filmului.

What is happiness to you?

2008-06-03T05:03:00.000-07:00

Titlul recenziei mele nu este un titlu de film, ci un anumit motiv al unuia. Vanilla Sky, film aparut in 2001, ce se incadreaza in categoria dramelor cu sfarsit ambiguu, dar si in categoria filmelor misterioase, sau poate chiar sci-fi reuneste nume mari pe platourile de la holywood: Tom Cruise, Penelope Cruz sau Cameron Diaz fiind cateva dintre ele.

Ce se intampla in Vanilla sky?

Filmul il prezinta pe David, un redactor de succes care are insa o problema mentala: visele lui sunt o proiectie a realitatii, fiind la un moment dat foarte greu sa deosebeasca viata lui reala de visele care il chinuie noapte de noapte.

O colega a lui, Julie, se indragosteste de el, iar aceasta dragoste devine o obsesie ce-l va duce pe David foarte aproape de moarte. Cand Julie afla ca el este indragostit de o italianca pe nume Sofia, Julie ajunge la disperare si hotaraste sa comita suicid chiar cu David in masina.

Julie moare pe loc insa David supravietuieste impactului (ajungand totusi sa regrete ca viata lui a continuat). Este supus unui numar foarte mare de operatii estetice, fata si una din maini necesitand reconstruire. Din pacate, accidentul a lasat urme mult prea adanci in infatisarea lui, nici macar imensa suma de bani investita in chirurgi plasticieni nu au reusit sa-l readuca la normal. Visele continuau sa-i joace feste, iar Sofia era de asemenea o alta persoana, evitandu-l din ce in ce mai mult dupa accident.

Dupa o inalnire cu Sofia si cu inca un prieten intr-un club, David lesina in drum spre casa, iar cand se trezeste a doua zi dimineata o vede pe Sofia alaturi de el. Viata lui pare sa revina la normal, reuseste chiar sa-si refaca fata si sa isi construiasca o viata alaturi de Sofia.

Cu toate ca filmul pare sa fie la final (unul fericit chiar), actiunea devine din nou ciudata in momentul in care in scena reintra Julie. David incepe sa aiba o viata neclara, fiind imposibil pentru el sa-si dea seama cand traieste in vis si cand nu. Un moment foarte ciudat este atunci cand un tip aparent necunoscut ii spune ca ar putea sa faca absolut orice cu lumea din jurul lui, iar cand David spune ca si-ar dori ca toata lumea sa taca, toate persoanele din localul in care se afla au incremenit.

In continuare, David este acuzat ca o maltrateaza pe Sofia, chiar daca el nu-si aminteste asa ceva, ajunge sa o vada pe Julie in locul Sofiei de mai multe ori si pana la urma o ucide pe Sofia, parandu-i-se ca, de fapt, alaturi de el era Julie.

In inchisoare incearca sa puna totul cap la cap cu avocatul sau, insa realizeaza si el ca are o problema mentala, pentru ca isi aminteste exact ca a ucis-o pe Julie, dupa care a vazut-o moarta pe Sofia.

Incheierea

David vede un pliant al unei firme care promitea ca le ofera oamenilor ocazia de a-si trai visele si isi aminteste ca semnase un contract cu ei. Tipul necunoscut care i-a spus ca poate manipula oamenii cum vrea el se dovedeste a fi "suportul tehnic" al lui David si ii spune totul despre viata lui. Se pare ca din momentul in care a lesinat pe strada si s-a trezit apoi alaturi de Sofia a inceput o viata a viselor, insa subconstientul i-a jucat cateva feste, risc pe care si l-ar fi asumat in momentul semnarii contractului. In realitate, David se trezise a doua zi pe aceeasi strada, plecase si la scurt timp murise.

Dupa ce pune cap la cap intraga poveste a vietii lui, delimiteaza momentele de visare si de realitate, David doreste sa revina la viata lui normala (momentul nu este precizat, ceea ce lasa o anumita doza de subiectivism filmului si, bineinteles, intrebarea "dar cand se intampla asta?"), asa ca se arunca din turnul companiei de vise.

Final ambiguu?

Ultima scena: David isi deschide ochii (nu se arata daca fata lui era normala sau nu) si o voce feminina ii spune sa se trezeasca (replica "wake up, David" este spusa si de Julie si de Sofia de mai multe ori in film, deci nu prea poti sa iti dai seama care dintre ele ii spune asta).

Interpretare personala

Eu as spune ca David si-a reluat viata din momentul in care a lesinat si ca Sofia este cea care il trezeste, exact ca in visul lui (dar acum: ce e cu povestea in care el in viata reala a murit? nu stiu) si ca de fapt el ar fi ajuns sa traiasca viata pe care a visat-o chiar si fara acel contract si probabil si fara problemele de subconstient. Dupa cum am spus, este vorba de o mare doza de subiectivism si de felul de interpretare al fiecaruia.

De ce mi-a placut Vanilla sky?

Mi-a placut jocul de-a realitatea foarte foarte mult...mi-a placut faptul ca este un film la care trebuie sa fii foarte atent si pe care trebuie sa-l vezi pana la sfarsit ca sa il poti intelege. In prima ora, chiar prima ora si jumatate, e imposibil sa intelegi exact despre ce este vorba pentru ca scenele sunt de trei tipuri: scene care arata viata reala, scene in care David viseaza si scene in care el este la inchisoare (de fapt, el povesteste tot ce s-a intamplat avocatului, insa spectatorului ii este dezvaluit acest lucru in ultimele 15minute de film, sau asa ceva).

Ca sa spun de ce mi-a placut intr-o propozitie cat mai simpla, voi spune ca Vanilla Sky este genul de film care iti capteaza atentia mai mult decat oricare film pe care l-am vazut eu pana acum.

Obosesti sa tii pasul cu actiunea si personajele. Dar merita!

De ce Vanilla Sky?

Vanilla Sky era un tablou (preferatul mamei lui David) care ilustra un cer aproape ireal, peisaj care l-a influentat si pe David in alcatuirea vietii lui perfecte, dar si cerul sub care a renuntat la aceasta, aruncandu-se din turn.

"every passing moment is another chance to turn it all around"

Oyu - sama

2008-06-03T04:38:00.000-07:00

Oyu-sama sau in traducere Doamna Oyu(la japonezi sufixul "sama" este folosit pentru a arata un grad foarte mare de respect) este un film din realizat in 1951,in Japonia, avand ca tema iubirea dintre doi oameni ce nu pot fi impreuna datorita conventiilor sociale ale perioadei respective.

Regizor: Kenji Mizoguchi
Scriitori :Junichirô Tanizaki si Yoshikata Yoda

Cu: Kinuyo Tanaka, Nobuko Otowa, Eitaro Shindo, Eijiro Yanagi etc.

In Era Meiji a Japoniei,un tanar tamplar,Shinnosuke,are nevoie de sotie,iar matusa lui se ofera sa il ajute sa gaseasca o sotie potrivita.Au loc mai multe intalniri dar nici una dintre candidate nu pare sa fie cea potrivita.Intriga filmului este constituita din hotararea matusii sale,Osumi, de a-i prezenta o fata pe nume Oshizu. In timp ce o astepta pe Oshizu, Shinnosuke vede o femeie de care se indragosteste la prima vedere.El crede ca este Oshizu,dar aceasta se dovedeste a fi sora ei mai mare,Oyu-sama,o vaduva.Datorita conventiilor sociale din Japonia anului 1951,iubirea lor este imposibila,o iubire adevarata care totusi va duce la distrugerea lor spirituala.

Oyu-sama este un film ce reuseste sa ilustreze punctele cheie ale culturii japonezilor: onoarea,profunzimea, respectul.Este un film simbolistic care merita vazut,un film care surprinde o intreaga cultura.

Paprika

2008-06-03T01:14:00.000-07:00

Titlu: "Paprika"

Producator: MADHOUSE,

Sony Pictures Entertainment

Regizor: Satoshi Kon

Intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, intr-un institut de cercetari in domeniul psihologic, Dr. Chiba Atsuko [terapista] si omul de stiinta Tokita Kosaku au creat si continua sa imbunatateasca un mic mecanism [cat o palma] numit "DC-mini" ce le ofera capabilitatea de a intra efectiv in mintea pacientului pentru a explora lumea interioara a acestuia si a descoperi sursa angoaselor, insomniilor si altor tulburari usoare a psihicului acestuia.

Dr. Chiba Atsuko [aprox. 30 ani], cu dubla-i personalitate [ea si cea care este numita "Paprika" (aprox. 18 ani) - vezi foto - ], joaca rolul detectivului de vise, transpunandu-se in mintea celui tratat, deseori interactionant cu "acesta" in visele sale, acompaniindu-l si ajutandu-l sa descopere care-i problema sa. Filmul debuteaza cu un asemenea tratament.

Anime-ul are o tenta vesela prin coloana sonora placuta si explozia de culori pe tot parcursul actiunii, elemente de suprarealism, de circ, papusi, parade, iar cand unul din cele 4 prototipuri este furat de un asistent al inventatorilor, totul.. asolut totul o ia razna. Ceilalti asistenti devin somnambuli aparent, captivi in lumea viselor in timp ce umbla aiurea prin institut sau mai rau, pe strazi si-nafara.

Cel ce-a furat mecanismul se joaca cu mintea oamenilor, dandu-le iluzia ca visele se contopesc cu realitatea, oameni urmariti de 'monstruleti', cladiri ce se deformeaza, peisaje ce se topesc si multe alte minunatii.

Totul se termina, doar.. dupa ceva mai mult eforturi ale d-soarei Paprika ce survoleaza in lumea creata de hotul nebun. Prinsa intr-un cinematograf, intr-o camera, intr-un pat si la un moment dat 'disecata' ca un fluture ce iese din cocon, Paprika dispare ['adoarme'] iar Dr. Atsuko va trebui sa continue si sa puna capat acestei nebunii.

Mai mult nu spun, caci animatia are un farmec aparte, ea fiind usor suprarealista, destul de mult psihologica, cu ceva conspiratii, iar schimbul dintre cele doua personalitati ale domnisoarei in cauza este usor haotic la un moment dat precum si nebunia declansata de manipulatorul hot; personajele sunt bine conturate iar majoritatea pline de viata, precum toata actiunea antrenanta ce-l face numa bun de vizionate de catre copii, tineri si nu numai.

Paprika : Trailer US
Uploaded by Playscope

Matrix

2008-06-03T00:47:00.000-07:00

Motto: "Nu eşti cel mai puternic când crezi aceasta, ci când o ştii..."

Programatorul IT Thomas Anderson duce o viaţă secretă de hacker sub pseudonimul "Neo". Vrea să afle răspunsul la întrebarea "Ce este Matricea?". El este contactat de un personaj misterios, Morpheus, care se oferă să îi dezvăluie adevărul despre Matrice. Neo accepta şi înghite o pilulă roşie, după care se trezeşte brusc într-un cocon artificial, plin cu lichid, ataşat pe un turn gigant. El observă că are cabluri conectate la aparate pe aproape toată suprafaţa corpului. O mulţime de alţi oameni, aflaţi în stare inertă de hibernare, stau lângă el în containere asemănătoare, ataşate aceluiaşi turn. După un timp scurt în care Neo este şocat de ceea ce vede, el este deconectat de la aparate, cablurile îi sunt extrase brusc şi este aruncat într-un canal. De acolo este salvat de Morpheus, şi dus pe nava pe care o are sub comandă - Nebuchadnezzar (Nabucodonosor). Corpul atrofiat al lui Neo este refăcut, iar Morpheus îi explică situaţia.
Neo renaşte în lumea reală

Anul estimat a fi este 2199, iar umanitatea duce un război împotriva maşinilor inteligente, create la începutul secolului 21. Cerul este acoperit de o "pătură" neagră, creată de oameni, într-o încercare disperată de a opri alimentarea cu energie solară a maşinilor. Acestea au reacţionat înrobind umanitatea şi folosind corpul uman ca sursă de energie. Oamenii sunt creaţi şi ţinuţi în fabrici, iar corpurile lor sunt folosite pentru recoltarea energiei bioelectrice şi a căldurii pe care acestea le produc. Lumea în care Neo trăia de când s-a născut este Matricea, o realitate simulată iluzorie, construită după modelul lumii din 1999 şi dezvoltată de maşini pentru a ţine populaţia umană docilă, sub control. Morpheus şi echipajul lui sunt un grup de oameni liberi, care îi deconectează pe ceilalţi de la Matrice şi îi recrutează pentru a asista în războiul contra maşinilor. Înăuntrul Matricei, ei sunt capabili să încalce legile fizicii, într-o anumită măsură, având puteri super-umane. Morpheus crede că Neo este "Alesul", un om despre care s-a prezis că va pune capăt războiului, prin puterea sa nelimitată asupra Matricei.

Neo este antrenat pentru a deveni un membru din grup. O mufă aflată în partea de spate a capului, folosită înainte pentru a fi conectat la Matrice, permite încărcarea digitală a informaţiei direct în creierul său. Învaţă numeroase arte marţiale şi îşi demonstrează abilităţile Kung Fu, ducând o luptă virtuală cu Morpheus, într-un mediu asemănător cu Matricea şi impresionând echipajul cu agilitatea lui. Apoi Morpheus îi explică cum Matricea îl poate influenţa în viaţa reală. Rănile suferite în lumea virtuală sunt reflectate în cea reală. Dacă este omorât în Matrice, la fel se va întâmpla şi cu corpul lui din lumea adevărată. Este avertizat de prezenţa "Agenţilor", programe digitale puternice care au abilitatea de a prelua controlul oricărui individ conectat la sistem şi ai căror scop este să identifice şi să distrugă orice ameninţare pentru Matrice. Cu toate acestea, Morpheus prezice că odată ce Neo îşi va înţelege din plin puterile, nimeni nu va putea să-l oprească.
Neo şi Oracolul

Echipajul intră în Matrice, iar Morpheus îl duce pe Neo în apartamentul Oracolului, femeia care a profeţit apariţia Alesului. Ea îi spune lui Neo că are "darul" dar pare că aşteaptă ceva, probabil viaţa lui următoare. Îi mai spune faptul că Morpheus crede atât de mult în el, încât este pregătit să îşi dea şi viaţa pentru a-l salva. Dezamăgit de vorbele Oracolului, Neo trage concluzia că nu este Alesul. Echipajul se întoarce către locaţia care facilitează ieşirea din Matrice, dar este atacat de Agenţi şi trupele SWAT, iar Morpheus este capturat în timp ce restul echipajului scapă. Grupul a fost trădat de un membru al echipajului, Cypher, care, preferând vechea lui viaţă virtuală în locul celei adevărate, a făcut un târg cu Agenţii pentru a le da pe Morpheus în schimbul întoarcerii lui permanente în Matrice. Trădarea duce la moartea tuturor membrilor echipajului, în afară de Neo, Trinity, Tank şi Morpheus, care este ţinut captiv într-o clădire guvernamentală în cadrul Matricei. Agenţii încearcă să obţină de la el codurile de acces pentru calculatorul principal din Zion, ultimul refugiu al omenirii, aflat adânc sub pământ. Neo şi Trinity se întorc în Matrice şi invadează clădirea, salvându-l pe conducătorul lor. Neo devine mai confident şi mai încrezător în puterea sa de manipulare a Matricei, reuşind să evite gloanţele trase către el de un Agent. Morpheus şi Trinity folosesc o ieşire localizată într-o staţie de metrou pentru a se deconecta din Matrice, dar înainte ca Neo să poată scăpa şi el, este atacat de Agentul Smith. Neo se luptă cu el şi reuşeşte să scape, pentru un moment, de acesta.
Neo încalcă legile Matricei

Neo fuge prin oraş către o altă ieşire, fiind urmărit de mai mulţi Agenţi, în timp ce în lumea reală, roboţi de atac ai maşinilor denumiţi "Santinele" localizează poziţia navei Nebuchadnezzar şi atacă. Neo ajunge la locaţia ieşirii dar este împuşcat mortal de Agentul Smith înainte să poată scăpa. Crezând că este mort, Smith şi ceilalţi Agenţi se retrag, dar Neo învie miraculos şi se ridică de la pământ. Agenţii încep să tragă în el, dar Neo ridică palma şi opreşte gloanţele în mijlocul aerului. Acum a realizat că el este Alesul, şi nimic nu îi mai poate ţine faţă în Matrice. Cu o ultimă încercare, Agentul Smith încearca să îl doboare, dar eforturile lui sunt zadarnice, iar Neo îl distruge. Ceilalţi doi Agenţi o iau la fugă, iar Neo se întoarce în lumea reală exact la timp înainte ca pulsul electro-magnetic al navei (EMP) să distrugă Santinelele care reuşiseră deja să intre în camera echipajului. Filmul se termină cu un epilog scurt care îl arată pe Neo înapoi în Matrice, adresându-le printr-un telefon maşinilor că le va arăta oamenilor înrobiţi în sistem lumea reala, unde "orice e posibil".
Neo "citeşte" lumea virtuală

Distribuţia

* Keanu Reeves (Neo) - personajul principal al filmului. un hacker care descoperă că lumea în care trăieşte este o simulare.
* Laurence Fishburne (Morpheus) - mentorul lui Neo şi căpitanul navei Nebuchadnezzar
* Carrie-Anne Moss (Trinity) - ofiţer pe nava lui Morpheus, care va dezvolta o relaţie romantică puternică cu Neo.
* Hugo Weaving (Agentul Smith) - un program de pază al Matricei care ia forma unui agent guvernamental.
* Joe Pantoliano (Cypher) - un membru al echipajului lui Morpheus care îl trădează pentru a se întoarce în Matrice şi a duce o viaţă fără griji.
* Julian Arahanga (Apoc) - tehnician al echipajului.
* Anthony Ray Parker (Dozer) - pilot al navei, un om născut în rezistenţă
* Marcus Chong (Tank) - fratele lui Dozer, operator al programului de antrenament.
* Matt Doran (Mouse) - programator tânăr al echipajului.
* Gloria Foster (Oracolul) - program exilat din sistem, deghizat sub forma unei femei de culoare, care îi ajută pe oamenii liberi cu previziunile şi înţelepciunea ei.

Premii

Matrix a câştigat patru premii Oscar pentru: cel mai bun montaj, cel mai bun montaj sonor, cele mai bune efecte vizuale şi cel mai bun sunet. Mai mult, a fost primul film care a câştigat la categoria cele mai bune efecte speciale vizuale, în competiţia cu un film din seria Războiul Stelelor (Episodul I - Ameninţarea Fantomei). În 1999, a câştigat două premii Saturn pentru cel mai bun film science-fiction şi cea mai bună regie. A câştigat de asemenea premii BAFTA pentru cel mai bun sunet şi cea mai bună realizare în efecte speciale, şi a mai fost nominalizat la categoriile cinematografie, design de producţie şi montaj.

Shrek

2008-06-03T00:09:00.000-07:00

Pot spune ca filmul Shrek este cel mai bine realizat film de animatie , datorita actiunii sale , al personajelor , personajul principal fiind un capcaun . Shrek nu este decât la prima vedere un căpcăun clasic: trăieşte singur, este ursuz şi tăcut, iar ţăranii din împrejurimi încearcă din când în când să îşi învingă teama şi vin să îl vâneze. Pe parcursul desfăşurării acţiunii ne dăm seama însă că Shrek este un căpcăun aparte, total diferit de cel din poveştile copilăriei noastre. "Shrek" este povestea unui căpcăun modern, care sparge toate barierele personajului de basm clasic pe care îl reprezintă, cum de altfel o fac toate personajele. Capcăunul verde locuieşte singur şi fericit într-o mlaştină. Într-o bună zi, în timp ce agăţa în pădurea din preajma mlaştinii sale placute care să ţină eventualii curioşi departe de cuibuşorul său, Shrek este deranjat de un măgăruş aflat pe fugă. Acesta scăpase câteva clipe mai devreme din mâinile oamenilor lui Farquaad, care, la vederea căpcăunului, dau bir cu fugiţii. Drept recunostinţă şi mai ales de frica soldaţilor şi respectiv a ţărăncii care vroise să îl vândă, Măgăruşul se ţine scai de noul protector, spre disperarea singuraticului şi tăcutului Shrek. În seara aceleiaşi zile, Shrek se trezeşte invadat de sute de alte creaturi de basm, toate căutând refugiul în mlaştina căpcăunului. Pentru a-şi recăpăta liniştea cât mai repede, Shrek porneşte, însoţit de Măgăruş, în căutarea lordului Farquaad, pentru a-i cere acestuia să îl scape de musafirii nepoftiţi.
Ajuns la castelul lui Farquaad, Shrek este nevoit să accepte un troc dubios: lordul promite să îi cureţe mlaştina de creaturi dacă Shrek îi aduce mireasa mult-visată, – Fiona - o prea-frumoasă prinţesă închisă într-un turn şi păzită de un dragon fioros. Odată ajuns la castel, Shrek reuşeşte, după o serie de aventuri şi însoţit de Măgăruş, să o sustragă pe Fiona fără a-l omorî însă pe dragon. Dragonul se dovedeşte a fi o femelă-dragon, ce rămâne singură şi nealinată, îndrăgostită de Măgăruş. Pe drum spre castelul lui Farquaad, Shrek se îndrăgosteşte de Fiona, cu care are foarte multe lucruri în comun. Fiona, la început dezamăgită că a fost salvată de un banal căpcăun şi nu de prinţul pe care îl visase, se îndrăgosteşte de Shrek. Lucru care pare uşor de înţeles din momentul în care ne dăm seama că Fiona a fost blestemată să se transforme, în fiecare zi, odată cu apusul soarelui, într-o femelă-căpcăun. Această vraja poate fi ruptă doar de primul sărut al dragostei curate. Shrek, deşi îndrăgostit de Fiona şi îngrozit de gândul că aceasta se va căsători cu Farquaad, nu are curaj să-şi mărturisească sentimentele; tocmai când îşi luase inima în dinţi şi se hotărâse să o facă, Shrek ascultă din întâmplare un fragment din conversaţia Măgăruşului cu Fiona şi înţelege greşit cuvintele Fionei. Se decide să îi aducă mirele, pentru a încheia povestea. Măgăruşul, cunoscând adevărul, încearcă să îl oprească, dar căpcăunul nu e de clintit. Se retrage morocănos în mlaştina sa, alungându-l pe Măgăruş, pe care îl consideră trădător.
Măgăruşul însă nu se dă bătut şi se întoarce la prietenul său verzui, explicându-i parte din sensul cuvintelor Fionei şi asigurându-l de dragostea acesteia. Shrek şi Măgăruşul o pornesc pe spinarea dragonului spre castelui lui Farquaad şi reuşesc să întrerupă ceremonia căsătoriei. Dragonul îl inghite pe Farquaad iar Shrek îi mărturiseşte Fionei dragostea; o săruta şi rupe vraja, dar, spre mirarea Fionei, ea rămine căpcăun. Cei doi se întorc în mlaştina lui Shrek unde, după căsătorie, se organizează o seară de karaoke, la care participă creaturile de basm de la începutul filmului.

CALIFORNIA DREAMIN' [nesfarsit]

2008-06-02T23:37:00.000-07:00

DISTRIBUTIE:
Capitanul Jones• ARMAND ASSANTE
Doiaru• RAZVAN VASILESCU
Sergentul David McLaren• JAMIE ELMAN
Monica• MARIA DINULESCU
Primarul• ION SAPDARU
Andrei• ALEX MARGINEANU
Marian• ANDI VASLUIANU
Liderul sindical• GABRIEL SPAHIU
sotia primarului• CATALINA MUSTATA

Dupa parerea mea, filmul lui Cristian Nemescu este o capodopera cinematografica. daca aveti ocazia sa il vedeti, va veti da seama ca nu sunt doar cuvinte goale. Din marea de blockbustere facute pe banda rulanta pentru a obtine profit cu care sunt obisnuiti cei care merg la cinema, inclusiv si romanii, exista si filme facute din suflet, bine gandite, care reusesc sa transmita un mesaj puternic.

Actiunea se desfasoara in 1999, in timpul razboiului din Kosovo, intr-un mic sat din Romania, Capalnita, seful statiei de tren(un fel de gangster local) opreste un tren transportand echipament NATO. Cei doi ofiteri americani care se ocupa de misiune au doar aprobare verbala, iar lipsa documentelor oficiale este motivul invocat pentru a le opri acestora drumul. Pornind de la stationarea fortata a americanilor, se contureaza un portret dur, obiectiv al realitatii romanesti. Problemele din Romania, raul si uratul din cotidian sunt prezentate in mod haios, insa acumularea imaginilor duce la o senzatie de frustrare, deoarece fiecare dintre noi se confrunta in fiecare zi cu ele. Felul in care comunitatea se schimba in prezenta americanilor este extraordinar-vom recunoaste petrecerile cu mici, cu lautari, deschiderea romancelor catre baietii de peste ocean.

Sincer sa fiu, nu stiu daca strainii care l'au vazut, au inteles foarte bine accentele si comice si dramatice ale situatiilor respective, dar pentru noi romanii, trecuti, unii dintre noi si prin situatiile respective, concluziile si starea generala a personajelor e usor de ghicit.

Titlul sugestiv al filmului (identic cu cel al cantecului din 1963) face referire la asteptarea celor mai in varsta a venirii americanilor si la dorinta tinerilor de a trai visul american. in prima categorie il regasim pe Doiaru(Razvan Vasilescu), seful statiei de gara, iar din a doua face parte fata sa, Monica(interpretata excelent de catre Maria Dinulescu, care a mai jucat si in scurt-metrajul din 2003 al aceluiasi regizor, "Poveste de la scara C", care a castigat Marele Premiu la Festivalul de la Berlin pentru scurt-metraj).

Unul dintre cele mai bune filme pe care le'am vazut in ultimul an, California Dreamin merita cu adevarat vazut. Este o lectie de cinematografie, data de un geniu ce a plecat prea devreme dintre noi, Cristian Nemescu.

*pentru cei interesati, filmul are si un site: http://www.californiadreaminnesfarsit.ro/ .

The dreamers - filmul.intre vis si cinema-

2008-06-02T23:36:00.000-07:00

The dreamers, cunoscuta si sub numele de The innocents in unele tari, este o drama aparuta in 2003, in colaborare cu cu Anglia si cu Franta, regizata de Bernardo Bertolucci. Filmul este adaptarea romanului The holy innocents al lui Gilber Adair. Filmul a fost produs de catre Jeremy Thomas, iar actorii principali sunt Eva Green, Louis Garrell si Michael Pitt.
Filmul a fost distribuit de catre Fox Searchlight Pictures, 20th Century Fox. Pe ecranele Italiei, filmul ruleaza timp de 130 de minute, iar in SUA 115 minute.
Muzica de fundal a aparut si sub forma unui album, in 2004.

Desi este ciudat pentru un film despre obsesie, pasiune si posibilitati, THE DREAMERS este un proiect care s-a concretizat din intamplare, a fost pus la inceput sub semnul intrebarii si n-ar fi fost realizabil din punctul de vedere al unui alt regizor. Atunci cand Bernardo Bertolucci a pus mana pentru prima oara pe romanul lui Gilbert Adair, The Holy Innocents, tocmai se gandea la urmatorul sau proiect, si a abordat destul de circumspect aceasta poveste introspectiva despre un menage a trois desfasurat in mijlocul rebeliunilor din Parisul anilor `70. Francofil in esenta, italianul nascut in Parma s-a simtit foarte apropiat de evenimentele din acel an tulburat si a privit cu ambivalenta transpunerea lor cinematografica, gandindu-se la riscul de a vulgariza atat experientele sale cat si pe cele ale altora.
Pentru Bertolucci, poetul a carui dragoste pentru cinema a fost impulsionata de arta franceza din anii `30 si de regizorii New Wave de la sfarsitul celui de-al cincilea deceniu, acest spirit presupune un uimitor amestec de elemente. " Era ceva magic in anii `60 ", isi aminteste el, "era o vreme in care eram.....ei bine, sa spunem, visatori. Puneam pe acelasi plan cinematografia, politica, jazz-ul, rock-n-roll-ul, sexul, filosofia, drogurile, si le devoram pe toate, intr-un permanent extaz".
Bertolucci spune: "Totul incepe intr-o zi la Paris, cand eroii nostri se intalnesc. Parintii celor doi francezi au plecat in vacanta pentru o luna, asa ca pustii se inchid in casa. Au o relatie extrem de intensa, o adevarata initiere, chiar daca dureaza doar cateva zile. Stau ascunsi in casa, iar cand in cele din urma ies, deja au crescut. Au devenit adulti".

"Este un film despre calatoria lor initiatica", adauga Adair. "Este un film despre primavara: primavara din Paris, aceasta primavara a constiintei politice, dar si a corpurilor celor trei. Iar ceea ce se intampla in apartament pare a reflecta, intr-un fel, ceea ce se intampla afara." Intr-adevar, evenimentele din 1968 au multe intelesuri pentru toti cei implicati, intelesuri care nu sunt doar politice. " Oamenii ma intreaba daca acest film este despre mai `68 ", spune Bertolucci, " iar eu le spun ca da, actiunea are loc in `68, si am folosit mult din spiritul acelui an, dar nu este un film despre baricadele si luptele din strada. Se refera mai mult la intreaga experienta. Eu am fost acolo, si n-o sa uit niciodata ce s-a intamplat. Era atata speranta in toti acei tineri, n-am mai vazut niciodata asa ceva si nici nu cred c-o sa mai vad vreodata. A fost fantastica aceasta incercare de a evada in viitor, in libertate. A fost ultima oara cand s-a intamplat ceva atat de idealist, de utopic."

Pe scurt, filmul concentrează în 116 minute experienţa celor cîteva zile pe care gemenii Isabelle şi Théo le petrec în apartamentul părinţilor alături de noul lor prieten, americanul Matthew. În vreme ce afară "ţara se mişcă", această "bande a part" înaintează pe o spirală periculoasă, făcută din jocuri sentimental-erotice, din atracţii periculoase (sic) şi dorinţe ricoşate, spirală ce la final va trebui normal să se facă ţăndări. În decadentul apartament parizian al familiei, dorinţele şi speranţele celor trei tineri se reflectă în oglinzi subţiri şi ricoşează încrucişat. Isabelle e dublul feminin al lui Théo, apariţia lui Matthew îi tulbură şi pe unul şi pe celălalt şi va trebui ori pe o cale, ori pe alta să-i dezlipească şi să-i redea existenţei individuale. În apartamentul labirintic (apartament real, Bertolucci nedorind să se complice cu artificialitatea studioului), nu ştii prea bine cine trage sforile, cine e "veriga slabă", dar la final inocentul american este cel care va rupe vraja, redîndu-i pe gemeni vieţii. În miezul revoltelor de stradă se şi termină idila lor complicată, iar narcisismul se resoarbe în mijlocul mulţimii.

The Shawshank Redemption

2008-06-02T23:19:00.000-07:00

The Shawshank Redemption este o drama a unor valori fundamentale (prietenia, speranta). Desi povestea nu straluceste prin originalitate, atentia cu care este lucrat fiecare detaliu al acesteia o face unica.
Andy, un bancher de succes, este condamnat sa isi petreaca restul vietii in inchisoarea Shawshank, pentru uciderea sotiei sale si a amantului acesteia, crime de care nu este vinovat. Desi lucrurile sunt foarte nefavorabile pentru el la inceput, Andy isi pastreaza speranta si, cu timpul, isi creeaza prieteni, printre care Red, un detinut influent. El castiga increderea altor detinuti, si chiar pe a unui gardian foarte violent, datorita caruia scapa de agresorii sai. Datorita inteligentei sale, Andy ajunge sa fie apreciat de majoritatea detinutilor si gardienilor, si primeste o functie importanta in inchisoare. Cu ajutorul unui ciocan primit de la Red el reuseste sa termine de sapat un tunel din celula sa in 19 ani (dand dovada de o ambitie nemarginita) si evadeaza. Dupa ceva timp, lui Red ii este acceptata in sfarsit cererea de eliberare conditionata, si va ajunge sa se revada cu Andy si sa lucreze impreuna.
Acest rezumat nu cred ca va atrage pe cineva, deoarece lipsesc tocmai elementele de detaliu ale povestii, cele ce ii confera un farmec aparte. Fiecare moment din film este intens, captivant. The Shawshank Redemption se regaseste la loc de cinste in categoria filmelor care m-au impresionat cu adevarat.

Happy feet

2008-06-02T22:23:00.000-07:00

Detalii despre film
Distributia:
Brittany Murphy (Gloria)
Nicole Kidman (Norma Jean)
Elijah Wood (Mumble)
Robin Williams (Ramon/Lovelace)
Hugh Jackman (Memphis)
Regizor:
George Miller
Gen:
Animatie | Comedie |Aventura
Durata:
108 minute

Sincera sa fiu nu am mai vazut un film bun de ceva vreme. In general nu prea imi plac filmele de animatie, dar acesta este genial am si ras dar am si plans la trista poveste a lui Mumble, care pana la urma se dovedeste ca nu este asa de trista.

Povestea se desfasoara undeva in inima Anctarticii, unde in marea natie a pinguinilor imperiali esti un nimeni daca nu sti sa canti, aceasta fiind o adevarata nenorocire pentru Mumble si familia sa, el fiind cel mai talentat dansator vazut vreodata.
Desi mama sa Norma, considera dragut acest obicei, tatal lui Memphis spune ca“nu este pinguinesc” si amandoi sunt constienti de faptul ca fara un cantec al inimii, poate Mumble nu iti va gasi niciodata dragostea.

Intamplarea face ca singura lui prietena, Gloria, sa fie cea mai buna cantareata din acel loc. Mumble si Gloria au o relaţie incepand cu clipa in care ies din oua, insa ea se opune felului lui ciudat de a topai. Mumble este mult prea diferit, mai ales pentru Noah cel Batran, severul conducător al Tinutului Pinguinilor Imperiali, care in cele din urmă il exclude din comunitate.

De aici nu va mai povestesc.Va las sa descoperiti singuri prin cate aventuri va mai trece Mumble pentru a ajunge la inima Gloriei.

Din punctul meu de vedere este un film bine realizat, cu actori destul de buni, muzica este geniala, eu personal din cate filme de aninmatie am vazut(putine) nu mi-a placut altul mai mult decat acesta, asa ca vi-l recomand cu caldura!Enjoy!

Pulp Fiction

2008-06-02T13:14:00.000-07:00

Distributie:
John Travolta (Vincent Vega)
Samuel L. Jackson (Jules Winnfield)
Tim Roth (Pumpkin - Ringo)
Amanda Plummer (Honey Bunny - Yolanda)
Bruce Willis (Butch Coolidge)
Ving Rhames (Marsellus Wallace)
Uma Thurman (Mia Wallace)
Harvey Keitel (Winston 'The Wolf' Wolfe)

Regizor:
Quentin Tarantino

Gen:
Comedie, Drama

Un film, cu o distributie de exceptie si un scenariu semnat Quentin Tarantino, ce reuseste sa impresioneze prin modul de abordare nonlinear, interpretarea actorilor, modul absolut natural in care se intersecteaza povestile personajelor principale, atmosfera creata prin combinarea elementelor de comedie neagra cu cele ale dramei si prin stropul de violenta ce are rolul ce a condimenta actiunea filmului. Filmul este inteligent segmentat in mai multe parti, fiecare avand un titlu reprezentativ si un alt personaj principal asupra caruia se pune accent; insa partile sunt ordonate in mod neobisnuit, ele neavand un curs cronologic. "Pulp Fiction" a foarte laudat de criticii de film, inca de la lansarea din 1994, fiind recompensat cu 11 nominalizari (dintre care 6 la Oscar si 5 la Globul de Aur) si 2 premii importante (Oscar si Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu).

I - Vincent Vega si Jules Winnfield sunt doi asasini angajati de catre mafiotul Marsellus Wallace pentru a recupera o valiza, al carui continut era foarte important pentru seful acestora. Ei au nenumarate dificultati in a duce misiunea la bun sfarsit, fiind nevoiti sa scape de cadavrul unui om pe care l-au impuscat neintentionat. In cele din urma, ei sunt ajutati de catre experimentatul asasin cunoscut sub numele de "The Wolf", unul dintre cei mai buni oameni ai lui Marsellus.
II - Vincent este rugat de catre seful sau, Marsellus, sa aiba grija de sotia sa, Mia. Vincet si Mia isi petrec seara intr-un restaurant, luand cine si participand la un concuns de dans, insa lucrurile iau o intorsatura neplacuta pentru Vincent cand femeia il invitat in casa ei, iar aceasta face infarct din cauza unei supradoze de cocaina. Asasinul incearca sa o salveze pe fata, gandindu-se ca Marsellus l-ar putea omori daca aceasta moare.

III - Butch Coolidge este un boxeur care este platit de Marsellus pentru a pierde un meci. Acesta castiga partida de box, omorandu-si adversarul, si doreste sa fuga din oras alaturi de prietena sa, Fabienne, cu banii mafiotului. Deoarece uitase in apartamentul sau ceasul ce avea o valoare sentimentala inestimabila, fiind mostenit de la tatal sau, Butch se intoarce din drum, insa este asteptat de catre asasinul lui Marsellus. Aceasta intalnire se va termina intr-un mod sangeros.
IV - Ringo si Yolanda, un cuplu de hoti, doresc sa jefuiasca un restaurant; insa nu au foarte de mult noroc, deoarece in acel resuaturant se aflau si Vincent cu Jules. Cei doi hoti au strans intr-o punga toate portofelele clientilor, insa acestia nu s-au multumit cu atat si doreau si valiza pe care cei doi asasini trebuiau sa i-o duca lui Marsellus. Jules nu se lasa intimidat si protejeaza geanta, incercand sa-i convinga pe hoti sa se calmeze si sa plece pentru a nu avea probleme mai mari.

A Beautiful Mind

2008-06-02T12:56:00.000-07:00

Un film care m-a impresionat prin valorile umane evidentiate de personajul principal, John Nash, cel care infrunta indiferenta si rautatea celor din jur, muncind cu perseverenta si ambitie si pastrandu-si credinta si vointa in ciuda dificultatilor cauzate de boala de care sufera.
Este 1947 si John Forbes Nash Jr. ( Russell Crowe) ajunge la Princeton pentru a studia matematica. Misteriosul geniu din West Virginia nu are nici traditie in familie la Universitatea Princeton nici o avere care sa-i permita patrunderea in Ivy League – cea mai prestigioasa fratie a studentilor. Acomodarea nu va fi usoara nici pentru Nash nici pentru Princeton. Viata sociala si mondena nu inseamna nimic pentru el, dupa cum nici frecventarea cursurilor. Este obsedat de un singur lucru: sa gaseasca o idee originala. Acesta crede el, este singurul lucru care conteaza. Facultatea de Matematica de la Princeton promoveaza o competitie brutala si unii dintre colegii lui Nash s-ar bucura sa-l vada ratand. Ei il tolereaza si din cand in cand il incita. El este impreuna cu ei cand reactia lor la vederea unei blonde ii atrage atentia. Rivalitatea dintre ei practic ii aprinde vapaia descoperirii. Rezultatul este o teorie a jocului – o matematica a competitiei- care contrazice doctrina lui Adam Smith, parintele economiei moderne. O suta cinzeci de ani de gandire acceptata si invatata este abrupt demontata si data la o parte si viata lui Nash se schimba pentru totdeauna. Nash primeste post de cercetator si catedra la MIT, dar nu este multumit. Stiinta a avut un rol imens in triumful Americii in cel de-al doilea razboi mondial si acum, cand incepe razboiul rece, Nash vrea sa joace un rol. Dorinta sa este indeplinita cand fantomaticul William Parcher ( Ed Harris) il recruteaza pt o misiune secreta de spargere a codurilor inamicului. Nash se arunca intr-un efort urias in timp ce continua munca sa la MIT. Aici destinul sau il intersecteaza pe cel al Aliciei Larde ( Jennifer Connelly) o studenta la fizica care ii preda lui Nash un curs despre ceea ce el nu aluat niciodata in serios : DRAGOSTEA. Nash si Alicia se casatoresc dar el nu-i incredinteaza secretul colaborarii cu Parcher. Este ascuns, obsedat si in final pierdut intr-o lume a deziluziilor. Diagnosticul este schizofrenie. Devastata de implicatiile starii sotului sau, Alicia lupta costienta ca iubeste un geniu. Dintr-un cuplu stralucitor si fericit se transforma intr-unul de groaza. Dar ea nu uita angajamentul facut atunci cand s-au casatorit si il determina si pe el sa lupte. Nash va invinge nu numai o boala incurabila dar si degenerativa. Cu foarte multa lupta, credinta si vointa, el continua sa munceasca si in 1994 ia Premiul Nobel. De-a lungul vietii dobandeste pe langa o minte sclipitoare si o inima la fel.

Asa tot ce fost mai sus scris a fost scos , povestit inflorit si pe scurt tot filmul se regaseste acolo .
Parerea mea despre film : filmul este extraordinar de bun , acesta impresioneaza prin modul de constructie , stabilitate , idei care sunt foarte reale si prezinta o patura sociala diferita , totul se potriveste perfect : perioada in care a fost facut prezinta o "realitate intr-o lume greu de crezut".Eu am vazut filmul cred acum 3 ani prima oara am ramas socat si profund impresionat de ce viziune mia prezentat mie filmul asupra vietii.O sa inchei prin ideea ca filmul merita vazut cel putin o data pentru a luat contact cu adevarata sa splendoare.Este genial!
http://uk.youtube.com/watch?v=aS_d0Ayjw4o

Hell vine de la Elle

2008-06-02T12:15:00.000-07:00

Ma numesc Hell; sunt predestinată.

Am iubit întotdeauna suferinţa. Mă complăceam să-mi exacerbez decepţiile, reflexiile amare; comunicarea defectuoasă cu părinţii, lipsa de înţelegere a celorlalţi copii, cruzi şi mărginiţi, cu toţii, şi de care nu puteam avea pretenţia să mă apropii, distanţa la care am fost ţinută până la sfârşitul adolescenţei, când am înţeles că era mai bine să mă prefac că ştiu mai puţin decât ceilalţi şi, la urma urmei, să fac pe proasta..., cam atunci am început să presimt că viaţa este absurdă, lucru confirmat de numeroasele mele lecturi, atunci am atins cu degetul pustiul sufletesc, de atunci mi-am pus tot mai des întrebarea "la ce bun?" şi mi s-a părut intolerabilă, de atunci am văzut că fiinţa umană, în care voiam să cred, era pervertită în fel şi chip, am văzut gaura neagră a viitorului, care avea să aducă, inevitabil, moartea şi adevărata gaură neagră, de atunci am început să fiu muncită şi de alte gânduri asemenea, pe care nici măcar nu mă mai chinuiam să le alung.

Apoi, am făcut avortul.

La început, n-am simţit nimic altceva decât un soi de satisfacţie abjectă, văzând că intuiţia, care mă făcuse să prevăd suferinţa, se confirma.

Şi o uimire: că nu sufeream.

Această conştientizare a avut loc în faţa magazinului cu hăinuţe pentru copii, la câteva ore după operaţie. Atunci, mi s-a tăiat respiraţia, am avut senzaţia că în ţeasta mea exploda o jerbă de scântei...

Criza care a urmat m-a speriat chiar şi pe mine...

Nu prin violenţa ei, ci datorită faptului că mi-era imposibil s-o controlez.

Printr-un straniu paradox, contemplarea propriilor emoţii mă pusese la adăpost de suferinţele pe care le voi numi tangibile, pentru că au o origine definită; eram o maşină programată să simtă, plângând când voiam să plâng, râzând când voiam să râd.

Dar durerea pricinuită de pierderea acestui copil nu era controlabilă şi nu puteam înţelege modul ei de manifestare; de exemplu, lucrul care mă îndurerează cel mai mult, când mă gândesc la el, este că nu ştiu unde să mă uit şi, atunci, mă uit spre cer.

În acel moment, când am înţeles că suferinţa nu era decât un mijloc de a scăpa de platitudine, de a atinge sublimul, aveam şaptesprezece ani. Şi totuşi, nu această încercare şi nu durerea pe care mi-a pricinuit-o şi încă mi-o pricinuieşte au făcut din mine ceea ce sunt.

Nu ştiu nimic despre deznădejdea care urlă în mine şi împotriva căreia nu pot face nimic.

Nu va spune nimic numele, mai mult ca sigur, din simplu motiv ca nu e un film atat de cunoscut.Va voi spune cum am ajuns eu sa-l cunosc..Eram in Franta anul trecut, maica-mea era disperata ca nu citesc nimic in franceza si m-a tarat intr-o librarie...Trebuia neaparat sa-mi iau o carte in franceza ca sa o multumesc si am dat cu ochii de "Hell" de Lolita Pile.Eram sigura ca nu o sa o citesc niciodata, dar era simpatica coperta.Cred ca am citit primele pagini de cel putin 5 ori, nu intelegeam nimic pana cand neuronii mei s-au pus in miscare si au inteles dincolo de cuvintele necunoscute esenta..
De atunci am citit cartea de 3 ori in intregime.E fabuloasa, nu am cuvinte pentru ea, o am in romana pentru cei interesati.E vorba despre viata luxoasa din Paris , un fe de "Si bogati plang" varianta moderna.E vorba despre o pustoaica de 17 ani, plina de bani care isi povesteste viata superficiala, drumuri intre avenue Montagne si Place Vendome, adica intre Dior,Chanel, Miu miu si Cesare Paciotii, drumuri intre cafenelele din diferite arondismente, intre cluburi de noapte, intre casele diferitilor barbati, intre masinile lor scumpe , toate afumate bine cu marijuana.Atat insemana viata lui Hell pana cand il intalneste pe Andrea. Ca in orice carte pe placul femeilor urmeaza o poveste de dragiste tumultoasa intre ei doi.De fapt, aceasta este intriga, Hell e o tipa oarecum inacesibila din punct de vedere sentimental, in schimb pentru Andrea face o adevarata pasiune , dusa la extrem..Intresant este faptul ca nepotrivirea dintre ei doi consta in faptul ca sunt la fel, ea, o depravata, el, un depravat.Nu va povestesc tot, ca sa va tin in suspans poate cititi cartea, dar sunt rea si va povestesc sfarsitu, Andrea moare, iar ea ramane la fel, o depravata in adevaratul sens al cuvantului.

"Nu asteptati nici o incheiere a acestei povesti, pentru ca nu exista.El e mort si, petru mine nimicnu mai are sens.Privesc spre viitor ca spre o eternitate de suferinta si de plictis.Lasitatea ma impiedica sa-mi pun capat zilelor. Voi continua sa is, sa trag prafuri pe nas, sa beau si sa-i persecut pe tembeli.Pana ce-o sa crap.Omenirea sufera.Si eu sufar o data cu ea".

E o drama impresionanta, eu am plans prima oara cel putin jumatate de ora, te face sa te gandesti ce insemni tu si pentru mine a fost socant faptul ca anumite trasaturi de caracter erau identice cu cele ale lui Hell si asta ma sperie.

Apoi a urmat filmul, care este demential, il gasitit pe youtube.Se joaca in "Laptaria lui Enache " duminica, de la 4 si piesa de teatru pe care vreau neaparat sa o vad.Enjoy cu un fragmente din film si fiti super atenti la prima replica a lui Hell.

http://www.youtube.com/watch?v=mYrj7i91Spo

FANTOMA MEA IUBITA

2008-06-02T11:24:00.000-07:00

„Fantoma mea iubita” este un film extrem de captivant, ce prezinta o viziune a vietii de apoi, intr-un amestec de adevar si fantezie. Cand este comparat cu intelegerea ortodoxa a ceea ce i se intampla unui suflet atunci cand paraseste trupul, in film apar o serie de elemente care sunt exacte si o serie care sunt false. Aceste elemente in sine nu ridica nici o problema majora unui credincios. Ceea ce este problematica, este insa directia generala a filmului.
Suntem confruntati cu lipsa totala a conceptului de virtute. Exista oameni „buni” si oameni „rai”. Cand cei „rai” mor, cum ar fi criminalii si hotii, sufletele lor ies din trupuri si, in cateva secunde, niste forme intunecate ingrozitoare rasar din pamant, cu maraituri si urlete, ducandu-i pe nenorocosii ce tipa catre tinutul de dedesubt. Ceea ce este, intr-adevar, o abordare exacta si pe de-a intregul ortodoxa. Exista o multime de marturii, in povestirile din Pateric si in diverse vieti ale Sfintilor, care sustin aceasta. Astfel ca, pana si in anii `90, se poate infatisa intr-un mod adevarat soarta unei persoane rele. Problema rezida in cum definim o persoana „buna”.
In film, eroul este ucis in niste circumstante tragice. Dupa ce este impuscat intr-o lupta cu un hot de buzunare, el se trezeste dintr-o data in afara sa, uitandu-se la prietena sa ce ii tine trupul plin de sange, in coma. Socul si incredulitatea sunt infatisate adecvat, ca si faptul ca se gaseste acolo si se priveste cum moare. Experienta iesirii din corp a fost bine documentata, in toate perioadele Bisericii, pana in ziua de astazi. Vedem o raza de lumina ce se deschide, si apoi se inchide pentru eroul Sam, lasandu-l esuat aici pe pamant. Acesta gaseste prin oras alte suflete, in aceeasi situatie, pe masura ce povestea avanseaza. Ceea ce nu intelegem este ce anume il face pe Sam cu mult mai bun decat ceilalti nefericiti care sunt trasi inspre Iad. In cele din urma, el si prietena sa traiau in concubinaj. Amandoi erau angajati in scopuri lumesti, fara nici o legatura cu Dumnezeu. Erau reprezentatii tipici ai acestei generatii, ce au cautat si au obtinut succesul material ignorandu-si in totalitate sufletele. Nu au dorit raul nimanui, dupa cum nici nu au incercat sa ajute pe cineva – fie si unul pe celalalt. Erau niste simpli oameni „de treaba”. Problema cu „de treaba” este ca se afla la o mare distanta de „bine”.
Aici zace adevarata problema a filmului. A fi de treaba este mai degraba masura virtutii decat insasi virtutea. Presupunerea mea este ca scenaristul ar avea mari dificultati in a defini virtutea. Pana la urma, nu exista nici un motiv pentru care cuplul sa nu fi fost casatorit. Nu are nici o influenta asupra intrigii, nici nu ar fi slabit in vreun fel legatura dintre cuplu si durerea despartirii lor. De fapt, un cuplu cu o casnicie fericita ar fi intarit aceste legaturi si ar fi crescut puterea emotionala a filmului. In loc de aceasta, scriitorul a hotarat sa ponegreasca casatoria, punand pe picior de egalitate „dragostea” egoista a unui cuplu in concubinaj cu adevarata legatura spirituala dintr-o casnicie puternica. Acest fapt este necinstit si daunator pentru spectatorii adolescenti, care se lupta cu patimile lor si cauta orice scuza pentru a le da curs. Filmul incurajeaza un astfel de comportament distructiv, incurcand dragostea adevarata cu implinirea egoista a pasiunilor unui individ.
Alta problema a filmului este promovarea spiritismului si a mediumismului. Mediumul din film, intrepretat de Whoopi Goldberg, este infatisat destul de corect ca fiind prefacut si fals. Cei mai multi mediumi sunt astfel. Ea si surorile ei il cheama pe Iisus ca si majoritatea mediumilor. Oricum, uneori ei sunt surprinsi, la fel ca si acest personaj, atunci cand „cineva” chiar apare. [Pentru un studiu mai complet asupra spiritismului, ii sugerez cititorului sa consulte Ortodoxia si religia viitorului, a Parintelui Serafim Rose.] Cine este acel „cineva” e adevarata intrebare. Potrivit Bisericii Ortodoxe, sufletele omenesti nu sunt lasate sa pribegeasca prin aceasta lume. Un motiv ar fi ca este periculos, caci acest taram apartine demonilor. Cand o persoana ce nu este rea pe deplin moare, sufletul ii este insotit de ingeri, in timpul celor trei zile sau cate sunt pana la inmormantare, pentru a-l proteja de atacurile demonilor. In film, o lumina apare si apoi dispare, lasandu-l pe Sam sa rataceasca nefericit prin oras. Nu exista ingeri sau calauze care sa il ajute, ci numai alte suflete esuate, ce au un pic mai multa experienta. Dar demonii nu par sa se afle prin imprejur, ci numai ca sa duca oamenii in Iad. Sam este lasat sa vorbeasca cu mediumul si ea aude ce ii spune. Aceasta este o confirmare a spiritismului, care inseala audienta in a crede ca sufletele omenesti vorbesc catre si prin mediumi, in locul demonilor. Dar cabinetul unui spiritist este un loc unde se strang de obicei demonii si isi bat joc de nefericitii care se lasa in seama lor. Filmul chiar demonstreaza posedarea de catre un duh a mediumului, dar iarasi pretinzand in mod eronat ca „spiritele” sunt suflete omenesti, in loc de demoni. Acest gen de dezinformare poate numai sa incurce si sa insele oamenii in a crede evanghelia spiritista, mai ales tineretul.
Dar cea mai trista parte a filmului rezida in totala ignoranta asupra vietii spirituale ce se gaseste la fata ramasa singura. In film, ea chiar spune „Nu cred in viata de apoi”. Este, din nefericire, un personaj al acestor vremuri, infatisat foarte realist. Din cauza esecului tuturor principalelor biserici americane crestine de a aduce o prezentare coerenta si factica a ce se intampla dupa moarte, zeci de milioane de oameni din aceasta cultura impartasesc dilema acestui biet personaj. Lipsa de rugaciune si de consolare pentru cel ramas singur, ce se gaseste in acest film, este cu atat mai trista din cauza acestei lipse de informare. Nu exista nici o garantie data de acea Speranta de Viata, pentru care toti credinciosii isi duc vietile de asa maniera, incat sa aiba sufletele pregatite pentru moarte. O asemenea pregatire nici nu este luata in considerare, in multe cazuri. Rugaciunea pentru cel mort a fost atat de complet inlaturata din aceasta societate de influenta protestanta, incat chiar si credinciosii se simt lasati deseori goi in interior si li se refuza usurarea pe care rugaciunea pentru morti o da sufletului.
Una din cele mai puternice componente ale credintei ortodoxe este revelatia continuitatii vietii dupa parasirea trupului. Feluritele parastase si slujbe pentru cel decedat, ofera persoanei vaduvite o legatura directa cu lumea ce va veni si au scopul de a ne reaminti interconexiunea dintre lumea spirituala si cea in care ne aflam. Doua sute de ani de rationalism au inlaturat efectiv orice recunoastere oficiala din societate a lumii spirituale. Spiritismul si alte idei „New Age” au venit sa umple golul spiritual provenit din inlaturarea intelegerii ortodoxe a mortii si a celui pe moarte. Pustiiciunea fetei din film este un portret tragic al ajutorului sters oferit de bisericile crestine ale acestor vremuri. Cineva ar putea acuza Hollywood-ul pentru distorsionarea unor concepte ca moartea, muribundul si lumea spirituala. Dar adevarata vina se afla la conducatorii moderni ai crestinatatii ca un intreg, pentru lasarea acestui subiect intr-o ignorare desavarsita.

Fight Club

2008-06-01T23:30:00.000-07:00

Am vazut Fight Club acum vreo 2 luni si inca sunt obsedata de el. E un film pe care trebuie sa il vedeti si sa il intelegeti. Este bazat pe cartea lui Chuck Palahniuk cu acelasi nume. M-a impresionat absolut totul-de la jocul actorilor, pana la regie, muzica, dar in special filozofia din spatele acestui film.
Regie:David Fincher
In roluril principale: Edward Norton(un actor foarte bun), Brad Pitt(se spune ca ar fi unul din cele mai bune roluri ale sale, daca nu cel mai bun), Helen Bonham Carter, Meat Loaf.
Gen: Actiune, Thriller, Drama
Durata:139 minute
Tagline: How much can you know about yourself if you've never been in a fight? :d

Jack este un banal functionar ce sufera de insomnie. Viata sa consta in serviciu, mobila cumparata de la Ikea si multe condimente in casa dar fara mancare. Suna cunoscut? Anyway, el vorbeste cu un doctor despre insomnia sa, iar acesta ii spune ca nu e nimic grav, si daca ar vrea sa vada ceva cu adevarat trist sa vada cercurile celor care sufera de boli incurabile. Jack incepe sa le frecventeze, si eliberandu-se prin plans, reuseste sa doarma. Asta pana cand apare Marla, o "turista" la fel ca el, care ii produce un blocaj psihic astfel, gasindu-se din nou in aceeasi situatie de a nu putea dormi.
In timpul unei calatorii de serviciu, langa el se aseaza un tip cu care face cunostinta si incepe sa vorbeasca. Pe respectiv il chema Tyler Durden si facea sapunuri. Jack se intoarce acasa, insa in fata blocului sau vede masini de politie si de pompieri si afla ca apartamentul sau a explodat. Gaseste cartea de vizita de la Tyler si se intalneste cu acesta , dormind astfel la el acasa. Jack isi schimba total viata, pornind un club impreuna cu Tyler in care barbati saturati de viata lor se lupta unul cu altul.
Mai departe nu va spun pentru ca stric tot farmecul.
Descrierea mea este complet neinteresanta si banala, asa ca va propun sa va uitati singuri.
Filmul este aparte datorita mai multor chestii, precum psihologia personajului principal(nu va spun ce si cum:P) dar si anticonsumerismul prezentat.

This is your life and it's ending one minute at a time.

Shrek The Third

2008-06-01T11:35:00.000-07:00

Da, stiu, o sa radeti cu lacrimi cand o sa vedeti articolul acesta dar sincer, e ultimul film la care am ras pe saturate( in conditiile in care nu am mai vazut un film de ceva vreme). Mie chiar mi-a placut chiar daca e mai mult pentru copii( special azi, de ziua lor, de fapt a nostra).

Cateva date despre film:
Regia: Raman Huj, Chris Miller
In rolurile principale: Cameron Diaz, Eddie Murphy, Mike Myers
Gen: aventuri,animatie,comedie
Durata: 93 minute
Produs de DreamWorks SKG, Pacific Data Images (PDI)
Distribuitorul international United International Pictures (UIP)

Asa, toata actiunea incepe cand tatal Fionei moare. Scenele sunt foarte hazlii in ciuda momentului menit sa fie tragic. Ca urmare acestei morti neasteptate, mostenitorul tronului devine Shrek. Insa capcaunul nu are deloc chef sa devina imparat avand in vedere ca nu stie ce trebuie sa faca si, in fond, este un capcaun, cum sa devina tocmai el rege, un rege plin de responsabilitati?
Astfel, cei trei prieteni( in poza-de la stanga la dreapta- Donkey, Shrek, Puss in boots) pornesc in cautarea unui nou rege. Singurul dispus sa accepte acest rol este insa un tip foarte ciudat, neplacut de nimeni numit "Artie"( cunoscut noua drept "Regele Arthur"). Intrebarea care ramane insa in mintea tuturor e: va accepta acest "Artie" responsabilitatea?

Cei trei eroi pornesc in calatorie. La plecare insa, Shrek mai primeste o veste care il va uimi poate mai mult ca prima: va deveni tata. Urmeaza nopti pline de vise inspaimantatoare despre cum e sa fii parinte. Dialogurile dintre prieteni fac deliciul publicului.
In timp ce Shrek este plecat, dusmanul sau vesnic, Prince Charming, Fat Frumos adica, isi face aparitia in tinutul Far-Far Away avand pretentia de a deveni rege. Lucrurile se complica fiind nevoie de multa atentie si munca in echipa pentru ca pacea sa revina in regat.
Sfarsitul sunt sigura ca il cunoasteti. Arthur este incoronat rege, iar Sherk accepta ideea ca va deveni tata. Deci, totul e bine cand se termina cu bine.

Incercarea mea de a povesti acest film nu se compara absolut deloc cu actiunea filmului. Dupa parerea mea, trebuie sa-l vedeti. Enjoy!
Si mai vorbim dupa ce va uitati la el.
In special despre Donkey care mi se pare cel mai bine creat personaj al fimului. Poate e de vina si faptul ca imi place foarte mult Eddie Murphy.

The Departed

2008-06-01T05:38:00.000-07:00

Trecusera 11 ani de cand regizorul Martin Scorsese nu se mai aventurase in cotloanele promiscue ale lumii interlope, populate de mafioti atotputernici si de marionete care sa le faca jocurile murdare. Ultima data a facut-o cu Casino (1995), un film bun, in care a exploatat vizual toata duritatea si mizeria morala ce guverneaza acest univers sordid, scaldat in bani si in sange. Revine anul acesta cu The Departed, cu siguranta cel mai bun film al anului 2006. De data aceasta accentul nu mai cade pe crime in sine, ci pe oamenii implicati mai mult sau mai putin in comiterea lor, pe relatiile de determinare ce se stabilesc intre acestia si pe situatiile extreme carora trebuie sa le faca fata pentru a nu deveni din vanator vanat. Ierarhia este cat se poate de bine determinata, fiecare pas trebuie calculat milimetric si contra timp, iar orice eroare te poate scoate definitiv din sistem. Usa de iesire: moartea.
Concentrarea pe conflicte si personaje nu afecteaza cu nimic ritmul filmului, care este extrem de alert si imprima filmului acea energie coplesitoare ce creste nivelul de adrenalina pe toata perioada vizionarii.
In ceea ce priveste subiectul, acesta il urmareste indeaproape pe cel al hitului asiatic Infernal Affairs, pe care The Departed se bazeaza, desi Scorsese isi ancoreaza filmul in suburbiile irlandeze ale sudului Bostonului, adaptandu-l asadar la cultura si mentalitatea acestei locatii.
Este scena pe care se desfasoara Jack Nicholson, izvorul de genialitate al filmului si motivul pentru care te intrebi ulterior vizionarii cat de departe poate impinge un actor limitele perfectiunii artistice. Si daca cei care, urmarind One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1975), Terms of Endearment (1983) sau As Good as It Gets (1997) – am amintit doar filmele pentru care a luat Oscarul, fara a le inventaria si pe cele noua pentru care a fost nominalizat – au considerat ca l-au vazut jucandu-si rolul vietii, sunt convins ca aceasta pelicula le va reordona, valoric, ierarhia. Cu un ranjet diabolic si o privire ce frizeaza dementa, el construieste un personaj (Frank Costello) fascinant, de o ironie savuroasa, ce gandeste si reorganizeaza lumea pe care o conduce in termeni transanti. Scopul actiunilor sale: banii. Mijloacele prin care ii obtine: irelevante. Inteligenta si viclenia sunt atuurile sale, iar cu acestea poate sa-si conduca in liniste imperiul underground construit si sa le scape printre degete politistilor care cred ca-i urmaresc fiecare miscare. Cu The Departed Nicholson se detaseaza net de rigorile interpretative ale unui rol. El nu numai ca joaca, ci SE joaca in, si cu fiecare cadru in care apare, facandu-si personajul atat de veridic, incat el pare sa se sustraga oricarei indicatii regizorale.
Revenim la subiect. Aflata intr-o continua miscare si restructurare, aceasta comunitate ce conduce sistemul de crima organizata din Boston are nevoie in permanenta de oameni noi, care sa-i inlocuiasca eventual pe cei prinsi sau ucisi in timpul “schimburilor amicale de pareri” intre diferite bande. Dar pentru a fi eficienti, acesti oameni trebuie sa fie loiali si versati. Si intrucat este greu sa monotorizezi intentii criminale in randurile oamenilor tai, cand trebuie sa-ti mentii atentia asupra celor din afara, ce te vor la randul lor mort, cea mai buna modalitate de a-ti face rost de oameni de incredere este sa-i atragi in plasa ta inca de mici. Este ceea ce face Costello cu un baietel irlandez, fiul unuia dintre oamenii care lucrau pentru el, caruia ii cumpara bunavointa si devotamentul.
Prin intermediul unei elipse temporale il vedem peste cativa ani mai tarziu pe acelasi baiat devenit adult si antrenandu-se pentru a intra in fortele politiei de stat din Massachusetts. El este Colin Sullivan (Matt Damon), cel mai promitator tanar din echipa sa si, cum vom afla ulterior, cand este acceptat in cadrul departamentului ce se ocupa de crima organizata, informatorul lui Costello.
In timp ce Sullivan se face comod in scaunul pe care il ocupa in biroul respectiv si in luxosul apartament care ii este pus la dispozitie, un alt absolvent al Academiei de Politie, Billy Costigan (Leonardo DiCaprio), este intimidat de capitanul Queenan (Martin Sheen) si de mana dreapta a acestuia, sergentul Dignam (Mark Wahlberg), care il considera un impostor si deloc potrivit pentru meseria de politist. Fortati de imprejurari, ei se vor razgandi ulterior si ii vor oferi tanarului o sansa extrema – aceea de a se infiltra in banda lui Costello pentru a-i informa de miscarile acestuia.
Ceea ce urmeaza este un permanent joc de-a soarecele cu pisica, in care cei doi informatori incearca sa anticipeze si sa contracareze miscarile celor pentru care lucreaza. Construit pe acelasi tipar al mentalitatii corupte ca si mentorul sau, Sullivan reuseste sa fandeze cu gratie intre cele doua vieti pe care le traieste, incercand de fiecare data sa extraga un beneficiu propriu din situatiile in care este implicat. Pentru Billy insa, fiecare zi este un cosmar. Respiratia lui Costello, pe care o simte tot timpul in ceafa, devine parca o prezenta materiala, privirea lui scrutatoare ameninta sa-i descopere secretul, iar crimele al caror martor devine ii bantuie cosmaresc constiinta.
Curand, atat Costello, cat si Queenan isi vor da seama ca exista cate un informator in randurile oamenilor lor, insa inteligenta (in cazul lui Sullivan) si norocul (in ceea ce-l priveste pe Costigan) amana parca la nesfarsit aflarea adevarului.
Exista o serie de alte elemente, pe langa jocul actoricesc al lui Nicholson, care fac din The Departed o capodopera a genului in care se incadreaza (este primul film, in multi ani, in care nu m-a deranjat grandomania hollywoodiana). Primul dintre ele scenariul, desi, avand in vedere faptul ca pelicula este un remake, dreptul nu ii poate reveni in totalitate acestui film. Ceea ce mi s-a parut extraordinar a fost introducerea elementelor-surpriza. Cu doi oameni infiltrati in tabere diferite, este destul de previzibil, inclusiv pe scene in parte, incotro se indrreapta actiunea. Nu insa si in The Departed. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi din nici un unghi, iar finalul productiei lasa zambetul reconfortant al unei gimnastici a mintii la care filmul ne antreneaza. Scenele sunt ingenios construite, fiecare personaj isi are locul lui bine determinat, nimic nu este intamplator.
Al doilea element il reprezinta dialogurile. Uitati toate filmele cu gangsteri in care limbajele pareau insiruiri aleatorii de onomatopee, iar stridenta sonora a conversatiilor purtate va faceau sa va acoperiti urechile. Da, si personajele din The Departed fac apel la injuraturi pentru a-si sublinia punctul de vedere, insa contextele lingvistice in care acestea sunt folosite si imaginatia ce le genereaza sunt de-a dreptul… artistice! Luati aminte numai la episoadele in care sergentul Dignam preia cuvantul…
Prestatia actoriceasca a lui Mark Wahlberg este de asemenea impresionanta. Cati cantareti nu isi incearca norocul in cinematografie si esueaza lamentabil? In cazul lui Wahlberg nu vorbim despre un non-esec, ci de o performanta extraordinara, pentru ca ceea ce reuseste sa faca in pielea agresivului agent de politie este cu adevarat uimitor. Personal am fost mult mai impresionata de prestatia lui decat de cea a lui Matt Damon, care ramane si in acest film egal cu el insusi. Damon este, fara indoiala, un actor bun, dar in The Departed atentia nu cade asupra sa. Pentru ca am intuit intotdeauna potentialul lui Di Caprio, nici acesta nu mi-a oferit vreo surpriza, in ciuda faptului ca joaca excelent.
Cel mai bun film din ultimii ani. Punct.

Eurotrip

2008-06-01T05:09:00.000-07:00

Dupa cum spune si titlul articolului, Eurotrip este un film in care este prezentata povestea unor prieteni care fac o calatorie in Europa cu ocazia terminarii liceului.
Filmul aparut in 2004 (pe 20 februarie) reuseste sa impresioneze in continuare datorita scenariului foarte reusit si a jocului actoricesc foarte bun.
Genul filmului este de comedie-aventura; Soundtrackul (foarte apreciat de site-urile de specialitate) este gen Punk si Pop. Bugetul filmului a fost de 25 milioane de $.
O scurta descriere: Tanarul Scott corespondeaza pe internet cu o studenta din Germania pe nume Mieke pentru a se obisnui cu limba germana si pentru a obtine o nota de trecere la examenul de germana. Cand afla ca Mieke este o blonda foarte frumoasa, se decide sa se duca intr-o calatorie in Europa pentru a o intalni. Alaturi de amicii sai Cooper, Jenny si Jamie, el are o multime de aventuri prin Londa, Paris si Amsterdam.
Acest film m-a impresionat intr-un mod placut, iar filme de acest gen mai bune ca acesta nu am mai intalnit.
Vi-l recomand!

Billy Elliot

2008-06-01T02:03:00.000-07:00

Nici o persoana care a vazut musical-ul "Billy Elliot" nu poate sa nu aprecieze atat maretia cat si autenticitatea sa.

Subiectul este destul de usor de inteles: aceasta este povestea incredibila a unui baietel de 11 ani, fiul unui miner, care locuieste in nordul Angliei si a carui viata va fi schimbata pentru totdeauna cand nimereste din greseala in clasa de balet a Drei. Wilkinson, in timpul lectiei lui saptamanale de box. Nu dupa mult timp, Billy devine foarte implicat in balet, demonstrand un rar talent nativ si tintind catre visul care va schimba complet atat existenta sa cat si vietile celor din jurul sau.

Accentul nordic (aproape scotian) combinat cu limbajul dur utilizat de mineri de-a lungul piesei, ii dau acesteia o autenticitate superioara oricarui alt musical de acest gen.

In caz ca nu stiati, "Billy Elliot" a fost in primul rand un film, avand-ul pe Jamie Bell ca protagonist. Mai tarziu, Elton John a adaugat muzica si versuri epicului original, astfel creand mult-laudatul musical londonez.

Distributia pentru personajul Billy Elliot este in continua schimbare, 4 tineri baieti fiind permanent gata sa apara pe scena.

Una din partile de neuitat ale musicalului "Billy Elliot" este ultima scena a primului act, scena care emana energie si sentiment , spectatorii aflandu-se practic in mintea baietelului Billy, fiind martori ai furiei sale interioare si a repulsiei sale impotriva "razboiului" constant dintre mineri si politisti.

Alta scena oarecum subtila este cea in care Billy il gaseste pe prietenul sau imbracat in hainele mamei lui, incaltat cu o pereche de pantofi cu toc si foarte fardat. Acesta intr-un final il corupe si pe Billy sa se imbrace la fel si amandoi incep sa cante despre exprimarea libera, un cantec care incepe cu versul: "What the hell's wrong with expressing yourself?"

Am fost foarte placut surprinsa cand am auzit tema principala a baletului "Lacul Lebedelor" de Tchaikovski fiind reprodusa in musical ca melodia pe care Billy isi demonstreaza talentul la balet. Parerea mea e ca aceasta este o alegere foarte interesanta, avand in vedere ca la baza reprezinta opozitia dintre intuneric si lumina, negru si alb, rau si bine, in timp ce "Billy Elliot" functioneaza pe un principiu asemanator de opozitii, cum ar fi boxul si baletul, diferenta dintre duritate si gratie, violenta si blandete, razboi si arta, ca sa nu mentionez faptul ca "Lacul Lebedelor" este unul din spectacolele de balet cele mai cunoscute din toate timpurile.

Prin aceasta recenzie incerc sa aduc un omagiu unui musical contemporan foarte profund, plin de substanta si autenticitate, o piesa ce nu se axeaza numai pe ambitia unui tanar baiat de a ajunge cel mai mare dansator de balet la The Royal Ballet School, dar si pe viata si greutatile minerilor din timpul decretului lui Margaret Thatcher de a inchide minele.

Toma Caragiu

2008-05-31T15:40:00.000-07:00

Pe mine m-a marcat acest actor deoarece, peste umorul sau extraordinar, a reusit intr-o mica masura sa ridiculizeze perioda in care a trait(comunism). Am vazut intamplator unele filme cu el, impreuna cu tata, si am observat felul cum foarte subtil face referire la unele lucrui de atunci(bineinteles le-am observat atentionat de tata): de exemplu a avut o gluma in care a facut haz de cantitatea de unt pe care el „o cumpara” , sau de acele shopuri care existau, sau de multele posibilitati pe care le aveai in acea perioada. Mi se pare extraordinar cum au putut sa „supravietiuasca” toate acele filme din aceea perioada.

As vrea sa spun cate ceva despre acest mare actor:

Toma Caragiu a fost unul din cei mai mari actori români, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie(preferatele mele), dar a excelat şi în drame, unul dintre filmele sale de referinţă fiind Actorul şi sălbaticii.

S-a născut la 21 august 1925 dintr-o familie de aromâni (Nico Caragiu si Atena Papastere Caragiu ) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epirus.

Familia Caragiu se stabileste la Ploiesti, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti. Actorul va declara mai târziu:
„...am copilărit şi am făcut şcoala la Ploieşti. Sunt deci ploieştean get-beget.”

Este cooptat în trupa de teatru a liceului şi scrie în revista liceului „Frământări”. Ia diploma de bacalaureat în vara anului 1945.

Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile şi intra la Conservatorul de Muzica şi Arta Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. În vacanţe susţine o vie muncă de animator cultural, adună în jurul său tineri artişti şi realizează spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan.

Astfel, ia fiinţă „Brigada culturală Prahova”, nucleu ce se va transforma în 1947 în „Teatrul Sindicatelor Unite” din care se va naşte, în 1949, „Teatrul de Stat Ploieşti”.

Debutul pe o scenă adevarată se produce în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piata Amzei, când, student fiind, în anul III, i se încredinţează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia lui Ion Şahighian.

La 1 mai 1948 este angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Naţional. În 1949, la 24 ani, obţine Diploma de absolvire a IATC.

La 1 Aprilie 1951 se angajează la nou înfiinţatul Teatru de Stat din Constanţa unde joaca, printre altele, rolul Rica Venturiano din „O noapte furtunoasă".

În anul 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit Director al Teatrului de Stat Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri.

În 1965 pleacă, invitat de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, lăsând în urma lui o zestre de 90 de premiere.

A jucat alături de alţi mari actori cum ar fi Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu, etc.

A murit în mod tragic, sub darâmăturile blocului din Bucureşti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Aici puteti vizualiza filme din ale sale: http://www.dataord.com/redux/index.php?tag=Caragiu

ULTIMA SAPTAMINA PENTRU RECENZII

2008-05-26T14:06:00.000-07:00

Dragi elevi,

Deoarece cred ca s-a strecurat o confuzie cu privire la termenul si conditiile conform carora veti primi a doua nota pentru a putea incheia cu bine acest an scolar si experienta noastra de vreo doi ani cheltuiti pe eforturile de a intelege arta, revin cu citeva mentiuni. Daca sezonul de primire de articole s-a incheiat definitiv, cel de PRIMIRE RECENZII mai dureaza doar O SAPTAMINA, incepind cu astazi 26 mai 2008. Daca este depasit termenul, se primeste nota cuvenita. Doar saptamina viitoare se mai pun note, urmatoarea fiind rezervata mediilor si situatiilor limita.

Ilustratie cu dispozitivul lui Marey de fotografiat, fusil photographique, dupa 1882.

Genurile spectacolului teatral: BALETUL -lectie

2008-05-26T13:46:00.001-07:00

Baletul: gen teatral care implica o proportie specifica intre dans, pantomima si muzica.

[compozitie coregrafica; sinteza a mijloacelor expresive ale corpului uman -miscare, gesturi, pozitii/posturi, mimica, atitudine-, organizate intr-un dans scenic stilizat, a carui dinamica si al carui ritm sint sugerate de muzica]

Originile cele mai indepartate ale baletului se regasesc in dansurile ritualice si ceremoniale antice, insa abia prin Renastere incepe sa se cristalizeze ca gen propriu. Atunci baletul se prezenta ca un dans improvizat sub forma de pantomima insotita de muzica, pe un subiect dat, de regula mitologic.
In acea epoca apare si prima incercare de stabilire a principiilor coregrafice prin eforturile lui Domenico de Ferrara.

Prima compozitie coregrafica aproape de genul baletului a fost Le Ballet comique de la reine din 1582, in timpul lui Ludovic al XIII-lea, cu o tema inspirata din Odiseea: fabula Circe, pe o coregrafie de Balthazar Beaujoyeux, bazata pe un stil geometric.

Primul pas spre formula moderna a baletului a fost realizat de J.G. Noverre (autor al Lettres sur la danse, 1760), prin eliberarea de cintec si cuvinte si prin urmarirea cu precadere a expresivitatii de sine statatoare a dansului.

Istoria baletului cuprinde cel putin trei etape importante:
-epoca preliminariilor, a experimentelor
-epoca clasica, a baletului alb, corespunzatoare secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea si romantismului muzical.
-epoca moderna, care include perioada expresionista si Baletele Ruse.

In epoca clasica se stabileste o terminologie, costumul "standard" si normele specifice baletului. Datorita participarii criticilor si coregrafilor francezi, terminologia se va pastra in limba franceza -attitude, grande elevation, assembles, sissonne, arabesque, danseur,-euse etoile, s.a.

Costumul de balet:
balerina: corset strins fara mineci sau cu mineci scurte pentru a alungi silueta, fusta scurta in forma de corola de crin rasturnata, care impreuna cu corsetul se numeste tutu, ciorapi lungi colanti si poante cu panglici, intarite in virf.
balerinul: maiou strimt si alb, pantaloni colanti si pantofi demi-poante, peste care se pun accesoriile specifice fiecarui rol.

Concomitent cu le ballet blanc se dezvolta baletul de caracter incpirat de dansurile populare ale diferitelor tari.

[Maria Taglioni a introdus tehnica poantelor]
[in secolul al XVIII-lea exista intre dansatori o egalitate a rolurilor expresive, care insa va fi depasita in secolul al XIX-lea cind apar poantele si odata cu ele noi tehnici coregrafice; dansatoarele ii vor intrece pe barbati in elevation cu ajutorul poantelor]

[balerinul va deveni din ce in ce mai discreditat in romantism, deoarece dansatoarele cistiga mai multa admiratie, diminuind rolul dansatorului la cel de sustinator. Un exemplu este spectacolul Silfida cu un pas des quatre pentru dansatoarele Taglioni, Elssler, Grisi si Grahn la Londra in 1845]

[secolul al XIX-lea se va remarca prim numele marilor balerine Carlotta Grisi, Maria Taglioni, Fanny Elssler, Lucile Grahn, Fanny Cerrito]

[traditiei scolilor franceza si italiana de balet i se va alatura la sfirsitul secolului al XIX-lea, scoala rusa care i-a lansat pe coregrafii Marius Petipa (academist, autor al coregrafiilor pentru Lacul Lebedelor si Frumoasa din Padurea adormita, de P.I. Ceaikovski), Lev Ivanov (coregraf pentru Spargatorul de nuci, de P.I.Ceaikovski), Alexander Gorski, dansatorii Vaslav Nijinski, T. Carsavina, Ana Pavlova, Olga Spesvitseva, Rudolf Nureiev, s.a.]

Baletul modern:
-expresionismul in care se produc mari autodidacti si improvizatori ca Loie Fuller, Isadora Duncan, si mai recent Martha Graham.
-Baletele Ruse conduse de Serghei Diaghilev, avind un dublu caracter riguros si experimental. In fenomenul Baletelor Ruse vor fi implicati muzicieni ca Igor Stravinski (Petruska, Pasarea de foc, Le Sacre du Prientemps), Maurice Ravel, Arnold Schonberg, Manuel de Falla (Nopti in Gradinile Spaniei, Tricornul), Claude Debussy, pictori ca Leon Bakst, Pablo Picasso, Georges Braques, Henri Matisse, coregrafi precum Leonid Massine, Serge Lifar, Georges Balanchine, Mihail Fokine s.a.

In baletul contemporan s-au remarcat coregrafi ca: Maurice Bejart (autor al unor coregrafii cum sint: Simfonia a IX-a de Beethoven sau Messa pentru timpul prezent) sau Roland Petit.

Compozitori de balete (muzica pentru balet):
Lully, Rameau, Gluck, secolul al XVIII-lea, Beethoven autor al baletului Prometeu, Leo Delibes (a compus Sylvia, Coppelia acesta din urma dupa o poveste de E.T.A. Hoffmann), P.I.Ceaikovski (Lacul Lebedelor, Spargatorul de nuci, Frumoasa din Padurea adormita), Igor Stravinski, Bela Bartok, Asafiev, Aram Haciaturian, Serghei Prokofiev (Romeo si Julieta) , Minkus (Don Quijote), Mihail Jora, Z. Vancea, Paul Constantinescu, A. Mendelshon, H. Jerea, s.a.

Postare articole: SEZON ÎNCHIS!

2008-05-19T14:43:00.000-07:00

Dragi elevi,

Au trecut deja zece zile de la data limită stabilită pentru publicarea articolelor voastre pentru blogul clasei. După cum am convenit, nimeni nu mai poate posta articole noi care să conteze pentru prima din cele -cel puţin, două note, însă putem în continuare menţine un dialog pe tema artei şi a influenţei sale asupra altor domenii de cunoaştere, a vieţii sau cercetărilor de orice fel. Îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva prin lipsa comentariilor scrise, imposibil de oferit într-un timp atît de puţin ca al meu. Ramîn încă dator; promit că măcar temei kitsch-ului, propusă, dar aproape ignorată, voi răspunde cu o replică pe masură. Promit iarăşi să organizez premierea celor mai bune intervenţii imediat ce îmi voi fi degajat puţintel programul, sufocat de datorii. Şi iarăşi, făgăduiesc să postez pe fiecare din blog-uri cîte un film scurt, în vederea obţinerii comentariilor voastre, ca alternativă posibilă la tema recenziilor, iată deja atacată. Voi adăuga, cum e firesc, şi un clasament al blog-urilor, împreună cu cîteva aprecieri critice. Pînă atunci, mă voi rezuma să afirm că proiectul nostru şi-a atins scopul doar parţial şi cu succese moderate, în pofida cîtorva articole si propuneri deosebite. Am observat în general superficialitate, lipsă de responsabilitate intelectuală, neîncredere, lipsă de loialitate si punctualitate, deopotrivă cu lipsa respectului de sine. Desigur, lucrurile se schimbă şi nu se opresc aici şi nu pot să nu mă arăt extrem de voios faţă de suficient de numeroasele cazuri, pînă la urmă, cînd toate acestea au fost altminteri. Există printre voi oameni serioşi, sinceri, curajoşi si plini de haz, cu multe şanse. Sper că ne-a fost de folos tuturor, măcar ca experienţă de comunicare, dacă nu chiar intelectuală. Cu drag,

prof. Bogdan Teodorescu

Tangou Final

2008-05-13T05:09:00.000-07:00

Tangou Final

de Mario Diament

Regia: Moshe Yassur

Cu: Maia Morgenstern si Tudor Aaron Istodor

Duminica aceasta am fost la Teatrul Evreiesc de Stat si am vazut piesa mai sus numita! Nu pot spune ca m-am dus datorita unor lucruri extraordinare pe care le-as fi auzit, ci mai degraba curiozitatii in legatura cu Maia Morgenstern si felul cum interpreteaza aceasta!

Trebuie sa spun ca am ramas cu adevarat uimit de modul in care reuseste sa treaca de la o stare la alta, de la bucurie la tristete, de la calm la isterie etc. A reusit sa-mi transmita un mesaj foarte puternic in legatura cu semnificatia povestii prin care trece personajul sau! Mi s-a parut destul de dificila interpretare dramei actritei si a tulburarilor sale psihice (m-am facut ca ignor problema cu alcoolul-mai ales sampania care a curs pe tot parcursul spectacolului atat pe scena cat si pe actorul ce interpreta ziaristul [Tudor Aaron Istodor])

Interpretatre fiului Maiei a fost la inaltimea asteptarilor, insa nu a reusit sa redea un personaj cu adevarat verosimil, observandu-se pe alocuri o anumita intentionalitate in jocul actoricesc, o sfortare parca pentru a reda cat mai bine caracteristicile personajului!

Piesa are la bază povestea unei mari actriţe ce se confruntă, într-un moment de adevăr, cu umbrele şi luminile propriei existenţe. Actriţa interpretează o fostă stea de cinema care ura ziariştii pentru că i-au distrus viaţa şi cariera, dar a acceptat să dea un ultim interviu. Povestea este simplă, dar cu o mare încărcătură emoţională. Ea, fosta stea de cinema, silită de false împrejurări să-şi dezvăluie trecutul tenebros unui ziarist (Tudor Aaron Istodor) care a idolatrizat-o, măcinat el însuşi de propriile complexe. Un interviu nonconformist, care nu va ajunge niciodată în paginile ziarului. Pentru că răzbunarea fostei dive va fi cruntă.

Aceasta piesa de teatru merita vazuta pentru interpretarea actorilor cat si pentru povestea ce sta la baza textului dramatic, o poveste al carui fir epic-usor de urmarit- te poate inpresiona mai ales prin final (un final ce poate fi intrezarit sau anticipat daca esti atent). Singurul lucru care m-a surprins in mod neplacut a fost faptul ca sala a fost mai mult de jumatate goala TRIST DAR ADEVARAT!

Scuzati-ma pentru pozele acestea, insa altele nu se gasesc (nici macar pe site-ul oficial al Teatrului Evreiesc de Stat)

LEONARDO

2008-05-12T14:23:00.001-07:00

La mai bine de cinci veacuri de la disparitia lui Leonardo, intr-un moment in care cutia de supa concentrata Campbell si-a facut intrarea triumfala in expozitii si muzee iar mustatile puse, odata, Giocondei se constitute ca un eveniment de neocolit din istoria artei secolului nostru.
Caci, intr-adevar, ceea ce s-a schimbat in cei patru sute optzeci si noua de ani de la moartea lui Leonardo nu a fost nicidecum opera sa —facand abstractie, evident, de palirea progresiva a Cinei de la Milano —, ci modul nostru, capacitatea noastra, de a ne-o apropia.

Leonardo face, incontestabil, parte din istoria mintii noastre. Din aceasta cauza, azi, orice demers asupra operei sale nu-si mai poate permite a fi apologetic ori denigrator, ci trebuie, cu orice pret, sa tinda spre a fi cel putin constatativ si, pe cit se poate, lucid si adevarat.
A fost, se stie prea bine, un pictor care a pictat putin. Voci dintre cele mai autorizate au sustinut ca artistul ar fi fost depasit de genial stiintific. El insusi isi considera arta stiinta. De ce depasire poate fi vorba ? Vasari ni-l infatiseaza ca pe un pocait tardiv pe patul de moarte.Relatarea merita a fi citata integral:
’’In cele din urma, ajuns la batrinete, a stat multe luni bolnav si, vazandu-se la un pas de moarte, s-a intors cu ravna catre catolicism, pe calea cea buna a sfintei credinte crestine, fi si-a marturisit pacatele plingind si caindu-se. . . Sosind si regele, care il vizita cu drag, adeseori, Leonardo s-a ridicat cuviincios in capul oaselor si a vorbit despre boala pe care o avea si despre chinurile pe care le indura, recunoscand totusi cit de mult il jignise pe Dumnezeu si pe oameni nelucrind in arta asa cum s-ar fi cuvenit’’.
Nimic mai firesc decat sa ne intrebam: « cum s-ar fi cuvenit», .oare, sa picteze Leonardo ? Ca Ghirlandaio, ca Benozzo Gozzoli, sau — sa spunem — ca Botticelli ? Poate ! Atunci n-ar fi jignit, probabil, pe nimeni: nici « divinitatea » si nici pe oameni. Si-ar fi limitat existenta omeneste, si omeneasca i-ar fi fost moartea.
Leonardo « a lucrat in arta aşa cum nu s-a cuvenit»! lata un fapt pe care el îl ştia prea bine, dar a carui semnificatie ii scapa uşor lui Văsari atunci cand transcrie episodul sfirsitului. A pictat si a desenat cu elanul nedefinirii. Nu si-a incheiat operele, caci simplul contur le-ar fi rupt de Unitate. Sfirsitul implacabil ii apare atunci, desigur, ca o nedreptate, iar tentatia — pagana aproape — a vietii necircumscrise, curgatoare si infinite, o culpa.

http://static.artbible.info/large/avondmaal_davinci.jpg

de Duma Alain

Arta decorarii oualelor

2008-05-12T13:16:00.000-07:00

Arta si precizie
Arta decorarii oualor - o forma de cultura traditionala, cu o puternica individualitate etnica - sintetizeaza o multitudine de aspecte: istorice, culturale si estetice.

Oul alb este ambiguu; de aceea, pentru ziua de Pasti, el trebuie tratat cu precautii rituale. Tarancile din Bucovina "il vindeca", "scriindu-l" sau "inchistrindu-l". In alte parti, el este "sapat", "muncit", "picat", "impuiat" sau "nacajit".

Sa descifram impreuna cateva dintre tainele oualor de Pasti, observand cum sunt ele incondeiate, cu ce motive sunt decorate si care sunt traditiile legate de vopsirea oualor rosii in diferite zone ale tarii noastre.
Frumoase si cu profunde semnificatii, ouale vopsite fac parte din traditia noastra religioasa si culinara. Ele inseamna bunavestire, purificare si innobilare a vietii.
Elementele ornamentale de baza in decorarea oualor sunt reprezentarile stelare, rozetele, elementele sigmoide, bradutii si mai ales volutele, care dau structura fundamentala a compozitiei. Restul inventarului ornamental este extrem de bogat si variat ca tematica, in functie de zonele in care ouale sunt lucrate. Daca intrebi o femeie de unde a luat modelul, ea iti va raspunde: "Le incondeiem din gand.
O alta categorie de ornamente (desagii si braul popii, degetele, calea-ratacita, crucea Pastelui sau crucea Pastelui cu ingeri, heruvimii, coroana regala) sunt pictate pe ouale care se decoreaza la Bran si in Arges, Buzau, Oltenia.
In multe zone, incondeierea oualor a devenit o sursa de existenta. Mai ales in Bucovina, femeile au inceput sa impodobeasca oua pentru a le vinde apoi la targuri, muzeelor din tara, dar si din strainatate, reusind astfel sa asigure existenta familiilor lor..

AIKIDO - un stil de viata

2008-05-12T11:43:00.000-07:00

AIKIDO este o arta martiala incarcata de semnificatii ale istoriei si traditiilor Japoniei si a fost adaptata pentru a putea sa o practicam ca pe o arta martiala a pacii si armoniei. Paradoxal dar asa a fost conceputa de creatorul ei O-Sensei Morihei Ueshiba in urma nenumaratelor experiente si evenimente pe care le-a trait si in urma carora a gasit calea pentru a putea convietui in pace si armonie: sa nu distrugi ceea ce te inconjoara, sa poti sa fii capabil sa comunici acelasi lucru si celor cu care vii in contact.

AIKIDO ne creeaza o alta abordare a realitatii prin incercarea de a solutiona orice conflict spiritual sau fizic in mod nedistructiv. Majoritatea violentelor verbale sau fizice se datoreaza lipsei de intelegere si de respect pentru semenii nostri si in general fata de ceea ce ne inconjoara. Ceea ce pentru noi este foarte important din punct de vedere material sau psihic, pentru altii reprezinta lucruri de nimic, lipsite de importanta, care pot fi ignorate. Deseori, in viata de zi cu zi intalnim la tot pasul, daca suntem atenti, aceste aspecte. Primul impuls al celor lipsiti de o educatie temeinica este sa reactioneze violent verbal sau fizic. La o analiza mai profunda a situatiilor conflictuale se observa ca aproape toate acestea se puteau rezolva si pe cale non-violenta. Va las voua placerea de a va aminti nenumaratele situatii neplacute pe care le puteati evita daca ati fi avut puterea sa va stapaniti si sa ajungeti la o cale de dialog cu partenerii dvs. La birou, in trafic, in mijloacele de transport, la rand la ghisee, sau in orice alte situatii stresante, se poate observa modul cum reactioneaza semenii pentru a-si rezolva problemele cu care se confrunta.
Nu exista intreceri in Aikido. Un adevarat luptator este invincibil deoarece el nu se intrece cu nimeni si nimic. A invinge inseamna sa biruiesti spiritul certaret pe care il gazduiesti in tine.
Sa ranesti un adversar inseamna sa te ranesti pe tine insuti. Aikido inseamna sa controlezi agresiunea fara a provoca ranirea.
O pozitie sau o postura buna reflecta o stare corespunzatoare a mintii. Fii recunoscator chiar si oamenilor dificili, negativisti si rai. Sa faci fata unor asemenea obstacole este o parte esentiala din antrenamentul in Aikido.
Invata si uita! Invata si uita! Fa tehnicile o parte din fiinta ta!” Aikido nu are tehnici – miscarile izvoresc din principii naturale, nu din formule abstracte si rigide.
In Aikido nu se ataca niciodata. Atacul este dovada pierderii controlului. Nu fugii niciodata de nici un fel de provocare si nu incerca sa suprimi sau sa controlezi un adversar intr-un mod fortat.

Arta digitala

2008-05-11T08:06:00.000-07:00

Arta digitala presupune folosirea integrala sau partiala a mijloacelor computerizate. In loc de foaia si creionu/panza si pensula, metode numite traditionale, artistul foloseste programe de grafica in functie de ceea ce creeaza.

Ilustratia poate fi creata in totalite cu ajutorul programelor de grafica, dar pot avea si suport fizic/extern precum un desen scanat sau o poza pe post de referinta. [se mai practica foto-manipulari, combinandu-se diferite poze -portiuni sau integral- si folosindu-se diferite pensuli digitale, filtre sau alte ustensile din programele de grafica.]

Ceea ce urmeaza este o mica.. introducere in diferitele tipuri de arta digitala

Pentru ilustratii ce imita metoda pictatului se folosesc programe precum Adobe Photoshop, Corel Draw, Open Canvas sau Paint Shop Pro [am incercat primul si ultimul, PSP fiind mult mai dedicat picturii digitale, imitand diverse suporturi de hartie, panza, carton si 'urma' ce-o lasa diferite instrumente de pictat/colorat].

Clicky: "It's what's INSIDE" "The Trap" "Paint Space Nebula" Tutorial "Fight for Larrigans Outpost"

Ilustratiile vectoriale constau in 'construirea' imaginii folosind linii[vectori] formate din doua segmente ce se curbeaza independent una de alta, astfel incat pot crea "s"-uri sau curbe simple. Dupa ce conturul a fost desenat cu acei vectori, formele pot fi umplute cu culoare sau le pot fi adaugate conturul [in locul unde au fost plasati vectorii]. Se folosesc programe gen Adobe Illustrator.

Avantajul ilustratiilor de acest tip este ca daca fisierul este salvat in formatul specific, imaginea poate fi marita sau micsorata de n ori, iar 'obiectele' sa-si pastreze forma/conturul, acei vectori definind o linie, o functie, care nu se transforma in "patratele" [pixeli] cand o maresti.

Ilustratiile vectoriale sunt des utilizate cu aplicatii Flash, insa exista si ilustratii care au fost create cu ajutorul vectoriilor salvate ca fisiere de tip .jpg, .png, etc [specifice pentru stocarea ... 'pixelata' a imaginilor, dai zoom in, la un moment dat vezi numai patratele].

click: "White Matrix" "Creativity"

Exista asa numitul "pixel art", imaginea fiind creata pixel cu pixel, cu ustensile gen "pencil" din MS Paint, care se regaseste in mai toate programele avansate de grafica. Datorita simplitatii procedeului programul cel mai des utilizat este MS Paint, neavand nevoie de alte chestiuni mai complicate.

click: "Canine Warrior outing" "Tadpole in a Bubble" "Iso Castle" (un ditamai castelul, cu apa imprejur, numai din pixeli..) "Dragon"

Cat despre 3D, este postat un articol deja, vin doar cu cateva filme de scurt metraj.
Nu pot spune ca unele sunt "magnifice", insa mi-au placut si mi-au ramas in minte majoritatea.
Kiwi
----> Kiwi sau... urmarindu-ti visul pana la moarte
Do penguins fly?
----> ce n-ar face omu ca sa vaneze misterele naturii..... o_O
Warcraft Lore
----> ja, ja, joc vechi, dar filmuletele din Warcraft III sunt fin lucrate. [un mic pont: datorita calitatii slabe de la youtube, se vede de-a dreptul "mirobolant", dar macar incercati sa observati detalii precum parul, hainele, blana, cladirile din jur, piatra, coroana..... cat de migalos sunt lucrate, in calitate superioara filmul da o senzatie de realism, mi-a ramas in minte de cand jucam.]
----> doar un mic exemplu, mai sunt si altele la fel de bune in jocul acesta.
"The piano"
----> Nostalgic, nu?
Chinese Painting and Calligraphy in 3D
----> destul de.. interesant.
Andy Huang - "doll face"
[doar.. uitati-va la el, caci merita]
-> cineva a fost destul de inspirat in a combina aceasta animatie cu melodia "Illusion" - VNV Nation

Pixel Art:
Cum se deseneaza 'pixel art'
Monalisa - tot un soi de pixel art

Sunt multe alte ramuri in domeniu, insa v-am spus doar de cateva.

Cei ce se apuca de arta digitala pot lucra in domeniul mass-media, cinematografiei - animatiilor 2D, 3D sau chiar ajuta la unele filme [exista un procedeu numit matte-painting, in care .. practic.. se picteaza peste peisajul filmat, daca nu ma insel in filmul "Constantine" s-a folosit un asemenea procedeu pentru a 'prepara' unele scene mai demonice ], web-design, design interior, 'cover art' -- copertilor unor albume de muzica, filme, etc., reviste sau isi vind talentul persoanelor private, desenand/pictand/etc.. la comanda, contra-cost.

E un domeniul destul de interesant.. si de primitor, pe internet existand destule comunitati pe aceasta tema, site-uri cu tutoriale ce ajuta la invatarea programului folosit sau invatarea a noi tehnici, insa exista si riscul de lucrari 'furate' si folosite in alte scopuri decat cele ale creatorului, ajungandu-se la reclamatii si situatii destul de neplacute.

Apropo, in Bucuresti, pe strada Mihai Eminesc nr. 115 se afla Galeria de Arta Digitala 115, deschisa anul trecut, iar in curand isi va innoi lucrarile expuse.

Reprezinta artisti din toata lumea, lucrarile fiind printate pe suport textil.

Recent gazduieste lucrarile artistei japoneze Aya Kato, program vizite public: luni - sambata, 12:00 - 20:00.

>> http://www.115.ro/ <<

Un album al artistei a fost lansat la librariile Carturesti din Bucuresti - http://www.carturesti.ro/?p=194

Frank Netter

2008-05-11T00:53:00.000-07:00

- artist sau nu? -

Frank Henry Netter (1906-1991) a fost artist, medic, consacrat “medicinei illustrative”.

Nascut la New York in Manhattan intr-o familie instarita el isi dorea de mic sa devina artist. Dupa studii cu profesori in privat a ajuns sa lucreze pentru Saturday Evening Post si pentru New York Times. In ciuda acestui fapt familia sa nu a fost de accord ca el sa aiba o cariera de artist asa ca el a acceptat sa studieze medicina. Scoala medicala si-a terminat-o la New York University.

Pastrand inca legatura cu lumea artei si cu profesorii sai particulari Netter a inceput “arta medicala” pentru a isi suplimenta veniturile. In timp, firmele farmaceutice au inceput sa il caute pe Dr. Netter datorita ilustratiilor sale care ii ajutau sa isi vanda produsele.(de ex: Novocain) In urma unui incident financiar dr. Netter nu a mai lucrat aceasta combinatie de arta si medicina pana la o intelegere cu compania farmaceutica CIBA(1936).

A urmat apoi sa desenaze nu doar pentru anatomie ci si pentru patologie si tehnici medicale. Toate aceste desene au fost stranse de CIBA si a fost creeata CIBA Collection of Medical Illustrations, astfel ajungand la 8 volume (13 carti).
Dr. Frank Netter a ilustrat pentru aceeasi firma farmaceutica de-a lungul vietii sale, doar avand nume diferite(firma): CIBA, CIBA-Geigy, Novartis, iar apoi Elsevier.

Acesta a ramas recunoscut de artisti plastici cat si de medici din toata lumea. As vrea totusi parerea voastra: daca voi credeti ca acest medic poate fi considerat artist?

LISTA CU TILURILE SI PREMIILE ACORDATE(de-a lungul carierei sale):
1966, Townsend Harris Medal, City College of New York
1969, The Harold Swanberg Distinguished Service Award, American Medical Writers Association
1973, Distinguished Service Award, National Kidney Foundation
1979, Resolution of Commendation, Florida State Legislature
1981, Distinguished Service Award, American College of Cardiology
1981, Honorary Degree, Doctor of Science, New Jersey College of Medicine and Dentistry
1985, Honorary Degree, Doctor of Science, Georgetown University
1986, Life Achievement Award, Society of Illustrators
1986, The Solomon A. Berson Medical Alumni Achievement Award, New York University School of Medicine
1986, Honorary Degree, Doctor of Science, University of Sherbrooke, Canada
1986, Lifetime Achievement Award, Association of Medical Illustrators
1986, Dedication of the Netter Library, CIBA-Geigy Corporation
1987, Honorary Member, Radiologic Society of North America
1988, Honorary Award for Contribution to Knowledge of Musculoskeletal System, American Academy of Orthopedic Surgeons
1988, Honorary Fellowship, Medical Artists Association of Great Britain
1990, Award of Special Recognition, Association of Medical Illustrators
1990, Honorary Member Award, American Association of Clinical Anatomists

Pe mine m-a marcat acest om deoarece in ciuda faptului ca nu a fost lasat de parintii sai sa faca ce ii place el a gasit o solutie si a reusit sa si ajute lumea medicala.

Exista un singur nume roman reprezentativ pentru astfel de desene medicale; daca va intereseaza ma intrebati si va las un comment cu numele acestuia. De asemenea ar trebui mentionat ca acesta a ilustrat doar tehnici chirurgicale.

Pozele din articole sunt doar pentru a va face o impresie, daca va intereseaza un anumit segmen imi spuneti si rezolv.

Oldboy

2008-05-10T13:41:00.000-07:00

De ceva timp am tot auzit despre filmul asta si m-am decis sa vad de ce se tot vorbeste despre el.Nu ma asteptam sa fie mare lucru si nici acum nu-mi vine sa cred cum de am putut sa fiu atat de ignorant.Filmul incepe relativ incet,Oh Dae-Su,un om de afaceri coreean ce se plimba beat pe strazile Seoulului in Craciunul anului 1986 este arestat pentru tulburarea linistii publice,iar dupa o cearta amuzanta cu un cuplu in sectia de politie este luat de catre fratele sau si apoi rapit.In urmatorii 15 ani el va trai intr-o garsoniera murdara,sedat,inscenat cu crima sotiei si supravegheat in permanenta,perioada in care isi va antrena trupul si mintea pentru a afla cine si de ce l-a rapit.Dupa ce a reusit sa fuga si sa ajunga pe acoperisul cladirii in care a fost inchis,reuseste sa ajute un om sa se sinucida(da,am scris bine),dupa ce i-a povestit tragedia vietii sale si deviza filmului:"Chiar daca sunt o bestie,nu am si eu dreptul de a trai?",dar refuza sa o asculte pe a lui.Restul povestii n-are rost sa fie dezvaluita,intrucat ar strica totul.

Dupa introducerea asta mai lunga sper ca v-ati dat seama ca filmul acesta nu este unul obisnuit.Aparut in 2003 in Coreea de Sud,a reusit sa castige mai multe premii importante,printre care si Le Grand Prix la Cannes,al 2-lea premiu ca importanta al festivalului dupa Palme d'Or,o performanta remarcabila pentru un film care la prima vedere pare doar lung,violent,intortocheat dar apoi arata o poveste interesanta si originala,ce pune la incercare si sentimentele spectatorilor,cativa actori geniali.Pe scurt un tur de forta al cinematografiei,dar care nu este recomandat celor mai sensibili,din cauza unor scene mai extrem,sau ca sa citez din D-l profesor"de baiat mai mare".Totusi,daca vreti sa vedeti ceva inedit si interesant si credeti ca rezistati,v-il recomand cu cea mai mare caldura.Pentru mine cel putin a meritat si sper sa incercati macar sa-l vedeti.

Puncte forte:povestea,actorii,scena luptei
Puncte slabe:poate fi prea lung sau prea scurt.depinde daca o sa va placa sau nu

Nota mea:10/10
PS:Imi pare rau ca am postat abia acum,dar contul vechi nu mai merge si a trebuit sa ma chinui cu altul

Tu pliezi hartii?

2008-05-10T02:16:00.000-07:00

Este uimitor ce pot face unii oameni cu o simpla bucata de hartie!

Make A Kawasaki Rose - video powered by Metacafe

Origami (din japoneză 折り紙 origami, hârtie pliată) constituie arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte.

Există multe stiluri de origami, acestea pornind de la cele mai simple compoziţii până la compoziţii extraordinar de complexe, alcătuite din mai multe unităţi origami pentru a forma un poliedru, precum şi reprezentări formate din două sau mai multe coli de hârtie. Cu toate aceste multe forme de abordare, cele mai simple forme de origami sunt modelele formate dintr-un pătrat de hârtie, fără a utiliza lipiciul. Se pot folosi diferite feluri de hârtie, de la cea subţire la cea groasă, precum şi hârtia velină a revistelor sau hârtia de împachetat.

Arta origami a fost creată în baza aceleaşi estetici care a stat la baza ceremoniei ceaiului (cha no yu).

Pe lângă valoarea estetică, arta origami mai are, în viaţa cotidiană, şi una utilitară în vestimentaţie (broşe, ornamente de păr) şi decorarea interioarelor (lămpi, bibelouri, abajururi). Uneori îndemânarea meşteşugului origami produce cupe, farfurii, cutii de diferite forme, şerveţele ornamentale.

În România, arta plierii hârtiei este încă considerată a face parte doar din segmentul disciplinelor pedagogice care dezvoltă îndemânarea, uitându-se, poate din ignoranţă, de latura spirituală pe care această artă o are în ţara ei de origine, Japonia.

Incursiune in Transilvania

2008-05-09T14:04:00.000-07:00

Era evident faptul ca articolul meu va avea o oarecare legatura cu Ardealul,doar este patria mea si locul meu de bastina, pe pamant ardelenesc am facut primii pasi in viata,asadar avand in vedere si faptul ca in vacanta de Paste mi-am vizitat locul natal,facand si un tur prin patria mea,am remarcat pe langa peisajul de vis(in special Tg. Mures-Sighisoara-Brasov) si palcurile de case sasesti,care mi s-au parut foarte simpatice,dar in acelasi timp si rupte parca dintr-o alta realitate,dintr-un timp straniu,uitat,pentru ca majoritatea au fost parasite de catre sasi;si multitudinea de biserici fortificate si nu numai.Mi-au placut din totdeauna casele vechi,eventual de piatra,sau de lemn,bisericile,manastirile,chiliile,catedralele si atmosfera rece si in acelasi timp calda si calma din lacasul sfant,castelele,muzeele,casele memoriale,monumentele si cetatile batrane.Am chiar locul meu de inchinaciune preferat, si anume Catedrala Catolica din Comuna Ditrau.Cum spuneam,m-am decis sa-mi astern impresiile de calatorie pe pamant transilvan.

Transilvania este patria bisericilor sasesti fortificate. Construite incepand cu sec. XI de catre germanii veniti in aceasta regiune bogata, fugind din calea foametei ce domnea cam peste tot in Europa, ele serveau la protejarea rezervelor fiecarei familii de invaziile turcesti si au fost bine intretinute de-a lungul timpului. Astazi mai exista aprope 100 de astfel de constructii dintre care cea mai importanta fiind Biserica Fortificata de la Biertan.Nu trebuie insa uitate nici cele situate in zone mai putin accesibile, si tocmai de aceea mai fermecatoare, cum ar fi Viscri, un mic colt de paradis.Regiunea cuprinde 178 de sate săseşti. Şapte dintre ele – în care există Biserici Medievale Fortificate – se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1993(Câlnic (Kelling),Valea Viilor (Wurmloch),Biertan (Birthälm) ,Saschiz (Keisd),Viscri (Deutschweisskirch) ,Dârjiu (Székelyderzs) ,Prejmer (Tartlau) ).Asezarile sasesti sunt caracterizate de un sistem specific de cultivare al terenului, un model de aşezare şi organizare a gospodăriilor ţărăneşti, păstrate încă din Evul Mediu.Casele sasilor sunt aliniate de-a lungul străzii, având porţi înalte dincolo de care nu se vede ograda..Toate aceste aşezări au fost întemeiate de saşii veniţi în Transilvania începând cu secolul al XII-lea la chemarea Regelui Geza al II-lea al Ungariei pentru a cultiva pământul şi a apăra graniţele imperiului maghiar.Neam de origine germanica,venit din partile occidentale ale Germaniei,din Flandra,Olanda si Luxemburg,sasii si-au păstrat dialectele din locurile de origine. De exemplu in satul Deutschweisskirch (Viscri – numele românesc), din comuna Buneşti, Judeţul Braşov, cei 28 de saşi care mai trăiesc acolo vorbesc un dialect foarte apropiat de limba vorbită în Luxemburg.Si dupa acest scurt istoric va voi delecta cu imagini de pe pamant sasesc,iar daca pasii va vor purta vreodata pe aceste meleaguri nu veti regreta ceea ce veti avea ocazia sa "gustati",iar daca sunteti pasionati ai calatoriilor va fi o adevarata experienta,pentru ca tara noastra este atat de frumoasa,dar noi pe langa faptul ca nici macar nu o cunoastem in intregime,nici nu stim s-o apreciem,s-o respectam si s-o valorificam.Enjoy!

Hainele de sub haine

2008-05-09T13:20:00.000-07:00

Cum au ajuns doamnele sa poarte lenjeria intima? Este greu de stabilit geneza exacta a „hainelor de sub haine”, dar am putea considera ca „frunza” purtata de Eva în gradina Edenului este cel mai vechi stramos al chilotului. Denumirea de lenjerie deriva de la frantuzescul „lin” care înseamna bumbac.
În antichitate, hainele erau purtate la început direct pe corp. Apoi doamnele romane au adaugat „tunica intima”, care s-a pastrat si în Evul Mediu la curtile nobiliare.
Primele modele de corset si lenjerie intima au aparut în secolul XV, iar piesa de baza era deseori decorata si încrustata cu numele iubitului. Pâna în secolul XVIII numai femeile batrâne, bolnave sau de rang social inferior purtau pantalonasi lungi din matase, bumbac sau lâna sub rochii, doamnele de lume buna fiind considerate indecente daca purtau asa ceva. Daca pâna atunci era scandalos sa porti „haine pe sub haine”, în sec al XIX – lea, odata cu moda crinolinei, a devenit inacceptabil sa nu o faci. Lungi captuseli din bumbac, care se prindeau în talie - niste fuste mai flexibile – protejau femeile de expuneri indecente.
În anii 1900, este promovata imaginea femeii fragile si delicate. Talia de „clepsidra” ce se obtinea prin strângerea nemiloasa a corsetului, dispare, deoarece obiceiul provoca dese lesinuri ale doamnelor care purtau permanent în geanta saculete de saruri cu mirositoare. Corsetul dispare în urma unor campanii de presa în favoarea unor haine accesibile femeilor active si muncitoare. Dispare si juponul, slipul îsi reduce volumul, apar ciorapii sutinuti de jartiere. Începând cu secolul al XX-lea lenjeria intima feminina devine obiect de imaginatie al designerilor. În anii '20-'30 apare primul combinezon-slip, stramosul body-ului. Dupa razboi, se revine la „talia de viespe”. În anii '60 apare fusta mini care duce la aparitia inevitabila a colantilor opaci sau stravezii care, daca în trecut faceau parte din domeniul lenjerie, acum ajung vesmânt de suprafata.

Traditii în arta machiajului

2008-05-09T13:18:00.000-07:00

Vechile ritualuri cotidiene de înfrumusetare nu sunt cu nimic mai prejos decât cele contemporane. Machiajul cu pudra colorata are 10.000 de ani iar ustensilele pentru machiaj si chiar recipiente ce se închideau ermetic pentru a pastra fardurile dateaza înca din anul 5.000 î. Hr.
Cuvantul arab pentru fardul de ochi (khol sau kohol), înseamna liniste, calm. Egiptenii au dat aceasta denumire sulfurii de plumb, apoi oxigenului de magneziu, pe care le utilizau în machiaj. Pentru machiajul ochilor se foloseau doua culori: negrul (kohl) pentru pleoapa superioara si verdele malahit pentru cea inferioara. Femeile din antichitate aveau o stralucire deosebita a ochilor aplicând un bastonas înmuiat în khol direct pe pupila. Rujurile sub forma creioanelor, serveau la accentuarea stralucirii buzelor. Pentru obraji se foloseau diferite pudre si farduri pe baza de cinabru. Pentru a fi cât mai atragatoare si incitante, femeile îsi colorau în rosu corai vârful degetelor palmelor, degetelor de la picioare, calcâiele si uneori chiar si sfârcurile. Ele realizau aceasta cu ajutorul sucului de "kufra". Aceasta planta, cunoscuta sub numele de henna este folosita si azi de multe femei pentru vopsirea parului. În Grecia, femeile au folosit carbonatul bazic de plumb pentru a-si albi fata. Aceasta substanta a ramas populara timp de secole. Datorita actiunii sale toxice, putea provoca chiar moartea celor care o foloseau. Pielea era unsa cu un preparat din ocru galben, ce dadea reflexe aurii, iar linia decolteului era fardata cu albastru. În Sparta si Atena antica, machiajul era permis numai curtezanelor. Chiar daca cele mai scumpe retete de farduri erau exclusiv la dispozitia nobililor, si sclavele aveau fardurile lor. Fardurile erau preparate proaspat si mereu parfumate.
Kholul chiar avea scrisa pe recipient data expirarii.

CHARLIE CHAPLIN

2008-05-09T12:57:00.000-07:00

Charlie Chaplin

Aparitia filmului la finele secolului al XIX-lea, a declansat o evolutie semnificativa la inceputul secolului al XX-lea. Filmele mute au dat nastere mai multor vedete populare ce desfatau marele public, dar, in epoca filmelor vorbite, multe dintre aceste vedete au disparut de pe ecran, cu o singura exceptie. Dobandind popularitatea ca unul dintre cei trei Regi ai Comediei din epoca filmelor mute, un om despre care se spune ca si-a lasat amprenta asupra mai multor domenii,de la cinematografie la arta, Chaplin a supravietuit cu iscusinta tranzitiei la filnele vorbite. Cu toate acestea, in vreme ce Chaplin, comical, a facut publicul din lumea intreaga sa rada in hohote, asupra omului din viata reala plana o umbra intunecata inca de cand era un baietel , de pe vremea cand tanjea sa ajunga un comic.

Charles Spencer Chaplin s-a nascut la Londra, pe 16 aprilie 1889.

Regele universal al comediei,Charlie Chaplin, a produs capodopere caracterizate prin patos si cutezanta. Persoana care, prin filme, ne-a invatat ce e dragostea si ne-a implinit dorinte, a avut, in copilarie si adolescenta, parte de o viata marcata de o intensa tragedie, pe care avea sa o poarte cu sine tot restul vietii.

Familia Chaplin locuia in centrul Londrei pana cand Chaplin senior a inceput sa bea si astfel familia s-a destramat in 1890 cand Hannah a divortat.Aceasta i-a crescut singura pe cei doi fii ai sai. Initial acestia traiau modest,Hannah fiind vedeta in centrul orasului si inytretinanad 3 persoane cu 20 lire sterline pe saptamana.

Dupa ce veniturile aduse de mama lor au inceput sa scada dramatic din clipa in care aceasta nu a mai putut canta pe scena,vietile celor 3 sau inrautatit si astfel au ajuns in 1896 la azilul pentru saraci.De acolo, dupa trei saptamani au fost transferati la Scoala Hanwell de la periferia Londrei unde au trecut prin multe necazuri.

Cand in cele din urma, mama lor a venit sa-i ia,dupa ce au fost eliberati,se incheiase un capitol de viata, dupa un an petrecut la azilul de saraci, dar legatura lor cu acest loc nu avea sa dispara niciodata cu adevarat.

. In 1908 s-a alaturat companiei teatrale a lui Fred Karno, din care facea parte si Stan Laurel. In 1912 trupa a plecat intr-un turneu in Statele Unite, iar Chaplin s-a decis sa ramana acolo. Dupa un an, producatorul Mack Sennett l-a luat la Keystone Studio, care se mandreau deja cu nume precum Roscoe 'Fatty' Arbuckle, Mabel Normand, si Mack Swain. Dar Chaplin i-a surclasat pe acestia, reusind sa faca 35 de filme intr-un singur an.

Primul sau film a fost Making a Living (1914); insa urmatorul film, Kid Auto Races at Venice

Incepand cu 1915, Chaplin a scris, regizat, produs si, desigur, jucat in toate filmele sale. S-a alaturat companiei Essanay Company, iar in 1917 erau lansate The Immigrant (1917) si Easy Street (1917). In 1918, impreuna cu fratele sau, isi deschideau propriul lor studio in Los Angeles, iar in 1919 se asociau cu Douglas Fairbanks, Mary Pickford si D.W. Griffith si formau United Artists, pentru a-si produce propriile filme. Dar primul film facut de catre Chaplin la aceasta companie a fost A Woman of Paris (1923). Au urmat The Gold Rush (1925) si The CircusCity Lights, iar urmatorul sau film a fost was Modern Times (1936), care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari succese ale sale. Filmul The Great Dictator (1940), acuza regimul nazist. Chaplin interpreta un rol dublu, fiind u barbier evreu ce luptase in primul razboi mondial si maleficul Adenoid Hynkel, dictatorul Tomaniei.

In 1945 a inceput sa lucreze la Monsieur Verdoux (1947), iar in 1952 lansa cel mai bun film sonor al sau, Limelight in care juca si bunul sau prieten, Buster Keaton. In acelasi an, s-a trezit tarat in isteria anti-comunista ce pusese stapanire pe SUA, fiind acuzat de autoritati ca ar avea tendinte comuniste. Scandalizat si deprimat, Chaplin a parasit Statele Unite, plecand in Elvetia. In timpul sederii sale in Europa, a mai facut doua filme: A King in New York (1957), lansat in America cu 20 de ani mai tarziu si ultima sa pelicula, A Countess from Hong Kong (1967), ce-i avea in distributie pe Marlon Brando si Sophia Loren. Ironic, acesta a fost si singurul insucces al lui Chaplin.

In 1969, Chaplin a inceput sa lucreze la alte filme, printre care si "The Kid" si "The Circus". Avea de gand sa faca si un film numit "The Freak" cu fiica sa Victoria Chaplin in rolul principal, in care ea sa poarte aripile pe care el insusi le purtase cu 50 de ani in urma in The Kid. Dar, pe atunci Chaplin avea deja 80 de ani si s-a retras sa locuiasca in Vevey, Elvetia.

In 1975 a fost numit Cavaler de catre Regina. A murit in somn, in noaptea de Craciun a anului 1977. (1914), avea sa-i schimbe intreaga cariera. In aceasta pelicula purta pantaloni largi imprumutati de la Roscoe 'Fatty' Arbuckle, niste pantofi imensi de-ai lui Ford Sterling, o jacheta minuscula, o palarie melon si o mustata de marimea unei periute de dinti. (1928), pentru care a primit un Oscar. In 1931 lansa (1936), care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari succese ale sale. Filmul City Lights, iar urmatorul sau film a fost was Modern TimesThe Great Dictator (1940), acuza regimul nazist. Chaplin interpreta un rol dublu, fiind u barbier evreu ce luptase in primul razboi mondial si maleficul Adenoid Hynkel, dictatorul Tomaniei.

In 1945 a inceput sa lucreze la Monsieur Verdoux (1947), iar in 1952 lansa cel mai bun film sonor al sau, Limelight in care juca si bunul sau prieten, Buster Keaton. In acelasi an, s-a trezit tarat in isteria anti-comunista ce pusese stapanire pe SUA, fiind acuzat de autoritati ca ar avea tendinte comuniste. Scandalizat si deprimat, Chaplin a parasit Statele Unite, plecand in Elvetia. In timpul sederii sale in Europa, a mai facut doua filme: A King in New York (1957), lansat in America cu 20 de ani mai tarziu si ultima sa pelicula, A Countess from Hong Kong (1967), ce-i avea in distributie pe Marlon Brando si Sophia Loren. Ironic, acesta a fost si singurul insucces al lui Chaplin.

In 1969, Chaplin a inceput sa lucreze la alte filme, printre care si "The Kid" si "The Circus". Avea de gand sa faca si un film numit "The Freak" cu fiica sa Victoria Chaplin in rolul principal, in care ea sa poarte aripile pe care el insusi le purtase cu 50 de ani in urma in The Kid. Dar, pe atunci Chaplin avea deja 80 de ani si s-a retras sa locuiasca in Vevey, Elvetia.

In 1975 a fost numit Cavaler de catre Regina. A murit in somn, in noaptea de Craciun a anului 1977.

Minunata lume a lui Charlie,cu lacrimi si rasete, a fost continuatade persoanele care pur si simplu il adorau,si nu numai in cinematografie, ci si in televiziune si in animatie.Charlie a trecut de la filmele mute la cele vorbite, personajele sau ramanand memorabil.

Julian Beever - desene "3D" pe asfalt

2008-05-08T23:53:00.000-07:00

Julian Beever este un artist britanic ce realizeaza desene cu creta pe asfalt din 1990. Cele mai spectaculoase lucrari ale sale sunt cele distorsionate in asa fel incat, privite dintr-un anumit unghi, sa dea impresia de 3D.

Am fost surprins cand am aflat ca aceasta imagine este realizata cu creta pe asfalt, avand impresia ca este o realizare 3D.

Astfel arata imaginea de mai sus privita dintr-un alt unghi. Iluzia dispare si este posibila intelegerea modului in care a fost realizat desenul.

Reflectiile din apa si cercurile lasate de barca in urma mi s-au parut foarte bine realizate. Si in aceasta imagine este creata iluzia de 3D.

Aceasta imagine este una dintre preferatele mele. Iluzia creata mi se pare aproape perfecta, fiind amplificata si de pozitionarea lui Beever.

O imagine macabra (scheletul ce incearca sa urce pe peretele din spate a contribuit cel mai mult la crearea acestei impresii). M-a impresionant modul in care au fost realizate umbrele. Creatia, in ansamblu, mi se pare foarte reusita.

Trecatorii se feresc sa calce in locul unde este desenata groapa de nisip, avad impresia ca aceasta este reala.

Imaginea mea favorita. Expresia faciala a lui Beever este foarte amuzanta.

La o privire mai atenta se observa liniile de pe asfalt, altfel fiind foarte greu de realizat ca nu este vorba de 3D.

Desenele realizate de Julian Beever se afla pe strazile din "toata lumea". Pe langa acestea el a realizat si picturi murale, replici ale maestrilor si colaje.

Arta din spatele jocurilor video

2008-05-08T21:31:00.001-07:00

Conform pictorului/sculptorului elvetian Alberto Giacometti: "Arta nu are scopul de a reproduce realitatea, ci de a crea o alta realitate de aceeasi intensitate"; aceasta afirmatie fiind si una dintre cele mai bune definitii ale realitatii virtuale din jocurile video.

Jocurile video si arta sunt foarte strans legate deoarece, daca ne uitam la modul de concepere al unui joc vom constata ca acesta inglobeaza diverse activitati ce sunt considerate artistice: mai intai, scrierea scenariului (un pas foarte important fara de care nu se poate crea un joc - uneori povestea este atat de captivanta incat este transformata in film sau transpusa pe paginile unei carti; exista si procesul invers in care un film sau o carte sta la baza unui joc), crearea "concept-art-ului" (forma primitiva a jocului - sunt niste poze ce servesc drept model pentru programatorii jocului; ele prezinta, in linii mari, felul in care vor arata personajele si lumea virtuala din joc), "motion capture"/"mocap" (inregistrarea digitala a miscarilor personajelor), interpretarea vocilor personajelor (se face de catre actori profesioniti in studiouri de specialitate) si alegerea muzicii. Totusi, trebuie spus ca nu toate jocurile pot fi catalogate drept arta, doar cele care au elemente (dintre cele prezentate anterior) de o calitate superioara - pentru a crea un astfel de joc este insa nevoie de mult timp si de o suma de bani ce poate atinge valori impresionante.

Chiar daca unii dintre voi nu considerati jocurile video ca fiind o forma artistica, nu poate fi negat faptul ca, ceea ce sta la baza crearii lor este arta in stare pura.

Materiale video/foto:

- slide-show cu "concept-art-ul" mai multor jocuri:

(pentru a vedea pozele intr-o rezolutie mai mare apasati pe slide-show)

- interviu ce abordeaza subiectul articolului:

(din pacate, spre sfarsit, se indeparteaza de la subiect)

- sesiune de "mocap":

(este destul de amuzant de privit)

- filmulet cu secvente din jocuri ce pot fi considerate arta:

Creatia lui Stanley Kubrick

2008-05-08T12:25:00.000-07:00

O adevarata inspiratie pentru generatiile ce ii urmeaza, un controversat regizor si director, dar considerat unul dintre cei mai mare regizori ai secolului XX, Stanley Kubrick a parasit lumea in ziua de 7 martie a anului 1999, in Marea Britanie.

Interesul artistului pentru lumea cinematografiei a aparut dupa momentul ruperii relatiei dintre el si Toba Metz, cand si-a dat seama ca atractia sa era complexitatea miscarii fluide a camerei regizorului german Max Ophuls. Ulterior, s-a constatat ca Ophuls nu numai ca i-a deschis privirea catre viata filmului, dar i-a creat si un anumit stil vizual al regiei in filmele proprii.

Imaginarul creatorului Kubrick uimeste prin viziunea nemarginita a diferitelor ipostaze ce le-a captat pe pelicula, de la teme istorice ca Roma antica sau razboinici din World War I sau cei din razvoiul vietnamez, la comedie, la dragoste, chiar si horror si thriller psihologic. Dar probabil cea mai cunoscuta creatie a sa, ce abordeaza tema aventurii si a Sci-Fi-ului, "2001: A Space Odyssey", va ramane total "perturbanta" pentru cel ce se uita la film datorita frumusetii imaginilor create in anul 1968, intelegerii ca efectele speciale nu sunt date doar de computere, cum se intampla in ziua de astazi, ci de cel ce gandeste filmul, ce si-l imagineaza, ce il simte ca pe propriul fat. De asemenea, filmul exprima celui ce il priveste o noua perceptie asupra peliculei de filmat, moment in care poate fi sesizat interesul inital al maestrului Kubrick: fluiditatea imaginilor in decursul secundelor. Aceasta noua viziune nu doar ca socheaza prin simpla intiparire in minte dar reuseste sa acapareze gandirea pentru o perioada de timp; pentru ca filmul in definitiv este o aglomeratie de molecule pe o bucata de plastic ce iau forma prin simpla lovire a multimii cu o sau mai multe raze de lumina. Un alt film socant dar memorabil al sau este "Full Metal Jacket", ce descrie viata unui soldar aflat in razboi, creeaza controverse si in ziua de astazi prin duritatea sa si lipsa ascuderii dupa copertina cenzurii si a nerecunoasterii anumitor limite psihice ale omului fata de muritorul de rand. F. M. J. este intruchiparea fricii si a panicii omului in situatii cu adevarat limita, indiferent ca este vorba despre propria persoana sau a unui prieten sau amic. Totusi, Stanley Kubrick nu s-a oprit doar asupra stiintei si a violentei/cruditatii, ci si asupra comediei, cu filmul "Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb", in care un holocaust nuclear are loc datorita unor infiltrari in lumea politica si a unor greseli. Dar un film cu o asemenea poveste nu pare deloc comica, ba din contra, chiar mai tulburatoare decat ce'a a F. M. J.-ului. Aici a intervenit geniul lui Stanley Kubrick, folosind satira in acest film, el dobandeste umorul necesar pentru a face publicul sa inteleaga absurditatea unui razboi nuclear in viata de zi cu zi.

Sunt de parere ca un film al lui Stanley Kubrick nu trebuie pierdut pentru ca ai sansa ca de fiecare data sa aprofundezi o idee ce ai inteles-o intr-o vizionare trecuta sau sa descoperi ceva nou, un detaliu care poate fi important pentru tine. Spun acestea deoarece in grandoarea creatiei sale, Stanley Kubrick, a reusit sa insereze in cate un film o multime de idei, mentalitati, parti imaginare si invataturi ce nu merita uitate nicio data.

In final iti propun sa vizionezi trailer-ul filmului "Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb":

Grafica 3D pe calculator

2008-05-07T14:25:00.000-07:00

Grafica 3D, adica grafica tridimensionala se regaseste pe calculatoarele personale ca un update de la grafica 2D.
Putem considera acest mod virtual de reprezentare a obiectelor o arta, deoarece majoritatea lucrarilor sunt foarte spectaculoase din diferite puncte de vedere.
- Unele lucrari 3D au scopul de a reprezenta obiecte reale. Aceste proiecte se realizaeaza efectuand masuratori exacte, iar apoi transpuse intr-un program de grafica tridimensionala. In zilele noastre modelarea tridimensionala a ajuns la nivel foarte inalt, majoritatea programelor utilizand efecte si programe de redat lucrarea intr-un mod foto-realistic, cu alte cuvinte produsul finit arata ca si cum ar fi o poza facuta cu un aparat foto de o calitate inalta si o rezolutie mare.
- Alte proiecte sunt folosite pentru realizarea animatiilor. Acestea pot fi fotorealistice (Acest tip de grafica 3D este folosita in general in jocurile video de noua generatie sau chiar in filme, ex. Al cincelea element), sau sub forma de desen animat (gen. Shrek)
Shrek

Crysys

Mangore

- Grafica 3D se regaseste si in proiectele arhitectilor sau inginerilor proiectanti de masini.

Proiectarea tridimensionala a unei caseMasina modelata in 3Ds Max.

- Reprezentarea tridimensionala asistata de calculator este folosita din ce in ce mai mult in foarte multe domenii cum ar fi: fizica, matematica, astrologie, anatomie, biologie, chimie.

KABUKI LA SIBIU

2008-05-06T23:41:00.000-07:00

Kabuki la Sibiu Compania Heisei Nakamuraza, unul dintre cele mai cunoscute nume in teatrul kabuki, va deschide Festivalul International de Teatru de la Sibiu de anul acesta cu piesa “Natsu Matsuri Naniwa no Kagami” (Reflectare a festivalului din Osaka), scrisa in anul 1745. Compania Heisei Nakamura va sustine in cadrul aceluiasi Festival in total 4 reprezentatii in zilele de 29, 30, 31 mai si 1 iunie, dupa urmatorul program: 29, 30, 31 mai: ora 22.001 iunie: ora 19.00 Toate spectacolele vor avea loc la Hala Libra-Balanta din Sibiu, iar durata unui spectacol va fi de 2h. Compania Heisei Nakamuraza numara aproximativ 88 de membri si va fi condusala Sibiu de domnul Jun’ichi Sakumoto .Compania a sustinut recent spectacole de kabuki la New York si Berlin. Este prima reprezentatie in intregime a unei piese de kabuki in Romania, in interpretarea exceptionala a unor actori de prestigiu ai acestui gen de teatru traditional japonez. Pretul unui bilet este de 20 lei. Detalii puteti gasi si pe site-ul oficial al Festivalului International deTeatru Sibiu 2008: http://www.sibfest.ro/

Restul e tacere

2008-05-06T00:49:00.000-07:00

M-am gandit ca daca tot suntem la aceasta tema(cinematografia) pot sa va povestesc si eu putin despre ultimul film pe care l-am vazut si care m-a impresionat; m-a impresionat atat prin poveste cat si prin modul in care a fost filmat, jocul actorilor. Sincer, il recomand tuturor, e un film care merita vazut, va dau insa un sigur sfat: luati-va tot timpul din lume pentru a-l urmari pentru ca dureaza 140 minute (poate acesta e singurul lucru care mi-a displacut).

Regia: Nae Caranfil

Scenariul: Nae Caranfil

Distributie: Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeta

Tanarul Grig este fiul unei vedete a Teatrului National, acum aproape 100 de ani. Prea scund pentru scena, prea timid cu femeile, excesiv in stilul de viata, fiul e pe cale sa comita greseala capitala, pacatul de neiertat in ochii tatalui: sa regizeze un film de cinema! Il viseaza ca pe cel mai grandios si mai lung film realizat vreodata. Va fi reconstituirea fidela a razboiului cu turcii, prin care Romania isi cucerise independenta cu 35 de ani in urma.

Leon, un mosier local atins de deliruri mesianice si auto-proclamat Patron al Artelor, devine finantatorul intregii afaceri. Tot el devine, pe rand, protectorul lui Grig, dascalul sau, parinte substituit, partener necinstit si dusman pe viata.
Dar va putea GAUMONDE, compania franceza ce controleaza piata cinematografica peste tot in Europa, sa accepte competitia cu o productie independenta de asemenea amploare? Si daca da, va obtine Grig, prin aceasta victorie, respectul tatalui sau?
O poveste (in mare parte) adevarata.

Lucruri ar mai fi de spus despre acest film dar astept sa il vedeti si voi ca sa-l putem comenta. Sper ca, macar putin, sa va fi facut si pe voi curiosi. Din pacate, filmul nu se mai gaseste in cinematografe asa ca bafta in cautarea si gasirea lui.
Pana atunci...Restul e tacere ;)

Teatru lectura

2008-05-06T00:27:00.000-07:00

Avand in vedere faptul ca de curand cativa dintre voi au asistat la un ansamblu de piese de teatru lectura ( uni dintre noi/voi chiar ati jucat pe scena Teatrului Foarte Mic) m-am hotarat sa vorbesc despre acest subiect.Teatru lectura a aparut pentru a scoate in evidenta si a valorifica un scenariu , o piesa inainte de a fi pusa in scena .Aceasta forma te teatru este defapt o etapa prin care trece o piesa pentru a fi realizata: textul este ales, regizorul realizeaza cu cativa actori teatru lectura unde piesa este jucata pe roluri ,atentia fiind indreptata exclusiv catre interpretarea textului si intrarea in caracterul personajului, lucru realizat fara gesturi sau miscari doar prin intonatie, pauze si interactiune verbala.In general decorul lipseste , scena fiind amenajata simplu: o masa in mijlocul scenei, scaunele asezate radiar in jurul ei.Sala este , cele mai multe cazuri, mica ca publicul auditor sa capteze esenta piesei.Dupa reprezentatia teatrului lectura publicul auditor asista la o discutie/dezbatere despre piesa unde se contureaza punctele tari si punctele slabe ale piesei precum subiectul , punctul culminant , in pricipiu esenta piesei .Dupa aceasta "evaluare" piesa urmeaza sa fie pusa in scena sau nu in functie de rezultatul obtinut prin teatrul lectura.
http://uk.youtube.com/watch?v=jERFchd_5Bs
http://uk.youtube.com/watch?v=uHQ8tDcd9LM

Daca exista intrebari legate de acest subiect le astept , avand in vedere ca in momentul de fata nu stiu exact ce ar mai putea interesa pe cineva despre acest subiect.
Cateva lucruri despre Teatrul Mic care gazduieste teatru lectura si posibile spectacole :
http://www.teatrulmic.ro/spectacole/ELEVATOR.htm

BD in actiune!!!

2008-05-04T07:11:00.000-07:00

Stateam si ma gandeam la o tema pentru un articol. Vroiam ceva care sa includa cinematografia romana care este sub-apreciata [daca te duci pe strada si intrebi oamenii de actori majoritatea or sa-ti dea raspunsuri banale gen: Brad Pitt. De ce? Pentru ca suntem asaltati de o puzderie de filme si seriale americane(in cea mai mare parte), englezesti si latine(telenovele de toate zilele) al caror singur atribut este ca sunt comerciale, nu stralucitor de bune. La pomul laudat nu te duci cu sacul:D]. Deci dupa cum spuneam, ma gandeam care a fost filmul meu roman favorit. Bingo! Mi-am adus aminte. (sa nu uitam si de "Liceeni"-alt film care merita)

B. D. în acţiune
România, 1970, comedie(de parca nu stiati asta deja)
Distribuţia: Toma Caragiu
Sebastian Papaiani
Puiu Calinescu
Dem Rădulescu
Iurie Darie
Jean Constantin
Subiect: Primul film din seria BD, realizat în anul 1970(daca va uitati la scenele de mai jos o sa vedeti ca este exceptional ca realizare cinematografica: pelicula finita, contrast, lumina etc. pentru Romania si pt vremea aceea), a fost o mare lovitură la acea vreme. Ingredientele erau simple: cei mai buni actori de comedie, răsturnări de situaţie şi intrigă poliţistă specifică umorului burlesc din filmele cu Louis de Funes (Jandarmul şi jandarmeriţele, Jandarmul şi extratereştrii, Jandarmul se însoară etc.<=Doamne ce mult mi-au placut si filmele astea). "BD în acţiune", în regia lui Mircea Drăgan este o comedie savuroasă avînd în prim-plan faimoasa Brigadă Diverse, un departament poliţienesc atipic, care rezolvă infracţiunile prin mijloacele cele mai pline de umor cu putinţă.Toma Caragiu, Dem Rădulescu şi Puiu Călinescu dau adevărate recitaluri actoriceşti, făcînd cinefilii să le regrete încă o dată prematurele dispariţii.

["Nici nu va salut. Buna ziua!"]

[doamne ce figuri au cand zice raspunsul corect:))))]

Nu de putine ori mi-a fost dat sa vad ca exista persoane care nu au auzit niciodata de seria BD(BD in actiune, BD la munte si la mare, etc.), ceea ce mi se pare mare pacat... Cum sa nu auzi de asa un film, cum sa nu stii ca au fost in distributie unii dintre cei mai mari actori pe care i-a avut Romania?... Jean Constantin, Dem Radulescu, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani!!(pacat ca nu a fost si George Birlic-ar fi fost muult mai amuzant). Dupa parerea mea nu exista in momentul actual in Romania actori care sa-i egaleze(si nici interese si fonduri pentru un asemenea gen de filme), ceea ce este mare pacat, pentru ca Romania ar avea nevoie de asa filme, nu de "La bloc", "La servici"... si multe alte tampenii care sunt acum pe posturi(revenim la ceea ce ziceam mai sus de seriale comerciale). Intr-un reportaj realizat de Readers Digest s-a constatat ca in perioada comunista romanii aveau un pregnant simt al umorului, care insa a disparut acum. Pacat...

Tribut Magnificientei

2008-05-04T04:20:00.000-07:00

Ei bine...treceam pe Victoriei si m-am oprit la numarul 111. Da, Muzeul National de Arta al Romaniei. Un afis mare mare mare pe care scria "Tribut Magnificientei" si dedesubt, "ilias LALAOUNIS, bijuterii si microsculptura 1940-2000". O expozitie de bijuterii inspirate din diverse perioade istorice, din universul micro sau macroscopic si chiar din corpul uman! Am sa citez acum ce scria pe fluturasul de prezentare:

"Un regal de frumusete, maiestrie, migala, bun gust si indrazneala in materie de bijuterii vi se ofera la MNAR.

Expozitia prezinta peste 300 de bijuterii si piese de arta decorativa care provin din 17 colectii create intre anii 1950-2000 de celebrul artist-bijutier grec Ilias Lalaounis.

Splendidele creatii in aur, argint si pietre pretioase expuse in spatiul elegant al fostului Palat Regal promit sa uimeasca publicul."

Expozitia se desfasoara intre 20 martie si 5 iulie 2008 si, dupa parerea mea este ceva ce merita vazut. Intr-adevar, uimeste publicul, insa pe mine una nu m-a uimit neaparat prin bun gust, ci mai degraba prin extravaganta si indrazneala.

Acum...o prezentare... "personala" as putea spune:

Sala nu e deloc mare, peretii gazduiesc vitrinele cu bijuterii, iar centrul incaperii contine mai mult obiecte decorative (sfat: nici macar sa nu atingeti geamul vreunei vitrine din greseala pentru ca veti fi admonestati imediat de catre una din doamnele care supravegheaza). Sa nu va asteptati sa vedeti aici vreun firicel de nichel sau vreo pietricica obisnuita...nici macar sticla daca imi amintesc bine. Numai aur, argint, pietre pretioase si semipretioase, cristale...deci prima impresie nu va fi ca sunteti intr-un magazin de bijuterii. Sunteti in mod sigur la o expozitie magnifica. Bun...exact in fata veti vedea o splendoare de sabie cu marmura, lapis lazuli, onix, in stanga este colectia inspirata din bijuteriile purtate de femeile din impreiul roman; undeva, tot pe centru gasiti colectia "amerindiana", iar in caz ca vreti sa va amuzati putin priviti opera "soarece in rama" din colectia "fantezii in argint", unde veti vedea un soricel foarte zambitor(aceasta colectie ar fi inspirata din desene ale copiilor). Asta e ce mi-a placut mie in mod special si mi s-a parut ca se potriveste intr-adevar cu titlul "tribut magnificientei". Alte exponate care implica multa multa migala si sunt de asemenea foarte spectaculoase sunt colectiile "flori de camp din Grecia" si "Microcosm". Furnici pe cate un piedestal de quartz roz sau papadii de aur du pietre precum onix, quarz alb sau turcoaze nu vezi chiar in fiecare zi.

Mai sunt colectiile inspirate din noile tehnologii (pentru inele si coliere care redau imagini vazute din satelit priviti, undeva pe dreapta colectia "miscare in spatiu"), inspirate din lumea moderna aflata tot timpul in miscare ("coregrafism" cred ca era numele ei) si nu in ultimul rand, colectia inspirata din corpul uman ("biosimboluri"). Eu una nu mi-am imaginat niciodata ca cineva ar fi interesat sa realizeze un inel care sa infatiseze ochiul in sectiune, un medalion care prezinta ovulul fecundat si chiar un colier in forma de sparmatozoid. Mi s-a parut putin nelalocul ei aceasca colectie, desi era si ea magnifica in felul ei si in mod sigur uimea publicul.

Tarziu mi-am dat seama ca, vis-a-vis de peretele pe care era scrisa istoria colectiei respective, puncte de reper si de inspiratie, era si o prezentare a persoanelor care chiar au purat aceste bijuterii. Asta mi s-a parut un lucru si mai nelalocul lui, pentru ca nu mi-as fi imaginat in veci o femeie purtand acele bijuterii...chiar nu le vad altfel decat in vitrina unui muzeu (si din cate am citit nu erau purtate la vreo prezentare de moda extravaganta).

Cam atat despre colectia grecului Lalaounis, imaginile de la aceasta expozitie sunt in majoritate protejate, motiv pentru care va invit sa faceti un click pe acest link pentru o prezentare oficiala si ceva fotografii reprezentative: http://www.fashionandbeauty.ro/press_center_tribut_magnificentei_expozitie_de_bijuterii_si_microsculptura_de_la_muzeul_de_bijuterii_ilias_Lalaounis_din_Atena.html

Arta tablourilor vii - Ikebana

2008-04-30T05:43:00.000-07:00

Din moment ce tot am vorbit despre Japonia,si cum mie imi place foarte mult aceasta tara,
pe langa articolele deja existente despre Noh,Kyogen si despre arta ceaiului m-am decis sa scriu
si despre Ikebana - arta aranjamentele florale în stil japonez.
Sintagma "arta tablourilor vii" mi se pare foarte potrivita pentru Ikebana deoarece
aranjamentele florale sunt mai mult decat deosebite.Ea este o ramura a cultului
pentru frumos din universul spiritual japonez. La inceput,in secolul VI,Ikebana era folosita pentru decorarea templelor budiste,iar odata cu trecerea timpului a fost folosita si pentru decorarea altarelor familiilor.Japonezii au dezvoltat un adevarat cult al florii:in primavara au festivalul ciresilor infloriti denumit sakura(ciresii sunt cultivati doar pt flori;ei nu fructifica),iar in toamna au festivalul crizantemelor. Arta aranjamentelor florale japoneze este cunoscuta saub numele de ikebana,kadoo sau seika.
Acum voi descrie putin aranjamentul in sine pt ca este foarte plin de simbolistica.Japonezii cred ca aranjamentul trebuie sa corecteze natura,iar asimetria este foarte importanta deoarece prefera natura care depaseste limitele bine cunoscute daca pot sa spun asa. Sunt folosite tulpini, ramuri desfunzite,frumze cu un contur deosebit. De obicei se alege o floare care este cea principala(sau mai multe flori la fel),iar restul florilor folosite au rolul de a o evidentia pe cea principala. Sunt folositi trandafiri,crizanteme,lalele,irisi s.a si ramuri inflorite de mar,cires sau alti pomi fructiferi.Pot fi folosite si plante exotice cum ar fi gerbera,orhidee,ficus,frunze de palmier etc.
          Legătura dintre om şi natură este redată prin trei linii, care simbolizează cerul, omul şi pământul. Cea mai importantă este reprezentată de ramura cea mai înaltă, care semnifică cerul. A doua ca importanţă este ramura mijlocie ce simbolizează omul. Ea trebuie aşezată oblic în vas, iar lungimea ei trebuie să acopere trei pătrimi din prima ramură. A treia linie este cea mai scurtă şi trebuie aşezată în partea din faţă a aranjamentului. Cele trei linii par să pornească din acelaşi loc. Foarte importanta in Ikebana este simbolizarea trecerii timpului si nici un aranjament nu este acceptat daca nu sugereaza acest lucru.Aranjamentele difera in functie de anotimp sau reprezinta diferite perioade ale vietii omului:copilaria,tineretea,maturitatea,batranetea etc.Trecutul este simbolizat de flori inflorite si frunze uscate,prezentul este sugerat prin flori intredeschise si frunze verzi in timp ce viitorul este reprezentat de boboci de floare.In functie de anotimp aranjamentul este mai bogat(vara) sau mai sarac(iarna).
            Alegerea vasului este de asemenea foarte importanta.Acesta este fixat pe un suport si poate fi înalt şi subţire, scurt, cu gura largă sau îngustă, ori larg şi jos, asemenea unui bazin. Vasele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatra,
desi la inceput erau confectionate din paie de orez.
          Prin acest articol am vrut sa subliniez inca o data profunzimea
anumitor popoare. In cultura
japoneza  aranjarea florilor exprima pacea interioara,echilibrul natural si
relatia dintre om si natura.Ikebana este expresia vietii si a competitiei dintre viata si moarte,bine si rau,echilibru si dezechilibru.Numele artei spune totul despre ea:in gramatica japoneză ikeru provine de la verbul "a trăi", şi semnifică "a face pe cineva să trăiască", iar bana provine de la cuvântul "hana"', care înseamnă "floare".

Tom Abercrombie

2008-04-23T12:03:00.000-07:00

Anii trecuti am citit un articol in National Geographic ce m-a impresionat foarte mult, despre unul din fotografii revistei, Tom Abercrombie.
T. Abercrombie a fost unul din cei mai importanti colaboratori ai revistei,
alturandu-se staffului in 1956, si primind in anul 1959 premiul "Fotograful anului".

A calatorit in intreaga lume, fotografiind peisaje naturale sau urbane, dar mai ales oamenii
ce ii intalnea in cale, astfel infatisand diversele culturi prin care a fost vizitator.
Aici gasiti cateva din pozele sale: http://ngm.nationalgeographic.com/ngm/0608/feature5/multimedia.html
T. Abercrombie avea un spirit de explorator si de aventurier, trecand prin diferite intamplari:
supravietuieste unei prabusiri cu avionul; reuseste sa scape de o banda amenintatoare din Cambodgia
pacalindu-i ca este francez (altfel ar fi fost omorat); in 1957 este primul jurnalist care pune piciorul pe Polul
Sud si ajunge la o statie stiintifica de acolo.

Dupa 1965, scrie articole frecvent despre lumea araba, calatoreste des in tarile islamice,
ajunge expertul revistei in subiectul Orientului Mijlociu, si chiar se converteste la religia musulmana.

Mai tarziu in cariera sa se orienteaza spre scris, fotografiile fiind facute mai mult de sotia sa, Marilyn.
Ultimul articol pentru revista a fost unul legat de impartirea Cehoslovaciei in 1992. Urmatorul an se retrage in Maryland cu sotia sa,
construieste o barca, navigheaza, si este invitat ca profesor in departamentul de geografie la Universitatea George Washington.
T. Abercrombie decedeaza pe 3 aprilie 2006 in urma unor complicatii la o operatie pe inima deschisa.

Ce spun prietenii lui despre Tom?
Cal Olson: "He was the best news photographer I ever knew: enthusiastic, innovative, inquisitive,
and possessing superlative news sense. A good troop."
J. Bruce Baumann: "He toured the world like most of us would take a Sunday drive. I remember being in awe of his ability
to make wonderful pictures,write with the best of them, and devour what life had to offer.
If you added the fact that he spoke something like a half dozen languages, it made him seem like
a genius in our midst. That much talent scared the hell out of me."
Bruce Dale: “Some time ago, while flying with Joe Judge and a bush pilot to a remote part of Alaska, we came to a mountain range enshrouded
in clouds. We circled for a while waiting for the clouds to lift when I noticed a small cabin on a lake below us.
Smoke was coming from the chimney. I suggested we land to kill some time and find out who lived there.
As our seaplane taxied towards the cabin, an old-timer stood on shore and beckoned us to come in. He was
the perfect stereotype of an Alaskan homesteader or trapper. I mean – this was really wilderness. Outside
his cabin in the trees was a large cache where he kept his supplies. I thought, Wow! What a find! He
invited us inside and he had coffee and a bowl of freshly baked cookies waiting – as though he were expecting us.
I wondered to myself if he ever heard of National Geographic. Finally, I could not contain myself and asked him
if he ever heard of the Geographic. He replied, ‘Heck yes, how’s my good friend Tom Abercrombie?’”

Filmul=arta

2008-04-22T12:42:00.000-07:00

In afara de muzica filmele sunt a doua forma de arta care ma pasioneaza.Despre film va voi vorbi.Filmele de calitate din ziua de azi sunt rare de aceea eu o consider o arta pe cale de disparitie asta din perspectiva in care putem privi un film ca pe o opera de arta sau cel putin o arta.Dupa premiza banii strica tot nici fimul nu putea fi ocolit.Ati vazut vreun film from the "silent era".Un film care nu costa dar care la fel de bine putea fi transformat intro capodopera, acest lucru intamplandu-se mult mai des decat acum.Azi un film pe placul publicului consta tot intr-o arta dar nu cea a cinematografiei... arta efectelor speciale, explozii, busituri, batai pe acoperisuri si personaje principale care nu mor niciodata...filmele tind sa numai aiba nici un mesaj cu substanta... ideea principala se reduce in 90% din cazuri intr-o invatatura data de parinti copiilor in jurul varstei de 4-5 ani: ala bun castiga...care sa fie motivul pentru simplitatea asta din filme? pentru prostia din filme... oare chiar am involuat noi atat de mult... eu zic ca e din cauza americanilor da ma rog asta e alt subiect :))... binenteles intotdeauna au existat producatori de film(regizori,scenografi) slabi (un film foarte bun pe subiectul asta Ed Wood) dar totusi numarul de filme de calitate media lor a scazut foarte mult si daca stam sa ne uitam putin la cele ramase vedem ca apartin tot producatorilor din vechea generatie.Ce film recent putem considera ca fiind o piatra de temelie a cinematografiei? in ultimii 5 ani... dupa parerea mea ar fi poate unul singur...The Departed...filmul spre deosebire de alta forme de arta poate reprezenta mult mai explicit un mesaj decat o sculptura sau un tablou...aici e si de pierdut... intr-un film ti se dezvaluie tot... in opinia unui singur om,a regizorului... o carte de exemplu te lasa sa-ti imaginezi, sa-ti construiesti singur universul artei... cineva zicea ca o carte iti ofera un univers mult mai vast decat un film si o carte ar trebui sa fie preferata in dauna unui film inspirat de aceeasi carte dar cum timpul inseamna bani si cum ne e mai usor sa vizionam fara vreun efort intotdeauna vom prefera filmu... asta nu inseamna ca filmul nu poate sa fie si o sursa de ceva bun...eu consider cinematografia o arta in care operele pot fi mai mult sau mai putin bune dar care atunci cand reusesc sa atinga maretia unei capodopere o fac la fel de mult ca si in orice alta ramura a artei ca: pictura sau sculptura :D

Banii Dezvaluie Istoria

2008-04-22T10:53:00.000-07:00

Fara indoiala ca una din tarile mele preferate este Egiptul, o tara situata pe malurile fluviului Nil, lasand aproximativ 95% din teritoriu neexplorat: desertul.

Egiptul m-a fascinat dintotdeauna, de cand am auzit prima oara de el, am impresia - si asta a fost acum destul de mult timp. Prin urmare, cand a aparut oportunitatea pentru familia mea si pentru mine de a-l vizita nu as fi putut fi mai fericita! In sfarsit urma sa vizitez aceasta tara fascinanta si misterioasa!

Nu statusem acolo prea mult timp pana sa-mi dau seama ca nu Egiptul era cel care m-a captivat, ci Egiptul Antic - da, este o diferenta, nu aveti idee cat de mare ... Egiptul care a fost candva - templele, sanctuarele, piramidele ... ruine prafuite peste alte ruine prafuite, fantome ale grandorii majestice si a splendorii uimitoare a ceea ce au fost candva. In acele vremuri tara era condusa de catre Faraoni, care se credeau a fi progeniturile zeilor si zeitelor, venerati de supusi, conducandu-si tara in pace si prosperitate. Acum cateva decenii insa acesti conducatori infricosatori erau "treated as a joke" de catre egipteni. Acestia le-au desecrat mormintele si templele pentru a le folosi ca locuri de unde furnizau pietre pentru casele, moscheele si alte cladiri pe care doreau sa le construiasca. Au tratat Piatra de la Rossetta (singura relicva supravietuitoare a acelei vremi, care a permis descifrarea hieroglifelor) cu cea mai mare nepasare: au utilizat-o ca modalitate de a sustine zidul unui templu care statea sa cada.

Egiptenii nu aveau deloc respect pentru monumentele antice ce au supravietuit mileniilor, pana cand nu au realizat implicatiile financiare ale acestora. Ceea ce ei considerau ca fiind o ruina nefolositoare era privita de catre englezi si francezi ca fiind o comoara nepretuita in schimbul careia ar fi fost fericiti sa de desparta de o mica avere. Negustori innascuti, egiptenii au considerat acest schimb un business foarte infloritor - gramezi de praf si ruine si cadavre pentru sume enorme de bani ... cine ar fi crezut? Ceea ce nu puteau vinde au transformat in destinatii turistice - nu prea puteau da la schimb Marile Piramide, spre exemplu. Prin urmare, foarte multe persoane din lumea intreaga au calatorit in Egipt pentru a vedea monumentele atemporale, facandu-i pe egipteni mai fericiti cu fiecare bacsis, aaa, pardon, vizita.

Parerea mea e ca egiptenii sunt usor de corupt, lucru benefic pentru umanitate: cu cat sunt ei mai lacomi cu atat devenim noi mai culti - din punct de vedere al Egiptului Antic, evident, dar e si asta ceva ...

Arta imbalsamarii

2008-04-22T01:28:00.000-07:00

Arta extinsa la limite pana devine ritual. Un moment in care cadavrele devin, prin imbalsamare -arta. Cultul mortii.

Ce sunt mumiile?
Cuvantul mumie,nu este de origine egipteana,asa cum s-ar crede.El vine din cuvantul arabic mumiyah. De cele mai multe ori mumiile ne sunt prezentate ca niste corpuri infasurate in panza si ingropate adanc in niste piramide.
O mumie este corpul unei persoane(sau al unui animal)care s-a pastrat dupa moarte.In mod normal,dupa moarte, bacteriile si alti germeni patogeni mananca tesuturile moi(precum muschii si pieea)lasand doar oasele.Acest lucru se intampla doar in prezenta apei. Daca dupa moarte,din corp este extrasa toata apa, atunci corpul se conserva si devine mumie. Corpul se poate conserva asa de bine,incat ne putem da seama cu usurinta cum arata acea persoana cand se afla in viata. Mumiile se pot forma pe cale naturala sau pot fi facute de om. Cele pe cale naturala se datoreaza in cea mai mare parte conditiilor climatice(in conditii de frig sau caldura extrema, si in conditii de fum intens).
Egiptenii au inceput sa-si mumifice mortii in preajma anului 2600 i.e.n iar de-a lungul timpului aceatsa tehnica a evoluat foarte mult. Mumificarea a atins cote maxime in perioada anilor 1570-1070 i.e.n,dar in special pe timpul lui Tutankhamon. Mumificarea se facea atat de bine,incat chiar si dupa 4000 de ani, oamenii de stiinta pot preleva monstre de ADN sau alte tesuturi.
Sarcina de a mumifica faraonul sau alte persoane imoprtante, revenea doar Inaltilor preoti,care erau ajutati de cei mai credinciosi preoti ai lor.

Mumificarea intervenea atunci cand persoana decedata era o mare personalitate,un mare conducator sau faraon. Mumificarea in Egiptul antic era un proces indelungat si foarte costisitor. De la cap la coada erau necesare aproximativ 70 de zile(dupa parerea mea foarte mult avand in vedere clima si faptul ca, corpul se descompunea rapid) pentru a imbalsama un corp neinsufletit.Tinand cont de faptul ca egiptenii credeau ca mumificarea reprezinta un pas deosebit de important in viata de dupa moarte,puntea de legatura dintre viata si viata de dupa,ei, dupa cum isi permiteau se inmormatau sau mumificau cat mai fastuos.Faraonii,despre care se credea ca devin zei, dupa moarte,aveau parte de cea mai mare si mai pompoasa ceremonie si mumificare .

Dar care era ritualul in sine? Atat de bine pastrat, transmis din generatie in generatie

Arta egipteana de mumificare este alcatuita din mai multe etape:
Pimul pas era spalarea si purificarea religioasa a cadavrului.
In cel de-al doilea pas trebuiau indepartate organele interne.In partea stanga a copului se facea o mica incizie de circa 10 cm prin care erau scoase intestinele, stomacul, ficatul, si plamanii.
Fiecare dintre aceste organe erau apoi separat uscate in natron, pentru a descuraja astfel bacteriile.
Dupa aceea aceste organe erau infasurate individual in fasii lungi de panza,dupa care erau puse in cate un vas (fiecare dintre cele 4 vase reprezentand pe cate unul dintre cei 4 fii ai lui Horus. Acestea erau aranjate dupa cum urmeaza: in vasul Qebehsenuef, vasul cu cap de soim, erau asezate intestinele; in vasul Duamutef, vasul cu cap de sacal, era asezat stomacul; in vasul Hapy, vasul cu cap de babuin erau asezati plamanii, iar in vasul Imsety, vasul cu cap de om era asezat ficatul.
Cavitatea era umpluta cu natron (o sare care se gasea din abundenta pe malurile Nilului si care este compusa din sare, bicarbonat de sodiu, carbonat de sodiu si sulfat de sodiu),iar creierul era scos din cavitatea craniana prin nas, cu ajutorul a doua bete lungi. Ei spargeau osul despartitor dintre nas si craniu si introduceau pe acolo cele "doua bete". Atat de mult agitau si mestecau creierul in interior, pana cand acesta se lichefia si curgea afara, prin cavitatea nazala. El nefiind imoprtant era probabil aruncat.
Dupa acest pas, corpul era asezat pe o masa de imbalsamare unde era in totalitate acoperit cu natron. Acest pas dura 40 de zile. Dupa acele 40 de zile, corpul era curatat de natron, cavitatea corpului era unmpluta cu diferite ierburi sau panza, iar corpul era in totalitate uns cu uleiuri speciale (mir,vin de palmier,ulei de cafor), care aveau proprietati anti-bacterine. Dupa ce si acest pas a fost efectuat mumia era infasurata in benzi textile lungi de cativa metri. Aceste benzi erau lipite intre ele cu ajutorul unor rasini, de pin, de brad sau ceara de albine. Fiecare mumie avea un anumit miros.
In acelasi timp, tamplarii lucrau la unul sau mai multe sarcofage. De obicei se faceau mai multe sarcofage,pentru ca apoi sa se aleaga cel mai bun, cel care se potrivea cel mai bine. Dupa ce sacofagele erau terminate intrau in scena decoratorii. Pictura fina care se gaseste pe sarcofage era rareori facuta direct pe lemn.

Tehnica mumificarii s-a dezvoltat odata cu tehnica parfumurilor, esteticii si chiar arhitecturii.

Dedicatie, atentie, credinta, traditie, ritual. ARTA

Si cel mai incredibil, inestetic si inspaimantator lucru poate deveni ARTA

*imi pare rau pt cei carora acest articol le-a provocat o usoara stare de greata sau lipsa apetitului(as fi pus poze cu mumii, dar cred ca ar fi fost prea mult)

Arta ceaiului

2008-04-22T00:11:00.000-07:00

Si lucrurile obisnuite, banale, pot deveni arta si pot avea o istorie proprie.

Ceaiul verde a fost introdus din China in Japonia in secolul al VI-lea d.Hr., ca o marfa de contrabanda. Aici el s-a raspandit rapid devenind o componenta a vietii de zi cu zi, care in prezent nici nu mai poate fi conceputa in lipsa lui.
Initial, ceaiul era preparat de anumiti calugari in cadrul unui ritual foarte strict, fiind oferit in timpul pauzelor de meditatie a maestrului si discipolilor lui. Fiecare operatiune din ceremonia ceaiului simbolizeaza o anumita idee filozofica si reprezinta o punte de legatura intre aspectele religioase si cele estetice.

Initial, motivul pentru care toti mergeau la ceainarie nu avea nimic de a face cu ceaiul, care era doar o scuza. Tinerii se adunau ca sa cante la instrumente si sa se bucure de performantele lor sau doar de companie. Printre cei bogati, bautul ceaiului ca arta s-a ridicat la noi standarde si mici ceainarii erau incluse in multe gradini pe care oficialii le construiau. Ceremonia ceaiului a fost preluata rapid de cercurile aristocratice si transformata intr-un eveniment de societate.

Ca multe alte arte din Japonia antica, ceremonia este privita ca mijloc de iluminare; cu alte cuvinte, este partea centrala a Chado, sau „Calea Ceaiului”. Este originara din China, dar acolo obieciul s-a stins; insa combinat cu elemente Zen, ramane o parte fascinanta a culturii japoneze.
Ea a dezvoltat nu numai ceramica si casele ceaiului, ci si arta aranjarii florilor si caligrafia.

Dar in ce consta aceasta procesiune?
1. Ceremonia implica intotdeauna o gazda si mai multi invitati. Poate fi tinuta in alcovul camerei principale, dar cei care isi pot permite pot construi o casa pentru ceai cu gradina. 2. Musafirii se spala pe maini si pe gura inainte de a intra in casa ceaiului, iar inauntru manifesta respectul, umilinta si egalitatea prin scurte ingenunchieri.
3. Gazda si oaspetele de onoare se aseaza apoi pe o rogojina asternuta pe jos, iar ceilalti musafiri pe alta rogojina. Ustensilele si vasele necesare se pun pe a treia rogojina, in timp ce a patra ramane libera, fiind asezata dinaintea unei nise unde se afla un obiect de arta caruia i se arata un respect deosebit pe durata ceremoniei. In fine o ultima rogojina, mai mica decat celelalte, este asezata in fata unei vetre fixata in podea si pe care gazda incalzeste apa. In afara de vase, mai sunt necesare o caldare de apa, un caus, o lingurita pentru ceai, cutia de ceai si o maturica speciala de bambus.
Apoi, una cate una, gazda toarna niste pudra de ceai verde (Matcha) in castroanele ceramice pentru ceai si amesteca cu apa firbinte. Ceaiul devine consistent si spumos, iar gazda ofera fiecarui oaspete castronul sau pentru a sorbi din ele.
4. Pe durata pregatirii ceaiului domneste o liniste absoluta, dar cat timp se bea, se pot auzi discutii in soapta si cuvinte admirative la adresa obiectului pretios din nisa. Fara mancare ceremonia ceaiului dureaza cca o ora.

Ce ziceti, devenim si noi adeptii artei ceaiului?

Memento Mori?

2008-04-21T16:10:00.000-07:00

Totul atârnă de la un început foarte mic. Începutul e jumătatea întregului.
Nimeni nu-si mai pune intrebarea de unde a inceput totul? Pentru a putea intelege prezentul trebuie sa intelegi intai trecutul.

V-ati intrebat vreodata de unde a aparut arta? Sau care au fost manifestarile ei? Dar ati reusit oare sa vedeti dincolo de aparente?

Pe Valea Nilului, stransa intre maluri inalte si stancoase, s-a faurit, cu multe milenii inaintea erei noastre, o veche civilizatie a lumii mediteraneene, cea a Egiptului antic. A fost cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, inzestrat cu o administratie, o fiscalitate, o justitie si o armata comparabile cu cele ce au luat nastere mai apoi in toate tarile. Arta era dominata de legile heratice. Arta, dintotdeauna, a fost considerata de vechii egipteni un simbol solar si intruchipare a perfectiunii, regalitatii si divinitatii, norocului, bogatiei, fericirii.

Si totusi, instrumentele folosite nu le permiteau sa realizeze unghiuri perfecte sau aproape perfecte de 90 de grade(Colturile piramidelor au unghiuri cuprinse intre 89 si 91 de grade). Modul de suprapunere a blocurilor de piatra ramane inca un mister(desi se presupune ca s-a facut cu ajutorul sclavilor sau parghiilor-dar Forţa umană nu este suficientă, indiferent de numărul de trăgători, să tragă un bloc de piatră de câteva tone pe un plan înclinat de 20 de grade). In piramida lui Keops toate pietrele din interior se potrivesc aşa de bine, încât nu poţi strecura nici un card între ele. Sarcofagul este orientat conform direcţiilor busolei şi este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră, iar fiecare piramida are varful si respectiv camera mortuara indreptate perfect spre anumite constelatii.
Asta numai in materie de arhitectura care reprezinta principala arta consacrata egipteana. De ce forma de piramida in primul rand? Ceea ce se remarca este cultul bradului[etern verde]-China, Egipt, unele civilizatii amerindiene vedeau piramida ca pe o reprezentare a acestui copac, avand in vedere ca el nu exista in nici una din regiunile unde gasim piramide. Sau cum explicam ca pe peretii unor temple apare exact reprezentarea unui bec?
Şi totuşi piramida există, poate fi văzută, pipăită, dar nimeni nu poate spune cu certitudine CUM, DE CINE şi CÂND a fost construită[Învăţaţii Egiptului antic spuneau că piramida a fost acolo dintotdeauna, prin celebra zicală "omul se teme de Timp, dar Timpul se teme de Marea Piramidă"].

Elemente deosebit de interesante pot fi remarcate la celebra pictura murala(datata ca fiind de acum 3000-5000 ani) "Doamna Alba" descoperita in Africa de S-V intr-o pestera de pe un munte din desertul Namib, in care se imbina stilurile egiptean, cantabric, cretan si hoggarian. Oamenii(albi si negri) sunt redati numai din profil, invesmantati sumar sau purtand doar podoabe si arme, putandu-se observa fb amanuntele anatomice. Insa figura centrala, o femeie alba, este imbracata in pulover pe gat si cu maneci, pantaloni stramti, manusi, jartiere, ciorapi, pantofi si are parul(rosu) prins intr-o plasa cu diamante(?)[oare bosimanii citeu reviste de moda acum 5000 de ani?:))]. Cum se poate explica ca oamenii purtau imbracaminte asemanatoare cu cea actuala, insa ei sunt gasiti numai in blanuri si piei de animale?

Pictura rupestra: astronautul. In pictura rupestra oamenii sunt reprezentati stangaci, din profil. Atunci cum se face ca pe toate continentele au fost descoperite reprezentari ale unor fiinte umane purtand haine greoaie si avand casti ciudate, costumatii care seamana inexplicabil de mult cu imbracamintea actuala a astronautilor.

In seria arta inexplicabila amintim de faimosul Stonehenge. Calendar? Ceas? Nu se stie...

Mai sunt multe exemple de dat, insa din lipsa de spatiu si timp le postez doar pe astea. Concluziile sunt doua: arta nu are un inceput(probabil nu va avea nici un sfarsit) si nici o explicatie cunoscuta, insa poate sa dea raspunsuri cand nimic altceva nu mai poate. Cand noi nu o sa mai fim, ceea ce am realizat va ramane.

In incheiere sper ca v-am pus un pic creierul pe bigudiuri si v-am facut sa va puneti cateva intrebari... Daca ati avut rabdare sa cititi pana aici va rog sa scuzati faptul ca unele date sunt aproximate, insa se bazeaza pe niste carti pe care le-am citit acum un an(Dan Apostol) si am scris ce am retinut. Probabil ca o sa revin cu mai multe date

TITLUL ... LA SFARSIT ...

2008-04-21T12:39:00.000-07:00

Ce relevanta are arta in viata oamenilor? Ea reprezinta aproape intreaga evolutie culturala a mintii umane. De cand muzica a fost intai descoperita pana in epoca picturii, sculpturii si a literaturii si pana la artele mai contemporane sa zicem, spre exemplu baletul, teatrul si cinematograful, lumea artei a starnit imaginatia si curiozitatea oamenilor.

Anumite persoane sustin ca anumite "sectiuni" ale artei sunt doar pentru un numar select de oameni, insa parerea mea este ca, desi nu toata lumea are talentul necesar pentru a "crea" arta, toti o putem aprecia daca nu chiar intelege. Problema e ca adesea incercam atat de mult sa o intelegem incat uitam sa o apreciem; sa apreciem frumusetea artei in sine, nu neaparat sa intelegem si ce reprezinta - nimeni nu poate sti ce e in mintea artistului mai bine ca artistul. Toate clasele sociale indiferent de rang sau de resursele financiare sunt intr-un fel sau altul influentate de arta.

Pictura si sculptura sunt poate primul lucru care vine de obicei in mintea unei persoane cand aude cuvantul "arta", insa si cinematografia poate fi considerata ca fiind arta. La fel si literatura. Imaginati-va unde am fi daca nu ar exista cuvantul scris sau filmul. Am putea afirma ca tineretul din ziua de azi participa foarte des la activitatile culturale prin simplul fapt ca se duc la cinema [paranteza mai lunga: bineinteles, aici intervine si filmul vizionat, exista atat de multe filme, unele de duzina, mai proaste ca altele de stai si te miri cum s-ar putea face unul mai prost si pac! il vezi ca apare saptamana urmatoare; exista de asemenea filmele bune care devin din ce in ce mai rare creand o invers proportionalitate intre calitate si evolutia tehnologica (lumini, sunet, efecte speciale) - cate filme nu sunt excelente din punctul asta de vedere insa lasa de dorit ca esenta ...; asa ca stau si ma intreb cum se pot numi toate filme .. cum pot ele face parte din aceeasi tagma? as mai putea scrie un articol intreg despre asta; inchid lunga paranteza].

Lansand la o parte muzica, cinematografia si literatura, ar mai trebui sa mergeti la un muzeu din cand in cand, hai, treaca de la voi, asa de bun simt, macar de cultura generala, chiar daca nu sunteti direct interesati. Numai grandoarea unui muzeu si atmosfera generata de atatea opere care au supravietuit in timp trebuie sa trezeasca ceva in sufletul unei persoane (vorbesc aici de Luvru, The British Museum, Prado etc.)

La fel si cu sculptura; poate ca nu va face o deosebita placere sa va uitati la niste omuleti monumentali facuti din marmura, insa ceea ce trebuie luat in considerare este faptul ca niste persoane au realizat asa ceva secole in urma ... Cat despre muzica, cea clasica nu mai este la fel de ascultata in ziua de azi (hai sa nu zic apreciata, chiar nu poti avea gusturi in muzica daca nu poti aprecia adevarata muzica clasica, oricat de rar ai asculta-o). Ganditi-va insa ca daca nu s-ar fi inceput cu muzica clasica nu s-ar fi ajuns la muzica din ziua de azi (hai sa ne oprim la aia pana in anii '90 va rog eu, dupa aia au cam inceput sa bata campii) si - cel mai important - nu s-ar fi ajuns la instrumentul indispensabil aproape pentru zilele noastre: chitara electrica! Oricum, muzica clasica este preferabila oricarei asa-numite "melodii" (numai melodie nu e) realizate pe calculator.

Literatura ... Putem spune linistiti ca stim sa scriem si sa citim, insa acum cateva secole acesta era un privilegiu acordat numai persoanelor de rang inalt, nobililor, familiei regale, preotilor etc. Cuvantul scris reprezinta "rasaritul" epocii ratiunii, de unde practic a (re)inceput totul. If that's not art then I don't know what is ...

Ma tot uitam amuzata pe aici la entry-urile colegilor mei, am vazut vreo cateva care incepeau cu "Ce e arta?" sau cum iti explici arta, in fine, chestii de genul asta si mi-am zis ca nu o sa scriu nimic similar, nu o sa incerc sa dau definitia artei, sau exemple de arta ... Intentionam sa scriu o cronica despre "Fantoma de la Opera", musical-ul meu preferat [live, nu film] fara sa fac vreo referire cat de mica la arta ... pur si simplu sa-mi vad musical-ul laudat pe blog, atata tot. Insa se pare ca am utilizat cuvantul "arta" mai mult ca oricine pe blogul asta, atata va trebuie sa nu cititi ce am scris, pentru voi am scris in al doilea rand! (primul e 10-le ala, domn' profesor, nu puteti zice ca nu m-am straduit - chiar imi face placere sa iau nota scriind despre ceva care imi place :D ).

A propos, de ce se numeste blogul "Trist dar Adevarat"? Ce-am scris eu aici nu-i nici trist si poate nici adevarat, cine stie ...

Arta in perioada comunista

2008-04-20T20:12:00.000-07:00

"Cosaşi odihnindu-se" de Camil Ressu

"Muncitorul şi colhoznica" de Vera Muhina

Probabil va intrebati de ce va exasperez si pe blog-ul de la desen cu istoria,dar de aceasta data este doar o recenzie a unui film care a reusit sa imbine istoria cu arta.Ei bine, de curand am vazut un film numit "Marele jaf comunist",regizat de Alexandru Solomon, care avea ca subiect jaful asupra "Bancii de Stat"(banca unica din perioada comunista) din 1959. La baza acestui film sta un altul."Reconstituirea",in care cei care au fost suspectati si condamnati de comunism isi joaca rolurile pt a reconstitui jaful asupra bancii.Exact asta mi s-a parut cel mai interesant ... suspectii sau vinovatii au jucat intr-un film artistic care cuprindea reconstituirea jafului,pas cu pas, din momentul planuirii acestuia pana la realizare,momentul procesului si finalul condamnatilor- executarea. Foarte interesant mi s-a parut si faptul ca filmul initial,"Reconstituirea", a fost realizat pentru a se difuza membrilor partidului,dar au reusit sa il vizioneze si persoane straine.
Astfel descoperim faptul ca regimul comunist s-a folosit de mijloacele de exprimare artistica pt a cultiva si intretine teroarea si pt promovarea ideologiei regimului. Atât în pictură, cât şi în sculptură temele predominante erau muncitorii din fabrici şi ţăranii, figurile conducătorilor Lenin şi Stalin,dar si ale altor dictatori ai regimului, scene cu caracter revoluţionar sau din viaţa zilnică. Reperul oferit artistilor in cazul artei realiste era reprezentat operele lui Ilia Efimovici Repin.
Reprezentanţi tipici ai acestui stil au fost pictorii Serghei Gherasimov ("Sărbătoare în colhoz", 1937), Aleksander Gherasimov ("Stalin şi Voroşilov în Kremlin", 1938), Boris Vladimirski ("Trandafiri pentru Stalin", 1949), Mihail Nesterov şi sculptoriţa Vera Muhina ("Muncitorul şi colhoznica", 1937).
In Romania s-a infiintat "Cooperativa Artiştilor Plastici" in 1949, deoarece se considera ca arta era un "formalism burghez".Astfel pictorii romani sunt nevoiti sa urmeze noile motive impuse de comunism:muncitorul,conducatorul de stat sau orice motiv care promova regimul. Desi au fost nevoiti sa se supuna temelor conventionale doctrinei,datorita talentului lor exceptional,se remarca pictori cum ar fi Camil Ressu (Semnarea apelului pentru pace), Alexandru Ciucurencu (1 Mai, Ana Ipătescu), Corneliu Baba (Oţelari).Alti reprezentanti ai realismului socialist sunt Theodor Harşia,Iulia Hălăucescu,Brăduţ Covaliu etc.

Trandafiri pentru Stalin de Boris Vladimirski

Segment temporal

2008-04-17T23:15:00.000-07:00

Nu ştiu daca a-ţi avut vreodată senzaţia, doar privind intrarea într-un loc, ca acel loc este sau nu primitor! Ei bine Anaid Art Gallery este un astfel de loc! La intrare te întâmpină o poartă metalică cenuşie (închisă) si un interfon (în dreptul butonului de sus scrie: Anaid Art Gallery). Senzaţia de neprimitor, pe care o capeţi la început, dispare o dată cu intrarea in curtea clădirii! Eşti întâmpinat, de cele mai multe ori, de persoana care te îndruma pe tot parcursul vizitării galeriei.

La parter este organizat cel mai recent eveniment găzduit de Anaid (“UV 35”A fi politically correct faţă de mediu a devenit un fel de scop militant si o tendinţă a cărei recurenţă îi dovedeşte actualitatea.Toate aspectele cu privire la poluarea mediului înconjurător sunt redate într-o atmosferă agresivă printr-un fel de colaj: tricouri imprimate cu mesaje militante metaforice,semnale urbane etc.). În fine….nu această prezentare a fost motivul vizitei mele, ci exponatele aflate le etaj (nu că ar fi mai lipsită de importanţă “UV 35”)!

Sub conceptual de SEGMENT TEMPORAL- ANTAGONISM CEREBRAL sunt reunite picturile unor trei artişti contemporani: András SZABÓ, Traian BOLDEA şi Sorana ŢĂRUŞ! Pentru înţelegerea viziunea sub care sunt construite aceste lucrări se face apel la nivelul creierului unde ajung impulsurile vizuale, auditive si tactile responsabile cu percepţia reprezentând “Segmentul temporal”. Expoziţia celor trei artişti surprinde situaţii sau fragmente din realitatea înconjurătoare! Imaginile nu mai au un înţeles anume, sunt rupte parcă dintr-un Întreg, fiind o situaţie in curs de desfăşurare! Având în verede că in ziua de azi oamenii gravitează în jurul timpurilor trecut-viitor, picturile conturează o lume de timpuri paralele în care se întrepătrund conceptele de “ce a fost” şi “ce va fi”.

Lucrările fiecăruia dintre cei trei artişti sunt realizate cu tehnici diferite: Traian BOLDEA-acrilic pe panza, Sorana ŢĂRUŞ-ulei pe panza si András SZABÓ-tehnica propie. Fiecare pictor are o vizune total diferită de a celuilalt: de exemplu, în picturile lui Traian BOLDEA sunt figurate fiinţe-oameni prinşi în cursa clipei prezente (este transmis o senzaţie de viaţă)-, pe când in cele ale Soranei ŢĂRUŞ nu apare nici o fiinţa (un sentiment puternic de dezumanizare progresivă a lumii)

Sorana Ţăruş

Dressing

Tehnica ulei pe panza

Traian Boldea

Nash

Tehnica acrilic pe panza

Sorana Ţăruş

Scara

Tehnica ulei pe panza

Traian Boldea

Hello

Tehnica acrilic pe panza

András SZABÓ are o viziune mai diferită in raport cu oricare dintre ceilalţi doi!Picturile lui transmit un alt gen de emoţie.El pune mai mult accentul pe intamplarea propriu-zisă şi jocul hazardului la momentul prezent! În privinta tehnicii folsite pot spune că este una asemănătoare gravurii, însă nu are nimic in comun cu acel proces tehnic şi lipsit de personalitate! Lucrările sunt practic “zgâriate” linie cu linie, mai adanc şi mai superficial, astfel încât la final suportul (dintr-un material asemănător cartonului şi invelit într-un plastic rezistent) se scufundă in tuş pentru ca apoi să fie indepărtat excesul de cerneala şi să ramana forma finală! Nu pot spune că am prezentat cu exactitate tehnica, dar în mare parte la lucrurile astea se rezumă!

András SZABÓ

Buba

Tehnica proprie

András SZABÓ

Mici 2000

Tehnica proprie

În final aş vrea să spun că am ales să vizitez o galerie de artă contemporană pentu că doresc să ştiu ce se întâmpla, în acest moment, în acest câmp de cunoaştere! Presupun ca ştim cu toţii câte ceva despre istoria artei şi despre artiştii consacraţi(probabil nu foarte multe,dar suficient pentru o cultură generală). Aşa că intoarceţi privirea şi spre adevărata arta contemporană!

http://www.anaidart.ro/index.php

Mai presus de o simpla pensula

2008-04-14T22:20:00.000-07:00

Am stat un pic sa ma gandesc. M-am gandit la varianta unei vieti intr-o pictura.
Ar fi mult mai usor sa traim prin linii, sa fim stropiti cu cele mai calde culori, si sa reusim sa stam afara intr-o zi cu soare galben, chiar daca pe jos e ud. In picturi, fetele oamenilor sunt lipsite de mimica. Le sunt atribuite niste expresii seci, permanente. Nimeni nu ar avea cum sa se supere sau sa se certe. Se zice ca picturile transmit anumite senzatii, simti ceva cand privesti o pictura anume, bine realizata. Si totusi, pana la urma, fiecare pictura si tablou are povestea ei/lui.
Tin minte chiar o poveste pe care mi-a zis-o mama. Hara cred ca se numeste cel care a realizat aceasta pictura. Tabloul sta chiar in sufragerie, in mijlocul unui perete mare, alb. La prima vedere, nu e nimic interesant de vazut. O simpla tarancuta care calca un pamant de toamna, tinandu-si sapa in mana.
"Este o olandeza, batrana de prin anul 1900." Asa mi-a zis mama. Mi-a zis ca domnul care a pictat asta a trait demult, si ca acesta s-a inspirat dintr-o zi cand se plimba pe camp, si a vazut aceasta fata tanara, cu ochii care pareau plini de viata, incercand sa isi duca munca la capat. Era sfarsitul zilei, si in ciuda acelei lumini puternice din ochii ei, era ostenita. Acest pictor a tinut-o minte, si i-a adus un omagiu prin acest minunat tablou. S-a gandit probabil la toate tinerele si femeile care lucreaza intr-un loc deschis, in plantatii sau oriunde, pe campuri.
Ciudat, nu am stat niciodata sa ma uit atent la el. Mama mi-a zis de multe ori..."Uita-te mai atent la ea, sigur ascunde o poveste. Este incarcat de multe emotii."
Avea dreptate. Autorul acestei picturi a reusit sa realizeze un contrast intre expresia fetei ei, si cerul intunecat. Parca tristetea ei si oboseala au adus niste nori cumpliti, lasand totusi loc mai incolo si de niste lumina, in speranta zilei de maine, in speranta ei. Putem observa chiar, ca insusi pamantul pe care sta este plin de frunze moarte, iar cel care se vede in zare este de un verde pal.
Deci da, orice mica panza impregnata cu cele mai inchise sau cele mai aprinse culori, cu cele mai mici sau cele mai pline forme, cu cele mai subtiri sau cele mai groase rame, ascunde o multime de intelesuri, pe care fiecare le intelegem in felul nostru, si in limita ratiunii noastre.
Multumiri artistilor pentru secretele artei!:)

Millet deasupra pensulei ( ! )

2008-04-14T22:16:00.000-07:00

Jean François Millet, Torcatoare, -scoala de la Barbizon. Am expus si aceasta lucrare pentru aceleasi motive pentru care l-am asezat in replica si pe Velazquez ori Renoir. Torcatoarea lui Millet este cu atit mai graitoare cu cit se apropie tematic, cromatic si chiar din punct de vedere al atmosferei, de lucrarea expusa cu un articol mai inainte. Sper ca veti reusi sa faceti comparatia lesne, fara a mai risipi vorbele pe explicatii excesive. In mod evident exista particularitati deosebite care tin de compozitie si mai ales de factura sau metode de realizare, foarte elaborate si realmente emotionante. B.T.

Reply: mai presus de o pensula

2008-04-14T14:32:00.001-07:00

Diego Velasquez, Bufonul Calabazas, 1631-32

Auguste Renoir, Acrobate la circul Fernandez, 1879

La cantatrice chauve

2008-04-14T10:13:00.000-07:00

La cantatrice chauve…pentru cei care nu inteleg (ar fi cazul sa invatati franceza) traducerea este “Cantareata cheala”. Un nume surprinzator, care n-a fost prima alegere a scriitorului in limba franceza, de origine romana, Eugen Ionescu, despre care va spun un singur lucru, care este de ajuns: a facut liceul la Sava.

Totul a inceput in primavara anului 1950, intr-o mica sala in care Nicolas Bataille, un regizor francez, facea repetitii pentru piesa unui necunoscut, al carui nume suna bizar pentru francezi, asa ca i-au spus mai pe intelesul lor: Eugène Ionesco. La acele repetitii, din motive necunoscute, un actor a rostit in loc de „l’institutrice blonde (invatatoarea blonda)”, „la cantatrice chauve(cantareata cheala)”. Titlul initial era „Engleza fara efort”, dar acest lapsus al actorului a reusit sa dea planurile peste cap, iar titilul a devenit „La cantatrice chauve (Cantareata cheala)”.

Desi inceputul nu a fost tocmai spectaculos din cauza lipsei banilor, a lipsei de spectatori si a criticii dure, dupa ce a aparut in mai 1950 la Théâtre des Noctambules, piesa a fost reluata in 1957 la Théâtre de la Huchette din Paris, unde se joaca fara intrerupere inca de la acea data. Piesa se joaca si in Bucuresti, la Teatrul Foarte Mic.

Ce este arta???

2008-04-06T06:13:00.000-07:00

De multe ori am incercat sa imi explic acest cuvant:.Dar niciodata nu am gasit o explicatie destul de convingatoare...ca sa inteleg ceea c inseamna "arta",nu aveam nevoie de explicatia din DEX,ci de una simpla,oarecum afectiva...
De curand am citit in "Istoria vizuala a artei" ce este ARTA! Arta,din punctul de vedere al lui Picasso este "o minciuna care ne da iluzia realitatii,cel putin a realitatii pe care suntem in stare sa o intelegem.Artistul trebuie sa gaseasca metodele de a-i convinge pe ceilalti de adevarul minciunilor sale."
Foarte interesant ce a spus Picasso despre arta...la fel este si modul lui de a percepe arta!Pe mine m-a pus pe ganduri...Oare sa fie arta o minciuna care da iluzia realitatii??? Cred ca trebuie sa analizam destul de bine cuvintele lui Picasso pentru a intelege cu adevarat ceea ce a vrut sa spuna despre arta!

Afisul

2008-04-06T05:17:00.000-07:00

"Salonul strazii"

Raspandit in numar mare,reprodus industrial cu cheltuiala putina si destinat publicului,afisul este suportul boem al artei de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

O ARTA APLICATA

Dorinta de a raspandi arta pentru toti,deja prezenta in sistemul de invatamant al lui William Morris si al miscarii Arts and Crafts in Marea Britanie,se afla adesea la baza admiratiei exagerate a artistilor pentru afis;boemi condusi de recenta inflorire a publicitatii,putin inclinati sa frecventeze mediile oficiale,ei vorbesc in aceasta perioada despre "salonul strazii",care imprumuta de la arta consacrata a picturii formele si modurile de prezentare si le raspandeste,prin litografie,in randul marelui public.In afis se regasesc,ca indici ai directiei sale artistice,toate problemele artei timpului.

Astfel,realizatorii de afise austrieci sau olandezi gasesc in tehnica litografica cel mai bun suport pentru largile aplaturi de culoare,inspirate din moda stampelor lui Hiroshige sau Hokusai;belgianul Henry Van de Velde adauga acestei tehnici un interes foarte special pentru scrierea literelor,pregatind cercetarile tipografice din secolul XX,atat de importante pentru scoala Bauhaus,la a carei creare va contribui si el.Fratii Beggarstaff,in Marea Britanie,inventeaza un stil in care zone foarte largi dau impresia unei singure culori.Cu toate acestea,alti realizatori de afise,precum cehul Alfons Mucha sau francezul Georges de Feure,pastreaza,la intersectia influentelor simboliste cu miscarea Art Nouveau,un relief al umbrelor,ceea ce face mai dificila imprimarea lor industriala;departe de economia imaginii in litografie,intalnirea lor cu afisul provine din interesul pentru arta decorativa,mai mult artizanala decat industriala.

Afisul si publicul sau

Inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea,marele public incepe sa colectioneze afisele care ii permit sa detina,cu un pret foarte mic,imaginile timpului sau.In curand,aparitia cartilor,care compileaza aceste afise,si a cartilor postale care reproduc lucrarile la format redus extinde si mai mult fenomenul,facandu-i foarte populari pe afisistii: Toulouse-Lautrec,Mucha sau Jules Cheret.Interesul pentru afis si tipografie va supravietui secolului si respingerii moderniste a decoratiei,reaparand din nou,douazeci de ani mai tarziu,in opera constructivistilor rusi.

CONCURS DE PICTURA SI DESEN "MIRCEA CIOBANU"

2008-04-04T04:00:00.001-07:00

Pictorul si sculptorul Mircea Ciobanu este unul din absolventii de seama ai Colegiului Sf. Sava. S-a nascut in Bucuresti la 15 aprilie 1950 si a murit in 1991, in urma unei complicatii a aparatului respirator. In memoria sa, fundatia « Sf. Sava », formata in parte din fosti colegi ai lui Mircea Ciobanu, organizeaza concursul de pictura si desen, care poarta numele pictorului. Concursul se afla la a doua editie anul acesta, avind ca tema « Arlechinii », motiv frecvent in opera pictorului. Sint asteptati sa participe toti elevii Colegiului Sf. Sava, din clasele a IXa pina in a XIIa. Termenul limita de primire a lucrarilor este 18 aprilie 2008. Tehnica de executie si suportul sint la alegere. Dimensiunile impuse nu trebuie sa depaseasca 50 X70 cm. Lucrarile vor fi prezentate in material finit si inramate sau montate atragator, in passe-par-tout, rama sau pe cadru de lemn in cazul in care suportul este pinza. Se vor aprecia calitatea artistica, respectarea temei, factura tehnica, originalitatea. Cele mai bune lucrari se vor premia pe 22 aprile 2008 la vernisajul expozitiei din holul Colegiului Sf. Sava. Premiile oferite de organizatori sint in bani.

Detalii despre cariera lui Mircea Ciobanu : www.ciobanu.ch
Detalii despre concurs : prof. Bogdan Teodorescu, e-mail :rsnnt@yahoo.com

Fiecare cu “arta” lui

2008-04-01T00:18:00.000-07:00

Intr-o lume ca cea din ziua de azi, in care fiecare incearca sa iasa in evidenta prin ceva si sa se faca remarcat, apar tot mai multe, asa zise, forme de “arta”. Pentru unii este de ajuns sa fie priceputi intr-un anumit domeniu si devin peste noapte artisti in ceea ce ei vor sa creada ca este arta si astfel ajung sa numeasca “arta” fiecare lucru care ii pune pe ei intr-o lumina buna, ii face mai interesanti sau pur si simplu numesc “arta” ce le place lor, pentru ca daca n-ar numi ceea ce vor ei “arta”, acesti “artisti” ar fi mai prejos de cei care fac cu adevarat ceva special, acei artisti adevarati care sunt priviti de multi ca niste ciudati sau aerieni care nu merita sa fie bagati in seama si care trebuie sa fie lasati in continuare in lumea lor. Astfel ajungem sa avem multe discutii in contradictoriu in legatura cu ce este arta, pentru ca nu toti inteleg ca arta nu este ceea ce vrem noi sa fie si ca daca noua ne place foarte mult ceva nu putem, oricat de mult ne-ar placea, sa spunem ca este arta, pentru ca nu rezolvam nimic…acel lucru o sa fie la fel de interesant si daca nu are denumirea de “opera de arta”, nu avem nevoie de etichete pentru a intelege mai bine ceva, este de ajuns sa spui “Acesta este un filmulet editat”, nu este nevoie sa imi zica cineva “Asta este arta”…nu o sa ma faca sa am o parere mai buna despre filmulet asa cum nici mancarea nu o sa aiba un gust mai bun daca bucatarul o sa imi spuna “Am folosit arta gatitului ca sa iti pregatesc acest fel de mancare”, asa ca ar fi mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt, fara sa le punem eticheta “arta”.

Ce am scris pana acum trebuia sa fie o introducere pentru a prezenta un caz ajuns celebru al neintelegerii faptului ca arta nu este ce vrem noi. De 3 zile am primit mai multe mass-uri in legatura cu Guillermo Vargas Habacuc, un artist din Costa Rica, care a legat un caine intr-o galerie de arta din Managua, capitala Nicaraguei si l-a lasat sa moara de foame si de sete, in timp ce vizitatorii priveau si admirau lucrul acesta, care le-a fost prezentat ca fiind “arta”, iar Asociatia Biennale Centroamericana di Arte a decis ca acest lucru sa fie realizat din nou in 2008.Se pare ca nu suntem singurii pentru care notiunea de “arta” nu este foarte clara.

Exista si niste filmulete in care apar imagini cu acel caine, in timpul in care era legat in galerie.
http://www.youtube.com/watch?v=tzFBD-LgKV0&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=uw4ujhvnNzc

Noh si Kyogen

2008-03-25T12:13:00.002-07:00

Noh este cea mai veche forma de teatru traditional japonez ce combina elemente de dans, drama, muzica si poezie, fiind considerata ca un cumul de arte. A aparut in secolul 11 si a ajuns la un punct de perfectiune in secolul 14 sub indrumarea maestrului Kannami si a fiului sau Zeami, urmand ca pana in prezent sa ramina neschimbat. A aparut ca urmare a celor 3 mari influente asupra societatii japoneze din acele timpuri: codul luptatorilor Samurai, eleganta nobililor de la curte si ascetismul calugarilor budisti Zen. Multe dintre piese sint inspirate din literatura clasica sau povesti, textele fiind bogate din punct de vedere poetic si lingvistic(La spectacole, fiecare primeste o brosura cu subiectul piesei, cam la fel ca la teatrul nostru romanesc, in plus insa fiind trecute si dialogurile dintre personaje daca piesa e in limba arhaica...)

Spre deosebire de Kabuki unde actorul este machiat cu culori stralucitoare in stilul operei chineze, actorul din piesele Noh poarta o masca de lemn in functie de personajul pe care il interpreteaza, folosind pentru exprimare si sabii, evantaie sau bete. Multe din mastile folosite in prezent in piesele Noh sint lucrate acum multe sute de ani si sint in asa fel sculptate incat sa exprime diferite trairi si sentimente. Ca si in Kabuki, diferitele roluri ale pieselor Noh au costume specifice. Detaliile imprimeului, combinatia de culori, bogatia texturii are un impact vizual puternic asupra spectatorului. Toate personajele, indiferent daca sint bogati sau saraci, tineri sau batrini, femei sau barbati, au costume la fel de minunate.

Kyogen este o forma de teatru traditional japonez de substanta comica ce se juca in trecut in pauzele dintre piesele Noh. Spre deosebire de Noh, Kyogen se bazeaza mai mult pe dialog decat pe muzica. Actorii care jucau in piesele Noh, participau in pauze si la interpretarea rolurilor comice din piesele Kyogen.Exista 5 categorii de piese in functie de personajele principale care intruchipeaza zei, razboinici, femei, fiinte supernaturare si figuri diverse (de ex. femeie nebuna, timpul prezent, etc). Personajul principal din piesa Noh se numeste "shite" si de uneori apare cu un insotitor numit “tsure”. Personajul secundar se numeste “waki” si de obicei reprezinta un calugar calator ale carui intrebari ajuta la intelegerea subiectului piesei. El este de asemenea citeodata insotit de un “waki-tsure”.Piesa de teatru este jucata pe o scena deschisa in 3 parti si cu un fundal pe care este pictat un pin. Un fel de coridor numit “higashigakari” face legatura intre scena si partea dreapta a scenei de unde intra actorii. In fata fundalului scenei stau instrumentistii si ei sint responsabili pentru mentinerea ritmului piesei.

Miscarile personajelor sint prestabilite cu rigurozitate. In timp ce unele miscari au intelesuri specifice, unele servesc ca o abstracta exprimare estetica a trairilor personajului. In ansamblu, toate miscarile personajelor din piesele Noh pot fi descrise ca fiind dans. (Aici sint foarte multe de povestit, fiecare miscare reprezentind o idee...)
Dansul in piesele Noh isi are originea in mai multe forme de arta:
• Kusemai: mima jucata de calugarii budisti in timpul recitarii poeziilor;
• Kagura: dansul Shinto continand utilizarea evantaiului pe ritmul muzicii, invitand zeii sa fie prezenti;
• Eunen: dansul calugarilor budisti la festivalurile religioase;
• Dengaku: muzica si dansul de pe campurile de orez si de la festivalurile de orez;
• Bugaku: dansul de la curtea imperiala secolul 12;
• Furyu: cantece populare si dansuri din secolul 14;
• Sarugaku: acrobatii si trucuri magice.

Prin frumusetea interpretarii, poezia textului, dansul, miscarile incete si elegante ale personajelor, Noh reprezinta inca o forma vie de arta, la atatea sute de ani de la aparitie.

Puteti citi o piesa de teatru Noh:http://etext.lib.virginia.edu/japanese/noh/WalAyan.html

Arta in Grecia Antica

2008-03-25T00:20:00.000-07:00

Ceramica
In epoca homerica erau interbuintate vasele „Diplion”, numite astfel dupa una din portile cetatii Atena, unde au fost descoperite. Ele sunt superioare vaselor cretane prin ornamentele pe care le au, de stil mai mult geometric. Aceste ornamente sunt combinate din linii care formeaza zigzaguri, patrate, spirale si din figuri de oameni, de cai, ori de pasari stilizate foarte schematic, aproape abstractizate. Sunt redate cu multa precizie si scene de lupta ori nave de razboi, dispuse orzontal, in benzi sau frize. Aceste frize sunt despartite intre ele prin ornamente geometrice, totul avand un ritm atragator, echilibrat.
De o mare varietate sunt piesele din perioada arhaica .
Se cunosc vase de pastrat uleiul, pentru cultul mortilor, numite „lecithe”, vase pentru ospete, numite si „amfore”, pentru vin si pentru untdelemn. Pe astfel de vase erau redate figurile, reprezentand scene mitologice, banchete ori jocuri sportive, la inceput in negru pe fond rosu, apoi in rosu pe fond negru.

Pictura
In lumea greaca s-a dezvoltat indeajuns si pictura, desi nu ne-au ramas multe creatii ale acestei arte.
Cu picturi se decorau interioarele. Se faceau si tablouri portabile, care se expuneau intr-o sala cu siruri lungi de coloane, numita „Pynacles”. De aici vine denumirea de pinacoteca, folosita in toata lumea (o cladire cu sali mari unde se expun tablouri spre a fi vazute de public).
In pictura decorativa, aderenta la zidurile interioare si exterioare, grecii antici au reprezentat figuri omenesti, plante, animale ori motive geometrice. Ca si in sculptura, in pictura s-a tinut seama de aspectele vietii, ale realitatii inconjuratoare, care au fost observate cu mult intens de catre artisti.
Grecii au lucrat si „mozaic”- un gen de pictura care consta in fixarea unor bucati de piatra sau sticla foarte mici, de diferite culori, intr-o pasta speciala care se intareste. Ei nu au aplicat mozaicuri pe pereti, ci numai pe pardoseala (mozaic pareimentar). De aceea, nu au reprezentat in mozaic decat prea putine portrete, mai mult plante si animale foarte stilizate sau elemente decorative geometrice, dar si unele scene din viata sociala, mai ales in epoca tarzie elenistica.

Arta greaca veche exprima cele mai inalte sentimente, cele mai nobile nazuinte ale cetateanului grec din antichitate. Operele clasice sunt de mare valuare si sunt renumite in lumea intreaga; ele au dat idealul perfectiunii artei europene din primul ev mediu si de la Renastere incoace.

Graffiti

2008-03-24T11:19:00.000-07:00

Graffiti este o forma de arta prin care autorul transmite un mesaj politic sau amuzant, de exemplu, prin cuvinte sau realizeaza diferite desene. Motivul pentru care unii aleg aceasta forma de expresie este faptul ca se executa relativ repede si se afla mereu in atentia publicului.
Chiar daca, atunci cand desenele apar in statii de autobuz, pe tren, pe peretii caselor sau in locurile de joaca si asa mai departe, ele sunt privite de multi ca acte de vandalism, graffiti exista inca din vremuri stravechi. Ganditi-va la oamenii pesterilor, care realizau desene din natura scrijelindu-le pe pereti sau cu ajutorul carbunelui. Sau din Antichitate provin inscriptiile si desenele de figuri de pe ruine si din catacombe. Azi ele se realizeaza mai ales cu spray cu vopsea, markere.
Exista mai multe stiluri, de la simple la foarte complicate (tag = semnatura stilizata, piece = imagine mai mare, cu efecte 3D, burner = un piece mai elaborat si adesea executat legal etc)

http://www.youtube.com/watch?v=sOQbMgOUO_I&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=vVr296bJj2E&feature=related

Fusta mini

2008-03-20T13:52:00.000-07:00

Fusta Mini este o fusta ce se întinde de la talie pana la aproximativ 20-30 de centimetri deasupra genunchiului. Se consideră că ea a fost concepută de creatoarea de modă Mary Quant, care se inspirase de la automobilul Mini Cooper, foarte popular în anii ‘60. Cu toate acestea, André Courrèges este des citat ca inventator, şi nu se ştie exact cărora dintre cei doi le-a venit prima dată ideea. Anii ‘60 în sine au reprezentat un deceniu al şocului, iar fusta mini a fost unul din ele.

Mary Quant deţinea un magazin (Bazaar) în Chelsea (Londra) pe strada King’s Street, o arteră comercială, unde îşi punea spre vânzare creaţiile proprii. Spre sfârşitul aniilor ‘50 ea a început sa creeze fuste mai scurte, care au dus la fusta mini în anii ‘60. Din cauza influenţei lui Quant asupra curentului Swinging London*, această modă a putut evolua dintr-o simplă încercare într-un trend internaţional.

Fusta mini a fost introdusă în Franţa de către designer-ul André Courrèges, care a introdus-o din proprie iniţiativă în colecţia de primăvară-vară din 1965. Fustele acestuia nu erau aşa şocante, întrucât erau concepute pentru a fi purtate cu cizmele Courrèges, care erau albe şi foarte lungi. Prin introducerea fustei mini în haute-couture*-ul modei franceze, Courrèges i-a dat un grad de respect mai mare, fără de care ar fi ajuns doar o modă trecătoare. În Marea Britanie, interesul crescând din anii ‘60 a necesitat un nou fel de a stabili preţurile la fuste, încât înainte costul fustelor era direct proporţional cu lungimea.

Anul 1963 fusese declarat Anul Picioarelor. Emisiunile de la televizor în care apăreau femei îmbrăcate cu fuste mini trebuiau să fie difuzate dupa 9 seara. În alte emisiuni fustele mini chiar erau interzise. Astfel s-a format Societatea Britanică pentru Prezervaţia Fustei Mini, pentru a se împotrivi celor care înceracau să înlăture această modă. În Septembrie 1966 Societatea a protestat în faţa casei de modă Christian Dior, unde noua colecţie conţinea doar haine şi fuste lungi. Cei patru demonstranţi aveau bannere cu Fusta Mini pentru totdeauna! şi Susţineţi mini!. Preşedintele acestora, Bill Scharf, susţinea că Societatea, care număra peste 400 de membri, există pentru binele omenirii.

În ciuda trendurilor de pe Vechiul Continent, în Australia fustele nu treceau deasupra genunchiului în mijlocul aniilor ‘60. De fapt lungimea de 10 centimetri deasupra genunchiului era considerată limita decenţei. Cu toate acestea, 1966 fusese anul fustei mini. În New York se purtau fuste cu pana la 15 centimetri peste genunchi, iar în Londra chiar până la 25 de centimetri. Orice fată care avea ce să arate purta fustă mini.

În anul 1967 şi-a făcut apariţia şi fusta micro, sau fusta-curea. Aceasta acoperea doar locurile intime. După aceea, în anii 70, excesele ultimului deceniu au mai dispărut, şi au apărut la modă fustele midi sau maxi, mai lungi decât ce se purtase în ultimii ani. Oricum, şi fustele mini au rămas populare.

Acum, în secolul 21, încă se mai poartă fuste mini, în special peste blugi. Iar fustele micro au devenit chiar şi mai scurte, însă sunt purtate rareori în public. Fusta mini astfel nu a fost numai o modă, putem spune că a fost un fel de exprimare a unei generaţii si se facea astfel diferenta intre mama si fiica.Bine asta depindea si de mama daca isi lasa fiica sa poarte. Fetele care purtau fusta mini pe atunci erau privite cu mare admiratie si erau cele mai “tari”. E un fel de “uite,ea are tanga” a zilelor noastre. Problema era mamele care purtau fusta mini. Daca se indraznea asta si fara un sacou care sa consituie un “deux-piece” cu fusta, mama respectiva nu era privita tocmai bine. Intr-un final as putea spune nu m-as fi gandit ca as fi gasit chestii asa interesante cand mi-a venit ideea cu fuste mini.

*1 Swinging London – Termen asociat trendurilor culturale din anii ’60 din Marea Britanie, cu centrul în Londra. Acestea erau de obicei adresate tineretului, cu deschidere largă spre nou.

*2 Haute-couture – Termen francez folosit pentru a descrie îmbrăcămintea făcută la comandă, de înaltă calitate, în cantităţi mici. Această modă a fost imitată şi în New York, Londra şi Milano.

Arta...sau nu?

2008-03-16T13:15:00.000-07:00

In zilele noastre exista diferite programele[gen: Windows Movie Maker, picassa, sony vegas, etc] prin care poti sa editezi si sa-ti creezi tu propriile imagini, video-uri, filmulete. Ba chiar sunt si site-uri unde poti sa le postezi[youtube, deviantART]. Intrebare: Poate fi asta considerata o arta (moderna), sau nu?

Am schimbat html-urile postate initial cu astea. Inainte sa dati comment va rog sa va uitati:)
[scene folosite: filmul V for Vendetta]

[scene din: filmul Anna Karenina]

Unul la care s-a lucrat mai mult pentru ca are mai multe efecte speciale[scene film: Star Wars III-Revenge of the Sith ]

[N-am putut sa ma abtin si am zis sa le repostez si pe cele initiale:D. sper numai sa nu fie prea multe]

Atitudine vs Stil

2008-03-11T21:11:00.000-07:00

Atitudine vs STIL

M-am hotarat sa pornesc un debate pe ideea: atitudine vs stil,cuvinte folosite in moda,care dupa parerea mea este si ea o arta.Astept comentariile voastre pe baza citirii acestui articol.

What's wrong with my dress?I would never wear such thing,is not my type..

Atitudinea formeaza stilul?Sau stilul formeaza atitudinea?Eu cred ca de aici pornesc conflictele dintre adolescenta care merge la cumparaturi si mama ei.Ea socoteste toate hainele pe care mama eii le propune "oribile".Asta, are o explicatie foarte simpla,un lucru poate si foarte frumos ,la moda,de calitate s.a.m.d,dar daca nu ti se potriveste tie si atitudini tale,degeaba il cumperi.

I know u like my style..

Stilul nu este format doar din niste haine superbe ,accesorizate cu grija.Stilul te defineste ca persoana.Daca ai o rochita roz-pal din voal pe tine,iar tu te gandesti ce tare a fost la Metallica ,ieri seara cand erai imbracata in stilul TAU, o sa fii prost dispusa si nu o sa fii TU.Observa folosirea adjectivului pronominal " TU" din sintagma"stilul tau".Trebuie tu sa gasesti hainele care te caracterizeaza.Daca ,de exepmlu tie iti place stilul sport ,trebuie sa ti-l cizelezi,atata tot.Sa fii bine imbracat nu inseamna sa te cocoti pe tocuri de 1 km si sa porti fuste.Inseamna sa porti haine care ti se potrivesc din toate punctele de vedere si sa imprasti rafinament,nu sa ai toale scumpe,de firma,la moda.Daca nu -ti plac tocurile nu trebuie sa le porti doar petru ca sunt "in",balerinii sunt o alternativa.De fapt pentru tot exista o alternativa,asta e partea buna a modei.Iti poti contura mereu un stil al TAU,PROPIU si PERSONAL fara sa ti-l schimbi pe cel existent ,ci doar sa-l modifici.

Personalitate,haine si pur si simplu TU

In plus,atitudinea contribuie masiv la formarea stilului.Pentru ca cea mai importanta caracteristica a unui om este personalitatea care este formata din nenumarate trasaturi dintre care amintesc ATITUDINEA.Uneori vezi o tipa nu foarte frumos imbracata pe strada,poate chiar uratica si nu-ti poti lua ochii de la ea,pentru ca are ceva in mers,in felul de a privi.Atitudinea unei persoane parca schimba vestimentatia ,de asta trebuie sa alegi hainele care ii vin ca turnate atat trupului, cat si mintii.Ele arata altfel atunci cand se vede ca te simti bine in pielea ta,sunt lucruri care tradeaza.In asta consta atitudinea.Sper ca puteti acum raspunde la intrebarea de la inceputul articolului..E limpede ca ATITUDINEA FORMEAZA STILUL,pentru ca TU conduci hainele,TU decizi ce ti se potrvieste,TU te cizlezi ,totul depinde de TINE si de felul in care asociezi personalitatea vestimentatiei tale.

Despre animeuri

2008-03-11T11:41:00.000-07:00

Stiind ca in clasa noastra sunt cativa amatori de animeuri , m-am hotarat sa incep o discutie pe aceasta tema . Ce sunt animeurile ? o intrebare des intalnita .. pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie adus in discutie si termenul de manga. Manga este un nume dat pentru revistele de benzi desenate japoneze,iar animeurile sunt ecranizarile intamplarilor din manga,putin adaptate si modificate... eu unu spun ca animeurile exceleaza fata de desenele animate prin story line-ul foarte bine realizat , prin efectele speciale , prin grafica de exceptie si prin intamplarile captivante care "te tin cu sufletul la gura". Animeurile sunt de mai multe feluri actiune,comedie,fantezie,realitate etc. cele mai cunoscute animeuri sunt cele de actiune(naruto,dragon ball z,bleach,samurai x etc,). Aceasta este parerea mea despre ele , nu sunt un vechi fan al animeurilor si nu incerc sa va conving ca desenele copilariei noastre sunt mai prejos de animeuri ; cine poate uita desene precum Tom si Jerry sau Popey care au facut deliciul copilariei noastre, dar dupa vizionarea unui serial anime(Naruto) am ramas placut surprins de acesta si am hotarat sa mai vad si altele . Acum astept parerea voastra despre animeuri mai ales daca a-ti vizionat vreunul . Pentru cei care nu au vazut nici un anime voi pune cateva linkuri care va vor duce la filmulete extrase din animeuri pentru a va ajuta sa va formati o parere despre ele si sa postati comentarii cat mai bune ;)). Acestea fiind spuse va astept cu cat mai multe comentarii.

http://www.youtube.com/watch?v=BVSfGFh7hDs&feature=related Bleach

http://www.youtube.com/watch?v=CENntu7tPu8&feature=related Naruto

Primele filme care au supravietuit-1888

2008-03-11T05:47:00.000-07:00

Se numeste "Scena din gradina Roundhay" si a fost regizat de inventatorul francez Louis Aime Augustin le Prince. A fost filmat in Marea Britanie, in Leeds.

si...al doilea film al lui Louis le Prince...Podul Leeds